Mărci de stat aplicate pe toate metalele şi pietrele preţioase


images (1)Un proiect de lege înaintat Guvernului propune introducerea obligativităţii de a aplica marca de stat în cadrul tuturor operaţiunilor cu metale sau pietre preţioase. Reprezintă o propunere care ar aduce prejudicii importante bijutierilor, dar şi clienţilor acestora, afirmă avocaţii de la Ionescu şi Sava SCA.
Pe orice bijuterie din aur vândută în România se vor aplica, obligatoriu, un număr impresionant de însemne, dacă  se va hotărî adoptarea proiectului de lege pentru modificarea şi completarea OUG nr. 190/2000. Este vorba de marca de stat, marca de responsabilitate, marca de trasabilitate, şi marca de titlu. “ Aplicarea mai multor mărci pe bijuterii, în special pe cele de dimensiuni mici, sau care au aplicate deja mărci mai vechi, se va dovedi imposibilă. Ca o consecinţă suplimentară, operatorul este expus riscului deteriorării obiectelor în timpul marcării.”, precizează Otilia Sava, partener la casa de avocatură Ionescu şi Sava. Conform avocatului, păstrarea caracterului obligatoriu al mărcii de stat reprezintă o modalitate de creare a unui monopol de stat în acest domeniu, instituind în acelaşi timp o barieră comercială nejustificată”.