În luna august, Proiectul de autonomie – în dezbatere publică


1
Kelemen Hunor, preşedintele UDMR, susţine că proiectul statutului de autonomie a Ţinutului Secuiesc va fi lansat, în august, într-o dezbatere publică “bine gândită şi foarte profundă”, atât cu societatea românească, cât şi cu cea maghiară.

“În ceea ce priveşte proiectul de autonomie, suntem în discuţii cu colegii de la PCM. Există o formă care a fost dată la tradus din limba română în cea maghiară, fiindcă proiectul a fost scris în limba română”, a declarat la Chiuruş, judeţul Covasna, Kelemen Hunor.

Conform acestuia, va urma o discuţie în interiorul UDMR, după care proiectul va fi lansat în dezbatere publică, pe parcursul lunii august.

“Dezbaterea publică va dura, deoarece nu este un proiect care poate fi explicat într-o săptămână sau într-o zi, şi nici nu trebuie. Este necesară o dezbatere publică foarte bine gândită şi foarte profundă, atât cu societatea românească în ansamblul ei, cât şi cu cea maghiară. Nu pot să spun când se va termina această dezbatere, vorbim totuşi despre un proiect foarte important”, a afirmat preşedintele UDMR.

Preşedintele UDMR Sfântu Gheorghe, susține că în iunie, proiectul statutului de autonomie a Ţinutului Secuiesc ar trebui să cuprindă cinci elemente importante, între care autonomia fiscală şi drepturile românilor din zonă, afirmând că aceste drepturi nu vor fi îngrădite prin statut.