Lista investiţiilor publice prioritare, discutată în iunie de Guvernul României


Articol 07-03-2014Ministrul bugetului, Liviu Voinea şi-a asumat la sfârşitul anului 2012, când a venit la guvernare, proiectul pentru prioritizarea investiţiilor publice.

Voinea declară că, în funcţie de un punctaj realizat pe bază de oportunitate, justificare economică şi socială, suportabilitate şi sustenabilitate financiară şi performanţă în implementare, urmează să fie întocmită o listă cu cele mai importante obiective de investiţii.

Lista  se prevede a fi discutată în luna iunie de către Guvernul României, deoarece rectificările bugetare şi bugetul anului 2015 nu vor putea fi realizate în absenţa unei astfel de liste.

Pentru aceasta este nevoie ca normele metodologice pentru prioritizarea investiţiilor publice să fie aprobate în luna martie, în luna mai să fie deja trimise la Finanţe toate proiectele prioritare, iar în iunie Guvernul deja să adopte sau să respingă lista investiţiilor.

Motivul adoptării prioritizării proiectelor de investiţii este că circa 25 % din proiecte au 90% din bani, iar în următorii ani este nevoie de 70 mld. lei pentru a finaliza aceste proiecte.

Astfel se preconizează a se cheltui mai eficient banul public şi a se duce la bun sfârşit toate investiţiile.