Legea privind serviciile comunitare de utilităţi publice a fost promulgată


563470101f

În data de 4 decembrie 2015, şeful statului Klaus Iohannis a promulgat legea privind serviciile comunitare de utilităţi publice, care prevede că primarii şi preşedinţii CJ pot fi reprezentanţi în AGA ale asociaţiilor de utilităţi publice.

Legea a fost adoptată de Parlament în 2014 şi a parcurs toate etapele de contestare, respectiv reexaminarea şi atacarea la Curtea Constituţională.

Potrivit noii legi, primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene îşi pot delega, prin dispoziţie, calitatea de reprezentant în adunarea generală a asociaţiei.

În luna mai, preşedintele a făcut o sesizare la Curtea Constituţională şi spunea că: “Am serioase dubii în ce priveşte constituţionalitatea acestui act normativ, drept pentru care am formulat o adresă către Curtea Constituţională şi voi solicita verificarea constituţionalităţii acestui act normativ. În esenţă, trebuie să lămuresc un pic fondul problemei. Eu m-am exprimat în repetate rânduri în chestiunea incompatibilităţilor şi am spus că acest domeniu trebuie mai bine reglementat. Incompatibilităţile trebuie să fie clarificate după o discuţie publică şi formulate în aşa fel încât toată lumea să înţeleagă uşor care sunt principiile care stau la bază şi care sunt incompatibilităţile. Acest act normativ vrea să rezolve o parte din această problemă, folosind un subterfugiu, folosind un articol dintr-o lege care nu reglementează incompatibilităţi”.

Totodată, Iohannis a atacat şi modul în care a fost adoptată legea, afirmând că Senatul trebuia să fie forul decizional, în timp ce legea a trecut prin Camera Deputaţilor ca for decizional.