Legea privind economia socială a fost publicată


lc
În Monitorul Oficial nr. 561 din data de 28 iulie 2015 a fost publicată Legea nr. 219/2015 privind economia socială.
Actul normativ are ca obiect reglementarea domeniului economiei sociale, stabilirea măsurilor de promovare şi de sprijinire a economiei sociale.

Din punct de vedere legislativ termenul de “economie socială” semnifică un ansamblu de activităţi organizate independent de sectorul public, al căror scop este să servească interesul general, interesele unei colectivităţi sau interesele personale nepatrimoniale, prin creşterea gradului de ocupare a persoanelor aparţinând grupului vulnerabil şi producerea şi furnizarea de bunuri, prestarea de servicii sau execuţia de lucrări.

Legea privind economia socială stabileşte şi anumite condiţii de atestare, de către autorităţile publice, a întreprinderilor sociale şi a întreprinderilor sociale de inserţie, astfel că instituţiile vizate pot beneficia de atestat doar dacă respectă următoarele cerinţe:
– acţionează în scop social sau în interesul general al comunităţii;
– se obligă să transmită bunurile rămase în urma lichidării către una sau mai multe întreprinderi sociale;
– alocă minimum 90% din profitul realizat scopului social şi rezervei statutare; etc.