Legea de punere în aplicare a Codului penal ar putea fi completată


images (5)Potrivit Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), în ședința din 30 ianuarie 2014, Plenul a decis sesizarea Ministerului Justiţiei cu propuneri de completare a Legii de punere în aplicare a Codului Penal, Codului de procedură penală şi a Legii nr. 304/2004.

Consiliul Superior al Magistraturii propune ca ori de câte ori este necesară o autorizare sau îndeplinirea unei alte condiţii prealabile pentru a se dispune efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de o anumită persoană, parchetul, odată cu sesizarea instituţiei competente, înaintează un referat întocmit de procuror, care va cuprinde date şi informaţii cu privire la săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală de către persoana cu privire la care se solicită autorizarea sau îndeplinirea condiţiei prealabile.

O altă propunere se referă la actul de sesizare, când acesta îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la fapta săvârşită ori a cărei săvârşire se pregăteşte, chiar dacă autorul este indicat sau cunoscut.

În ceea ce privește Legea nr. 304/2004, CSM a venit cu propunerea de a introduce următoarele prevederi: “Contestaţiile împotriva încheierilor pronunţate în cursul judecăţii în primă instanţă de judecătorii şi tribunale se soluţionează în complet format dintr-un judecător”