Legea alegerilor locale a fost adoptată de Senat


alegeri

Senatul a adoptat cu 114 voturi pentru, 3 împotrivă şi 4 abţineri, proiectul de lege privind alegerile locale, astfel încât preşedinţii consiilor judeţene vor fi aleşi indirect prin vot secret al consilierilor judeţeni, cu majoritate simplă, iar primarii vor fi aleşi într-un singur tur.

Proiectul de lege a fost iniţiat de comisia specială de Cod Electoral şi prevede faptul că primarii vor fi aleşi la fel ca înainte, într-un singur tur de scrutin, în timp ce preşedinţii de Consilii Judeţene vor fi aleşi prin vot indirect, din rândul consilierilor judeţeni.

Toate candidaturile vor trebui să fie însoţite de liste de susţinători de minimum 1% din numărul total al alegătorilor, dar nu mai puţin de 100 de susţinători pentru comune, 500 pentru oraşe de rangul 2 şi 3 şi 1000 de susţinători pentru municipii şi pentru Bucureşti.

Toate cheltuielile din procesul electoral se vor recupera de la bugetul de stat, nu de la bugetele locale, cum este în prezent, precum şi implementarea registrului electoral al AEP pentru gestionarea cetăţenilor cu drept de vot şi introducerea sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi a votului.

În cazul în care consilierii părăsesc partidele pe listele cărora au candidat, prefecţii să fie cei care vor constata încetarea mandatului şi nu prin votul consilierilor, cum era până acum.

Pentru a se aplica la următoarele alegeri locale, din iunie 2016, noua lege a administraţiei publice locale ar trebui adoptată de Parlament şi promulgată de preşedinte până în mai-iunie 2015. Conform deciziei Curţii Constituţionale nr. 682/2012, orice lege care vizează alegerile trebuie modificată cu maximum un an înainte.