Înăsprirea pedepselor pentru şoferii care încalcă legea


imagesÎnăsprirea pedepselor pentru cei care pun în pericol viaţa participanţilor la trafic, sunt prevederile noului proiect de modificare a Codului Rutier elaborat de deputaţi, în scopul descurajării conducerii sub influenţa alcoolului sau a stupefiantelor.

Actului normativ prevede dublarea pedepsei cu închisoarea ce va fi cuprinsă între 5 ani şi 10 ani dacă titularul permisului a condus pe drumurile publice un autovehicul sau tramvai având o îmbibaţie de alcool de peste 0,80 g/l alcool în sânge sau sub efectele stupefiantelor şi chiar triplarea pedepselor actuale la 10-15 ani dacă aceste persoane efectuează transport public de persoane sau transport de substanţe periculoase. De asemenea, mai sunt prevăzute:  creşterea duratei de suspendare a permisului (la 5-10 ani pentru alcoolemie penală şi la 6 luni-1 an pentru contravenţii); majorări în cazul recidivei în 5 ani pentru restituirea permisului (cu 10 ani pentru alcoolemia penală; imposibilitatea reducerii sancţiunilor aplicate pentru alcool şi droguri.