lc+olesea
Ministerul Mediului a lansat în dezbatere un proiect de modificare a hotărârii de Guvern privind prevenirea, protecţia şi diminuarea efectelor inundaţiilor
. Actul normativ prelungeşte termenul de realizare a studiilor pentru bazinele hidrografice până la sfârşitul anului viitor.

Pentru continuarea studiilor în luna decembrie vor fi alocaţi peste 34 mil.lei, costurile implementării acestora urmând să fie stabilite ulterior. Responsabili cu implementarea măsurilor sunt Administraţia Naţională ”Apele Române” şi autorităţile administraţiei publice locale.

În noul program legislativ nu se face referire la achiziţia terenurilor, inclusiv pentru reconstituirea fondului forestier, şi strămutarea caselor expuse din zonele cu risc crescut de inundaţii, împăduriri, controlul scurgerilor de pe versanţi, inclusiv al celor din zonele urbane precum canalizarea.

În perioada 2005-2013 România s-a confruntat cu grave inundaţii, viiturile produse pe cursurile de apă interioare afectând toate judeţele ţării. Potrivit Ministerului Mediului, valoarea totală a pagubelor s-a cifrat la aproape 6 mld. lei.

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Responses are currently closed, but you can trackback from your own site.

Comments are closed.