Dezbatere privind proiectul cu referire la Reglementările contabile conforme cu IFRS


lc-olesea
La 20 august Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a lansat în dezbatere publică proiectul de Regulament pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS).

Potrivit proiectului, regulamentul este aplicabil următoarelor categorii de entități:
– societăţi de servicii de investiţii financiare și de administrare a investiţiilor;
– organisme de plasament colectiv și case de compensare;
– operatori de piaţă/ sistem și depozitari centrali;
contrapărţi centrale;
– subunităţi fără personalitate juridică, cu sediul în străinătate, care aparţin entităților enumerate mai sus, cu sediul sau domiciliul în România,
– subunităţi fără personalitate juridică, din România care aparţin unor persoane juridice cu sediul sau domiciliul în străinătate.

În vederea întocmirii situațiilor financiare anuale în conformitate cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară, entitățile vor realiza inventarierea elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii și evaluarea acestora potrivit prevederilor IFRS.

Persoanele responsabile de aplicarea corespunzătoare a regulamentului sunt administratorii, directorii economici, contabilii-şefi şi orice alte persoane care au obligaţia gestionării entităţilor care intră sub incidenţa prezentului act normativ.

Prevederile Regulament pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară sunt aplicabile începând cu data de 1 ianuarie 2015.