Dezbatere privind proiectul de modificare a regulamentului Camerei Deputaţilor


lc
Potrivit unui proiect de modificare a regulamentului Camerei Deputaţilor, preşedintele Camerei poate fi revocat înainte de expirarea mandatului, numai la propunerea liderului grupului parlamentar din care face parte, eliminându-se posibilitatea revocării acestuia la schimbarea majorităţii. Documentul a fost depus la 18 martie, la Biroul Permanent al Camerei şi urmează să intre în dezbaterea plenului în şedinţa de săptămâna viitoare.

Programul legislativ prevede revocarea din funcţie a preşedintelui Camerei la propunerea liderului grupului parlamentar din care face parte, cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi, cu condiţia asigurării cvorumului legal.

O altă modificare se referă la faptul că grupurile parlamentare ale partidelor care au fuzionat pe parcursul unei legislaturi vor deveni un singur grup sub denumirea noului partid înfiinţat la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de constituire a partidului respectiv prin fuziune.