Denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, modificări


lcProiectul de Hotărâre pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate a fost lansat în dezbatere publică de Ministerul Sănătății.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului, în anexa H.G. nr. 720/2008 se propune reintroducerea denumirii comune internaţionale (DCI) 2 corespunzătoare unui medicament (Enoxaparinum) din sublista B (ca urmare a unei erori apărute în contextul publicării H.G. nr. 741/2015 privind modificarea şi completarea H.G. nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate), delistarea denumirii comune internaționale corespunzatoare pentru două medicamente (eliminarea din sublista B a DCI Calcitoninum, având în vedere că se regăsește în sublista D și eliminarea DCI Dexpanthenolum cod ATC D03AX03) și au fost modificate denumirile și/sau codul ATC în cazul a 4 DCI.

Astfel, a fost corectat:
– codul ATC pentru DCI Etanerceptum în sublista C, Secțiunea C2, punctul P9, subpunctul P9.1, poziția 44.
– denumirea și codul ATC pentru DCI Metoxi polietilenglicol epoetin beta în sublista C, Secțiunea C2, punctul P9, subpunctul P10, poziția 16.
– codul ATC pentru DCI Acid omega-3-esteri etilici 90** în sublista D, poziția 8.
– codul ATC pentru DCI Clonazepamum în sublista D, poziția 19.