Decizia în cazul votului electronic privind legea defăimării, amânată de deputaţi


lc
Secretarul Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu, a anunţat că deputaţii au hotărât amânarea pentru data de 24 februarie 2016 a decizei privind votul electronic la legea defăimării.

Iniţiatorul legii defăimării, social-democratul Liviu Dragnea, a declarat că ar fi existat “o mână criminală” care a manipulat sistemul informatic, în aşa fel încât să pice legea. În acest caz, până va fi luată o decizie finală votul electronic va fi suspendat, iar procedura de vot va fi prin ridicare de mâini.

În vederea efectuării unor verificări ale sistemului electronic de vot, în contextul acuzaţiilor privind votul asupra legii defăimării, Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a însărcinat serviciul IT, care urmează să prezinte un raport cu rezultatele finale ale investigaţiei.