Cristian Bodea a iniţiat “Legea tăcerii”


bodea_cristian1
Senatorul PNL Cristian Bodea a depus o iniţiativă legislativă intitulată “Legea tăcerii“.

Proiectul de Lege prevede, în forma înregistrată la Biroul Permanent al Senatului, că premierul şi Guvernul devin principala putere a statului.

Proiectul cuprinde zece articole, primul fiind “Prim-ministrul este statul. Indubitabil!“.

Am vrut să protestez şi să trag un semnal de alarmă faţă de dictatura guvernamentală pe care ţine domnul Ponta să o impună în continuare. Practic, acestea sunt ideile pe care le are domnul Ponta în cap, împreună cu Ilie Sârbu şi cu domnul Zgonea. E clar, după cum se comportă şi după cum tratează Parlamentul. Altfel, nu ar conduce ţara prin ordonanţe de urgenţă şi nu ar respinge absolut tot ce se face în Parlament“, a declarat Cristian Bodea, solicitat să-şi explice gestul depunerii acestei iniţiative legislative.