Creşterea drepturilor de diurnă pentru personalul Ministerului Afacerilor Interne


lc
La 16 iulie Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă privind creşterea drepturilor de diurnă pentru personalul Ministerului Afacerilor Interne, astfel că nu vor mai exista diferenţe privind veniturile zilnice acordate jandarmilor şi poliţiştilor, pe motiv că ambele categorii de personal desfăşoară misiuni similare, în aceleaşi condiţii.

Dacă până acum legislaţia naţională prevedea o diurnă zilnică de 90 de euro pentru personalul militar, şi respectiv 60 de dolari pentru poliţişti, atunci actul normativ adoptat de Executiv prevede o diurnă zilnică de 90 de euro pentru ambele categorii.

Pe lângă aceasta ordonanţa prevede asigurarea prin regularizare a acestui nivel al drepturilor băneşti cuvenite pe întreaga perioadă a participării poliţiştilor la misiunile respective în anul 2015, atât pentru cei care continuă misiunea, cât şi pentru cei care sunt înlocuiţi.