Codul insolvenţei – în dezbatere publică


download (1)Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a îndemnat reprezentanţii mediului de afaceri să trimită propuneri de îmbunătăţire a proiectului Codului insolvenţei, acesta trebuind, în noua formă, să elimine toate blocajele care apar în prezent în sistem.
Robert Cazanciuc a explicat că legislaţia actuală nu este în favoarea oamenilor de afaceri, principala problemă fiind termenele de judecată foarte mari. Este greu să sprijini mediul de afaceri atunci când eşti nevoit, din cauza încărcării foarte mari, să dai primul termen de judecată după şase luni sau un an.
Referitor la introducerea noului Cod penal şi noului Cod de procedură penală, ministrul Justiţiei a precizat că cele mai multe dintre instanţele din România sunt pregătite din punct de vedere administrativ, dar şi al personalului şi că noile coduri se vor aplica obligatoriu în februarie 2014.