Acordul de parteneriat cu CE suferă de lipsa strategiilor pe diferite domenii


parteneriatLiderul europarlamentarilor PDL, Theodor Stolojan a cerut, în numele PDL, accelerarea procesului privind terminarea strategiilor cerute de Comisia Europeană în vederea negocierii Acordului de parteneriat cu CE pentru absorbţia fondurilor europene aferente perioadei 2014-2020.

Potrivit europarlamentarului, şi acest nou proiect de Acord de parteneriat suferă de problema lipsei strategiilor pe diferite domenii pe care reprezentanţii Comisiei Europene le-au făcut cunoscute încă din noiembrie 2012 Guvernului României, întrucât pentru o bună discuţie, negociere a Acordului de parteneriat cu CE este nevoie ca România să aibă strategii pe energie, pe transporturi, agricultură, pe sănătate şi altele.

Cerem Guvernului României să ia foarte în serios semnalele de alarmă transmise de Comisia Europeană, să accelereze elaborarea strategiilor care au fost indicate Guvernului încă din noiembrie 2012. Pentru că de această dată lucrurile nu vor mai merge cum au mers până acum şi dacă Guvernul nu ia aceste măsuri, să definitiveze strategiile, să le prezinte la Comisia Europeană, pentru folosirea fondurilor europene, ne vom trezi curând cu blocarea fondurilor pentru perioada 2014-2020“, a mai spus Theodor Stolojan.