A fost votat proiectul de lege privind incompatibilităţile


lcProiectul de lege referitor la incompatibilităţi privind calitatea de parlamentar cu funcţii de conducere în cadrul societăţilor comerciale a fost votat de Senat.

Actul normativ prevede că funcţia de deputat şi senator este incompatibilă cu “funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor la societăţile comerciale care desfăşoară sistematic şi efectiv activităţi comerciale organizate ce constau în producerea, administrarea sau înstrăinarea de bunuri, comerţ ori prestarea de servicii ca şi contribuabili activi în sensul reglementărilor din Codul Fiscal, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, precum şi la instituţiile publice”.

În expunerea de motive, iniţiatorul precizează că au fost înregistrate cazuri când s-au înfiinţat societăţi comerciale care “nu au funcţionat niciodată şi chiar s-a uitat de ele”.

Proiectul urmează să fie transmis Camerei Deputaţilor.