Statutul profesiei de avocat a fost modificat!


Baroul Timiș a dat publicității Hotărârea Consiliului UNBR nr. 431 din 23 martie 2019 privind modificarea și completarea Statutului profesiei de avocat, adoptat prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România nr. 64/2011, cu modificările și completările ulterioare.

Art. I. Art. I pct. 24 din Hotărârea Consiliului UNBR nr. 428/08 decembrie 2018 se modifică și va avea următorul cuprins:

„La art. 83, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
(2) Alegerea organelor profesiei se face prin vot secret. Congresul avocaților alege o comisie de numărare a voturilor dintre delegații care nu candidează, compusă din minimum 5 membri. Votul secret se exprimă prin buletine de vot introduse în urne sigilate. Pe buletinul de vot se menționează: numele şi prenumele candidatului, funcția pentru care candidează şi baroul din care face parte.”

Art. II. Statutul profesiei de avocat adoptat prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România nr. 64/2011, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 898/19.12.2011, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:

La articolul 223, după alineatul (5) se introduc 2 noi alineate, alineatele (51) și (52), cu următorul cuprins:
„(51) Prevederile alin. 5 referitoare la contribuțiile datorate bugetelor ambelor barouri se aplică și avocatului/avocaților care este înscris/sunt înscriși pe tabloul avocaților dintr-un anumit barou, dar își exercită profesia într-o formă de exercitare care își are sediul principal în alt barou decât cel în care acesta/aceștia este înscris/sunt înscriși. În contribuția datorată baroului pe tabloul căruia avocatul/avocați nu este înscris/nu sunt înscriși nu se include contribuția aferentă bugetului UNBR.