Care sunt procedurile notariale la care onorariul se poate stabili liber, între notar și solicitant?


Pe bună dreptate, s-a spus că, adeseori, în viață, „interesul poartă fesul” și că, de obicei, fiecare dintre părtașii la o înțelegere oarecare încearcă să tragă jarul pe turta sa. Pe de altă parte, în cele mai multe dintre cazuri, în realizarea aspirațiilor personale ar fi înțelept să ții seama și de dorințele sau nevoile celuilalt.

Soluția cea mai bună de armonizare a diferitelor interese este una străveche, validată de către timp și apreciată de către orice persoană rațională. Această soluție este negocierea. Discuțiile ce se poartă până ce se ajunge la un consens. Este calea ce pornește de la interese divergente și care conduce la interesele comune sau la mult dorita „situație win-win”, aducătoare de avantaje (și reducătoare de pierderi) pentru absolut toate părțile implicate în respectiva înțelegere (convenție).

Desigur, există și situația în care nu prea ai alternative, în care ești încorsetat de către regulile fixe, stricte, ale jocului și ți se aplică multiple interdicții, limitându-ți drastic spațiul de negociere și punându-te în dezavantaj.

În legătură cu realizarea unor proceduri notariale, s-ar putea spune că o liberă stabilire a onorariului notarial între liber profesionist și solicitant poate constitui un cert avantaj pentru ambele părți. Clientul, cel ce are nevoie de servicii juridice, se va orienta, în mod natural, spre acei profesioniști care, în general, solicită onorarii mai prietenoase cu buzunarul.

 

Știri juridice

În „Monitorul Oficial” 895/2018 a văzut lumina tiparului Ordinul nr. 3926/C din 15.10.2018 pentru modificarea și completarea normelor privind tarifele de onorarii pentru serviciile prestate de către notarii publici, aprobate prin Ordinul ministrului justiției 46/C/2011.

Se știe că în cazul unor acte complicate, ce includ multiple operaţiuni juridice, onorariul va fi stabilit pentru fiecare operaţiune în parte. Această regulă nu se va pune în practică dacă va fi necesar ca actul/procedura notarială să cuprindă dispoziţii sau anexe referitoare la întregirea înţelesului înscrisului sau necesare pentru explicarea sa.

Pentru serviciile prestate, notarii publici au dreptul atât la onorarii stabilite în sume determinate, cât și la onorarii graduale – pe tranşe şi în cote procentuale – în funcție de valoarea determinată sau determinabilă a obiectului actului. Onorariul gradual şi procentual se datorează şi dacă actul e supus condiţiei sau termenului.

 

Onorariile liber stabilite

Potrivit celor mai noi știri juridice, notarii publici au dreptul de a primi, în urma serviciilor prestate, și onorarii liber stabilite (între notar și solicitant), pentru o serie destul de lungă de acte și proceduri notariale.

De regulă, la autentificarea actelor care privesc bunuri imobile, onorariul se va calcula la valoarea declarată de către părți. Atunci când valoarea declarată de către părți va fi mai mică decât valoarea stabilită prin studiul de piață realizat de către camerele notarilor publici, notarul public va înștiința organele fiscale despre tranzacția cu pricina. Cum va fi calculat onorariul, în acest caz? Va fi socotit la valoarea minimă stabilită prin studiul de piață realizat de către camerele notarilor publici.

Stabilirea valorii drepturilor reale imobiliare cuprinse în masa succesorală se va realiza după criteriile avute în vedere la calcularea valorii pentru autentificarea actelor care au ca obiect bunurile imobile.

Actele și procedurile notariale pentru care, de acum, onorariile se vor stabili în mod liber între notarul public și solicitant formează o listă lungă. Cunoașterea lor va fi utilă pentru mulți dintre viitorii solicitanți ai serviciilor notariale.

Pe această listă se află procedura autentificării în ceea ce privește alegerea și modificarea regimului matrimonial prin convenție matrimonială, mandatul de incapacitate, renunțarea la dreptul de proprietate (sau la un dezmembrământ al acestui drept), contractul de logodnă, contractul de fiducie, contractul de administrare, constatarea amiabilă a unui act nul ori anulabil, pactul de opțiune de vânzare sau de cumpărare, contractul de vânzare ce are ca obiect o moștenire, retractarea revocării testamentului, încheierea de respingere, contractele de comodat și de închiriere, promisiunea de vânzare etc.

Onorariile se vor putea stabili în mod liber, între notarul public și solicitant, și în materie de procedură succesorală (cu referire la lichidarea pasivului succesoral, intervenția creditorului în cadrul procedurii succesorale pentru valorificarea creanței, actul de lichidare între soțul supraviețuitor și moștenitori, procesele-verbale de validare a testamentului olograf, citarea succesibililor domiciliați peste hotare), la procedura divorțului (acordul parental în procedura de divorț, actul de lichidare între foștii soți, încheierea de respingere la cererea de divorț), la conferirea de dată certă pentru înscrisuri, precum și la consultațiile juridice în materie notarială, diferite de acelea care-s urmate de către încheierea unui act la notarul public în cauză.

Din recentele știri juridice rezultă că la calcularea onorariilor percepute pentru realizarea actelor mai sus enumerate se va ține cont de cheltuielile corespunzătoare activităților și serviciilor prestate efectiv.

 

Calcularea unor onorarii…

Onorariile pentru eliberarea certificatului de moștenitor vor fi stabilite, în cadrul procedurii succesorale, pe certificat de moștenitor, indiferent de numărul moștenitorilor, fără a pierde din vedere tranșele valorice, precum și categoriile de servicii sau proceduri ce trebuie efectuate. Aici, se va avea în vedere și gradul de rudenie dintre defunct și moștenitorii săi.

La autentificarea contractelor prin care se vor cesiona drepturi litigioase cu titlu gratuit sau oneros, dar și la autentificarea contractelor prin care se cesionează cu titlu gratuit drepturi succesorale, onorariul se va stabili la 0,5%, procent socotit la valoarea declarată de părți, neputându-se situa sub cuantumul de 200 de lei. Dacă valoarea declarată de părți va fi mai mică decât valoarea minimă stabilită prin studiul de piață realizat de către camerele notarilor publici, onorariul va fi socotit la valoarea din studiul de piață.

 

Onorarii negociabile?

Orice muncă își are prețul său. Prețul muncii unui notar – onorariul pe care-l percepe pentru realizarea anumitor acte și proceduri, va putea fi stabilit, după cum s-a văzut, în mod liber, în urma unei discuții (constructive) dintre (liberul) profesionist și solicitant.

Negocierea, discutarea prețului unui bun sau seviciu, poate fi percepută, adeseori, ca o strădanie a fiecărei părți de a obține câștiguri maxime. Biroul notarial nu este, de obicei, un loc în care te poți târgui fără opreliști, ca la obor, cu persoana care-ți furnizează serviciile. Totuși, o sporire a libertății de a negocia, de a adapta de la caz la caz „prețul muncii”, în urma unei înțelegeri, nu poate fi decât un câștig pentru toți cei în cauză.