Notarul public este învestit să îndeplinească un serviciu de interes public şi are statutul unei funcţii autonome. Activitatea notarială asigură persoanelor fizice şi juridice constatarea raporturilor juridice civile sau comerciale nelitigioase, precum şi exerciţiul drepturilor şi ocrotirea intereselor, în conformitate cu legea.

Actul normativ care reglementează activitatea notarială este Legea nr. 36/1995.

Legea prevede şi unele incompatibilitaţi cu funcţia de notar public, astfel, potrivit art. 68 lit. e), exercitarea profesiei de notar public este incompatibilă cu desfăşurarea directă de activităţi de producţie, comerţ sau alte activităţi de prestări de servicii.

S-a susţinut, potrivit ştirilor juridice, că prin această interdicţie este lipsită de claritate fiind invocată şi o excepţie de neconstituţionalitate în acest sens.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că dispoziţiile art. 68 lit. e) din Legea nr. 36/1995 încalcă art. 23 din Constituţie, întrucât nu permit determinarea exactă a conţinutului interdicţiei, fiind lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate în privinţa restrângerii libertăţilor individuale.

Se invocă şi Decizia nr. 553/2015 a Curţii Constituţionale unde a stabilit că standardul constituţional de protecţie a libertăţii individuale impune ca limitarea acesteia să se realizeze într-un cadru normativ care, pe de o parte, să stabilească expres cazurile de limitare a acestei valori constituţionale, iar, pe de altă parte, să prevadă într-un mod clar, precis şi previzibil aceste cazuri. Sintagma “activităţi de producţie, comerţ sau alte activităţi de prestări servicii” nu-şi găseşte reglementare în legislaţia actuală, iar noţiunile utilizate sunt lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate.

Se susţine că nici noţiunea de “activităţi de prestări servicii” nu este de găsit în Codul civil. Sintagma a fost preluată printr-o traducere inexactă din legislaţia Uniunii Europene, iar legiuitorul nu a indicat clar şi neechivoc obiectul material al acestui text în chiar cuprinsul normelor legale şi nici nu a creat posibilitatea ca acesta să poată fi identificat cu uşurinţă prin trimitere la un alt text legal de rang cel puţin egal sau la norme de aplicare care să poată duce la o concluzie indubitabilă cu privire la drepturile şi libertăţile restrânse prin acest text şi, nu în ultimul rând, la definirea cât mai exactă a acestor termeni generici.

Curtea Constituţională a reţinut că noţiunea îşi găseşte corespondent în Codul civil. Suprimând noţiunea de “fapte de comerţ”, legea de aplicare a Codului civil redefineşte conceptul, arătând că expresiile “acte de comerţ”, respectiv “fapte de comerţ” se înlocuiesc cu expresia “activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii”. Prin urmare, soluţia adoptată prin legea de punere în aplicare tinde să specializeze, în privinţa persoanelor comerciante, o alta noţiune, aceea de “exploatare a unei întreprinderi” pe care Codul civil o defineşte, la art. 3 alin. (3), ca fiind “exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activităţi organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii”.

Prin urmare, sintagma criticată vizează orice desfăşurare directă, deci de către notarul public, iar nu prin intermediari, a unor activităţi care implică, cu titlu profesional, producerea de bunuri, comercializarea de bunuri sau prestarea de servicii către terţi. Toate aceste activităţi sunt desfăşurate, potrivit legii, de profesionişti, astfel că o persoană care exercită funcţia publică de notar nu poate îndeplini aceste activităţi, circumscrise noţiunii de “exploatare a unei întreprinderi”.

Prin urmare, a respins excepţia de neconstituţionalitate prin Decizia nr. 7/2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 200/2018.