A fost modificat Regulamentul privind organizarea examenului pentru definitivare a grefierilor


În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 693 din data de 9 august 2018, a fost publicată Hotărârea nr. 820/2018 pentru modificarea și completarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului ori examenului pentru definitivare în funcție, promovare în grade sau trepte profesionale superioare ori din funcția de grefier cu studii medii în cea de grefier cu studii superioare, în cadrul aceleiași instanțe sau aceluiași parchet, precum și în funcții de execuție a personalului auxiliar de specialitate la instanțe și parchete superioare, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 181/2007.

Noutățile sunt următoarele:
– promovarea în funcții de execuție la instanțe sau parchete superioare se face numai prin concurs organizat la nivelul Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism;
– dispozițiile privind stabilirea și anunțarea datei examenului și a termenului de depunere a cererilor se aplică în mod corespunzător și în cazul organizării examenului de promovare în grade sau trepte profesionale superioare, precum și în cazul examenului pentru promovarea din funcția de grefier cu studii medii în cea de grefier cu studii superioare a personalului auxiliar de specialitate din cadrul ÎCCJ, PÎCCJ, DNA și DIICOT;
– candidații declarați admiși la examenul de promovare în grade sau trepte profesionale superioare ori din funcția de grefier cu studii medii în cea de grefier cu studii superioare, în cadrul aceleiași instanțe sau aceluiași parchet, precum și la concursul de promovare la instanțe ori parchete superioare sunt numiți prin decizie a președintelui ÎCCJ, PÎCCJ, DNA și DIICOT a președintelui curții de apel sau, după caz, a procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel.