-
Stabilirea din oficiu a obligaţiilor de plată
Procedura privind stabilirea din oficiu a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă, aprobată prin Ordinul ANAF nr. 3392/2011 şi modificată recent prin Ordinul ANAF nr. 837/2015, prevede faptul că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) are dreptul să stabilească din oficiu impozitele, taxele şi contribuţiile pe care contribuabilii le au de achitat, în…
-
Stabilirea destinației unor bunuri imobile confiscate
Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului privind stabilirea destinației unor bunuri imobile confiscate a fost publicat spre dezbatere publică pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice. Astfel schimbările preconizate se referă la faptul că imobilele confiscate vor trece în domeniul public al statului și în administrarea autorităților administrației publice centrale, altor instituții publice de interes central, după caz, sau regiilor…
-
Peste 1.000 de medicamente din noul catalog naţional vor fi mai ieftine
Potrivit declarațiilor preşedintelui Agenţiei Naţionale a Medicamentelor şi Dipozitivelor Medicale (ANMDM), Marius Savu, noul catalog naţional va conţine peste 1.000 de medicamente mai ieftine, unele şi cu până la 20 la sută. De asemenea, Marius Savu a mai precizat că din noul Catalog naţional al preţurilor medicamentelor de uz uman autorizate de punere pe piaţă in…
-
Vătămarea corporală din culpă mai este considerată infracțiune? Ce prevede noul Cod Penal ?
Aproape că nu trece zi fără să aflăm despre grave accidente rutiere care de multe ori se soldează cu victime. Deși suntem avertizați că viteza excesivă, conducerea sub influența băuturilor alcoolice și neatenția la volan au ca și consecință rănirea sau decesul unor persoane, unii șoferi desconsideră aceste avertismente. Într-un studiu făcut s-a constatat că…
-
Bonurile fiscale îţi pot aduce câştiguri substanţiale… Numai să-ţi surâdă şansa!
Organizarea loteriei bonurilor fiscale a fost gândită ca mijloc de stârpire a evaziunii fiscale şi de încurajare a cumpărătorilor să solicite bonurile fiscale, în scopul fiscalizării veniturilor fiecărui comerciant. În cea de-a doua zi a sărbătorilor de Paşti a avut loc întâia extragere a numerelor pe baza cărora se vor stabili primii câştigători ai loteriei bonurilor…
-
Sunt nesocotite reglementările din domeniul dispozitivelor medicale? Se impun sancţiuni!
Vă puteţi imagina un spital modern lipsit de aparatură medicală cu ajutorul căreia să se poată investiga starea pacienţilor şi să se realizeze prevenirea şi tratarea bolilor? Sunt situaţii în care, în absenţa acestor aparate, medicul nu poate afla cu certitudine ceea ce se petrece în corpul bolnavului şi nici nu poate aplica tratamentul cel mai…
-
Reexaminarea Legii de finanţare a partidelor şi campaniilor electorale
Cererea de reexaminare a Legii pentru modificarea actului normativ privind finanţarea activităţii partidelor şi a campaniilor electorale a fost trimisă în Parlament de către preşedintele Klaus Iohannis, pe motiv că legea are probleme legate de repectarea procedurii parlamentare. Şeful statului menţionează faptul că: ”Obiectivul de a aduce mai multă transparenţă şi integritate în finanţarea partidelor şi a…
-
Proiecte de lege cu termenul de depunere a rapoartelor depăşit
În circuitul legislativ al Camerei Deputaţilor sunt peste 500 de proiecte de lege cu termenul depăşit de depunere a rapoartelor de la comisii. Printre ele sunt şi peste 80 de proiecte din 2007-2012, fiind şi ordonanţe care şi-au produs efectul şi legi declarate neconstituţionale care trebuiau puse în acord cu deciziile CC. Cu termenul de depunere…