Regulamentul de ordine interioară al instanţelor a fost modificat


justitie(2)Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 473/2015 pentru modificarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 379/2015.

Astfel, hotărârea plenului CSM completează şi reformulează careva prevederi din cuprinsul Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, cu privire la la condica sedinţelor de judecată şi la redactarea minutei.

Cu referire la condica sedinţelor de judecată, se introduce prevederea că aceasta se listează la finele zilei. Condica de şedinţă listată se semnează de către preşedintele completului de judecată sau, în lipsa acestuia, de unul dintre membrii completului şi de grefierul de şedinţă.

Totodată se reformulează prevederile art. 105 din regulament, cu privire la minută, care următorul cuprins:

Art. 105. – (1) Rezultatul deliberării se consemnează într-o minută, care poate fi redactată şi prin utilizarea tehnicii de calcul.
(2) Minuta trebuie să aibă conţinutul prevăzut pentru dispozitivul hotărârii.
(3) În cauzele civile, din minută trebuie să rezulte explicit soluţia pentru fiecare capăt de cerere.
(4) În cauzele penale, minuta se întocmeşte în două exemplare originale, redactate pe foi separate, numerotate, dintre care unul se ataşează la dosarul cauzei, iar celălalt se depune, spre conservare, la dosarul de minute al instanţei. Procurorilor li se asigură accesul la dosarul de minute al instanţei şi li se eliberează, la solicitare, copii ale minutelor, în vederea exercitării căilor de atac prevăzute de lege.
(5) După semnarea minutei, transcrierea în sistem informatizat a acesteia se face de către grefierul de şedinţă, integral, cu excepţia datelor cu caracter personal, altele decât numele şi prenumele părţilor.
(6) Apelurile şi recursurile declarate oral în şedinţa în care s-a pronunţat hotărârea vor fi consemnate într-un proces-verbal semnat de preşedintele completului şi de grefierul de şedinţă.
(7) Numerele de hotărâre se dau în ordinea înscrierii lor în condica de şedinţă, separat pe materii.
(8) La curţile de apel şi tribunale hotărârile pronunţate în primă instanţă, în apel şi în recurs primesc număr separat.”