Au fost modificate normele Legii privind ucenicia la locul de muncă


Guvernul a modificat printr-o hotărâre, Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, aprobate prin HG nr. 855/2013.

Actul normativ reglementează punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 164/2017, prin care a fost modificată Legea nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă.

Hotărârea adoptată ieri modifică durata minimă a programului de formare profesională prin ucenicie la locul de muncă, exprimată în ore de pregătire teoretică şi practică, pe niveluri de calificare. Aceste niveluri de calificare au fost modificate prin Legea nr. 164/2017 și acum ucenicia este organizată pentru nivelurile de calificare 2, 3 și 4, astfel: 360 de ore pentru nivelul 2, 720 de ore pentru nivelul 3 și 1.080 de ore pentru nivelul 4.

De asemenea, se prevede că finanţarea formării prin ucenicie la locul de muncă, din fonduri europene structurale şi de investiţii, se realizează conform Ghidului solicitantului și a regulilor de eligibilitate, în vigoare la data încheierii contractului de ucenicie, cu respectarea condițiilor finanțatorului.