Reguli noi referitoare la acordarea voucherelor de vacanţă


seasideDe ar fi să ne luăm după numărul de ore petrecute anual la locul de muncă, angajaţii români robotesc din greu. Mai avem de recuperat la productivitatea muncii, pentru a ne situa la niveluri similare celor din vest. O problemă mai mare decât productivitatea muncii e numărul prea mic de angajaţi, raportat la populaţia aptă de muncă a ţării. Mulţi români sunt buni de muncă, dar preferă alte „îndeletniciri”. Sau aşteaptă mila statului, într-o perpetuă vacanţă.

Prezentele noutăţi legislative se referă, însă, la vacanţele „oamenilor muncii”. Acum câţiva ani, legiuitorul s-a arătat preocupat de „recuperarea şi întreţinerea capacităţii de muncă a personalului salarial”. Lucrătorul cel harnic îşi merită pe deplin atât remuneraţia, cât şi odihna anuală. Angajatorii care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă pot acorda bonuri de valoare, denumite vouchere de vacanţă.

În „Monitorul Oficial” 591/2015 a văzut lumina tiparului HG 614/2015 privind modificarea şi completarea HG 215/2009 pentru aprobarea Normelor Metodologice privind acordarea voucherelor de vacanţă. De voucherele de vacanţă vor putea beneficia nu doar angajaţii statului ori ai unităţilor administrativ-teritoriale, ci şi persoanele care activează în sectorul privat şi lucrează în baza unui contract de muncă.

Aşa cum reiese din recentele ştiri din contabilitate, sumele reprezentând costul imprimatului care constituie voucherul de vacanţă pe suport hârtie, respectiv costul suportului electronic sau al înlocuirii acestuia, dar şi costul emiterii voucherului de vacanţă pe suport hârtie sau electronic, contractate cu unitatea emitentă şi primite de către angajator, se suportă de către acesta din urmă.

Suportul electronic pe care sunt depozitate voucherele de vacanţă poate fi alimentat exclusiv cu valoarea nominală a voucherelor de vacanţă acordate de către angajator. E interzis ca suportul electronic pe care sunt stocate voucherele să îngăduie efectuarea de operaţiuni de retragere de numerar sau plăţi către unităţi turistice neafiliate.

Valoarea maximă îngăduită a voucherelor de vacanţă acordate în decursul unui an va echivala cu 6 salarii minime pe economie (la valoarea salariului minim reglementată la momentul respectiv prin HG). Cum se preconizează o nouă creştere a salariului minim brut pe ţară (de la 1050 lei acum, la 1200 lei în ianuarie 2016), se pare că salariaţii ce se vor pricopsi cu vouchere, o vor ţine vara viitoare tot într-o vacanţă. Numai să le-ajungă zilele de concediu!

 

Vacanţe de neuitat… în “eterna şi fascinanta Românie”

După ce angajatorii şi reprezentanţii personalului angajat sau, după caz, liderii de sindicat, au bătut palma cu privire la aspectele privind formatul voucherelor (clasic sau electronic) şi valoarea totală/angajat a voucherelor, ar urma ca firmele (ori autorităţile şi instituţiile publice angajatoare) să solicite entităţilor emitente producerea voucherelor.

Odată cu formularea comenzii, unităţile angajatoare vor trebui să specifice, potrivit noilor ştiri juridice şi valoarea voucherelor menite a ajunge la destinatari. Vor trebui furnizate şi datele personale ale lucrătorilor beneficiari (nume, CNP).

În scopul desfăşurării activităţii specializate, unităţile emitente de vouchere vor încheia contracte cu unităţile turistice. Se vor încheia contracte doar cu unităţile afiliate, ce deţin licenţe de turism sau certificate de clasificare emise de către Autoritatea Naţională pentru Turism.

În scopul garantării accesului beneficiarilor de vouchere pe suport electronic la un număr cât mai mare de unităţi afiliate, emitenţii pot întrebuinţa, în procesul de emitere, utilizare, circulaţie şi gestionare a voucherelor de vacanţă pe suport electronic, aplicaţiile şi infrastructura existente şi disponibile la unităţile afiliate.

Neajunsul pe care-l acuză unii angajaţi este că voucherele nu vor putea fi folosite decât în… eterna şi fascinanta Românie. Nu şi pentru vacanţe efectuate peste hotare! Aproape sigur, legiuitorul s-a gândit să întindă o prietenească mână de ajutor turismului românesc, care, fie vorba între noi, e departe de a-şi fi atins potenţialul său real de dezvoltare.

De-ar avea alte naţiuni peisajele, istoria, tradiţiile şi obiectivele noastre turistice, ar fi atras puhoaie de turişti străini, prin servicii ireproşabile, reclamă inspirată şi un marketing de succes. Cam prea adesea, preţurile obraznice contrastează, la noi, cu o infrastructură prăfuită.

Dar calul primit cadou nu se caută la dinţi. Angajaţii îşi vor utiliza voucherele cum vor… Aici, în ţară, unde vor rămâne banii daţi pe vacanţe!

 

Dar voucherele neutilizate? Ce se întâmplă cu ele?

Odată emise, voucherele vor putea fi întrebuinţate de către angajat vreme de un an. Aşadar, dacă vă număraţi printre fericiţii beneficiari, folosiţi-le. Cine n-a binevoit să le folosească în decursul unui an de la emitere sau de la alimentarea cardului (pentru cele electronice), le va returna angajatorului.

Conform ultimelor ştiri juridice, la finalul perioadei de valabilitate, la data stabilită de angajator sau la data încetării raporturilor de muncă, beneficiarul trebuie să restituie angajatorului voucherele de vacanţă pe suport hârtie acordate pentru anul în curs şi neîntrebuinţate ori necuvenite.

În cazul voucherelor de vacanţă alimentate pe card şi necuvenite, precum şi-n cazul încetării raporturilor de muncă, angajatorul e obligat să comunice la timp informaţiile relevante emitentului, pentru ca el să poată efectua restituirea valorilor către angajator.

 

Vor fi şi nemulţumiţi? Fireşte!

Angajatorii din sectorul privat vor socoti şi vor negocia cu precauţie cuantumul voucherelor ce vor fi acordate personalului angajat… dacă le vor acorda. Ei nu se pot întinde mai mult decât le ajunge plapuma. Dacă, însă, statul îşi va permite să devină mărinimos, oricum n-o va face pe paralele sale. La temelia generozităţii sale (meritată sau ba) stau, întotdeauna, taxele contribuabililor. Desigur, nu toţi contribuabilii vor beneficia de vacanţe plătite, deşi cotizează din greu la bugetul de stat. Dar cine să mai cugete la un asemenea (minuscul) detaliu?!

În vederea stabilirii felului în care vor fi furnizate voucherele (pe hârtie sau… electronice), a cuantumului acestora, dar şi a categoriilor de salariaţi care le vor dobândi, angajatorii vor trebui să negocieze cu reprezentanţii angajaţilor sau cu sindicatele. Aceste reguli vor fi inserate în regulamentele interne sau în contractele colective de muncă.

Este cert că nici în sectorul privat, nici “la stat”, bugetele alocate voucherelor de vacanţă nu vor putea fi atât de dolofane încât să fie satisfăcută absolut toată lumea. Omul îşi doreşte mai mult, întotdeauna. Aceasta-i natura umană. Şi e bine, dacă vedem partea plină a paharului!

Dacă n-ar fi existat, în istoria lumii, şi oameni care şi-au dorit mai mult de la viaţă, am fi hălăduit şi acum prin peşteri. Am fi făcut parte din decorul zonelor sălbatice, pe care astăzi le colindăm doar în calitate de turişti… beneficiari sau nu de vouchere de vacanţă!