Obligaţiile angajatorului în cazul caniculei


images (75)

Angajatorii au obligaţia de a dispune măsuri specifice pentru protejarea angajaţilor, în perioadele în care se înregistrează temperaturi extreme.

Măsurile de protecţie se stabilesc de către angajator împreuna cu reprezentanţii sindicatelor sau reprezentanţii aleşi ai angajaţilor.

Temperaturile ridicate extreme sunt considerate temperaturile de peste 37 grade celsius, respectiv valorile indicelui temperatura-umiditate de peste 80. Acest indice exprimă temperatura exterioara în coleraţie cu umiditatea relativă.

În primul rând, angajatorul trebuie să ia măsuri pentru adaptarea condiţiilor de muncă la astfel de temperaturi:

– reducerea intensităţii şi a ritmului activităţilor fizice;

– asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă;

– alternarea efortului dinamic cu cel static;

– alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenţi de aer.

În al doilea rând, angajatorul va dispune măsuri pentru menţinerea stării de sănătate adecvate a lucrătorilor:

– asigurarea cantităţii de apă adecvate, câte 2-4 litri/persoană/schimb;

– asigurarea echipamentului individual de protecţie;

– asigurarea de duţuri

În cazul în care temperaturile extreme se menţin timp de cel puţin 2 zile consecutive iar angajatorul nu poate adopta măsurile minimale din motive obiective, angajatorul trebuie:

– să reducă durata zilei de lucru

– să eţaloneze ziua de lucru până la ora 11,00 şi după ora 17,00

– să dispună intreruperea colectivă a lucrului, în situaţiile extreme.

Trebuie menţionat faptul că nerespectarea reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă privind prevenirea  situaţiilor care ar putea interveni din cauza unor factori chimici, fizici şi meteorologici, precum şi suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului uman, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda de la 5.000 de lei la 10.000 de lei.