Ministrul Muncii a declarat că Legea pensiilor nu va mulţumi pe toată lumea!


Ministrul Muncii susţine că transferul contribuţiilor de la angajator la angajat a redus deficitul la fondul de pensii cu 56,4%, faţă de 50% cât a estimat când a propus ca salariaţii să-şi plătească singuri contribuţiile către stat. Aceasta a mai spus că în vară Pilonul II va deveni opţional şi că legea pensiilor nu va modifica pensiile speciale ale cadrelor militare.

“În primul trimestru al anului 2016 vorbeam de un deficit la bugetul de pensii de 912 milioane de euro, iar acum, în primul trimestru din 2018, vorbim de un deficit la bugetul de pensii de 397,5 milioane de euro. Deci, din start, este o reducere cu 56,4%. Se colectează mai bine. De ce am pornit cu acest transfer al contribuţiilor? (…) Cu certitudine dacă nu făceam acest lucru, poate nu acum, dar peste câţiva ani, sistemul de pensii nu mai era sustenabil, pentru că nu poţi să mergi cu deficitul la infinit.

“Şi încă o măsură pe care o să o vedeţi şi care va apărea în Legea pensiilor. Am estimat că vom reduce total deficitul la fondul de pensii. Garantam de fiecare dată, încă de anul trecut, că în momentul în care vom face transferul contribuţiilor se va reduce deficitul pe fondul de pensii. În cifre stăm mai bine decât am estimat noi, este minus 56,4% şi noi estimasem minus 50%. Deci se întâmplă în acest moment, pur şi simplu pentru milioanele acelea de angajaţi care nu aveau contribuţii plătite încep deja să se vireze banii şi asta înseamnă că nu mai trebuie să vină statul să pluseze pe bugetul asigurărilor sociale, pentru că se încasează mai bine”, a adăugat ministrul.

De altfel, ministrul Muncii a anunţat că de la 1 iulie punctul de pensie creşte la 1.100 de lei, iar pensia minimă la ajunge la 640 de lei, în timp ce Legea pensiilor va fi finalizată în cel mult o lună şi va intra în dezbatere publică.