Pe la 17-18 de ani ni se pare că lumea ne stă la picioare. Că şi Luna de pe Cer am putea-o culege, de s-ar merita osteneala întinderii braţului. Mai cugetăm, la vârsta aceea, şi că, pretutindeni unde ne vor purta dorinţele, semenii ne vor aşterne înainte câte un covor roşu, păstrat anume pentru vizitele VIP-urilor.

Impresiile de “buricul pământului” se estompează odată ce intrăm în confruntare directă cu viaţa reală, adică în momentul în care începem să ne câştigăm singuri pâinea şi ne dăm seama că trebuie să punem în practică, cu maxim randament, informaţiile agonisite în anii de studii, de ucenicie. Anii de ucenicie sunt importanţi nu doar pentru a obţine succes în profesie, în carieră. Pentru unii, ei contează… şi la pensionare. Se simt la buzunar!

În România, pe rolul instanţelor de judecată s-au aflat numeroase cauze prin care s-a solicitat recunoaşterea ca vechime în muncă a perioadei de ucenicie, a anilor în care reclamanţii au fost ucenici plătiţi şi au urmat cursurile şcolilor profesionale.

În justiţie, recunoaşterea ca vechime în muncă a perioadei de ucenicie a fost soluţionată, însă, în moduri diferite. În genere, la pronunţarea soluţiilor s-au considerat grăitoare elemente precum existenţa unui contract de ucenicie, plata indemnizaţiilor ori salariilor, plata cotizaţiilor de asigurări sociale şi existenţa unui contract de muncă.

 

Mai multe viziuni… Cine are dreptate?

În jurisprudenţă, s-au conturat mai multe orientări, mai multe căi de rezolvare a problemei juridice. O primă orientare jurisprudenţială susţine ideea că intervalul de timp în care o persoană a fost ucenic cu plată trebuie valorificată ca stagiu de cotizare, atâta vreme cât ucenicului i-a fost plătită simbria, fiind achitate, pentru el, şi contribuţiile de asigurări sociale.

A doua orientare: au fost admise acţiunile pentru includerea perioadei de ucenicie în vechimea în muncă, cu privire la intervalul în care foştii ucenici au beneficiat de drepturile existente în Codul Muncii din 1950. Acolo, existau prevederi conform cărora cotizaţiile de asigurări sociale erau achitate exclusiv de către angajatori iar vechimea în muncă era socotită neîntreruptă şi-n situaţia în care angajatul urma o şcoală în scopul însuşirii meseriei. Perioada pregătirii profesionale a angajaţilor la locul de muncă sau în sistemul uceniciei în şcoli profesionale a fost, şi aici, asimilată vechimii în muncă.

A prins contur şi o a treia orientare jurisprudenţială, prin care perioada de ucenicie a fost recunoscută ca vechime în muncă, fără a conta dacă, pentru ucenic, s-au plătit ori ba contribuţiile de asigurări sociale ori dacă ucenicii au căpătat indemnizaţii pentru munca lor. În justiţie s-a reţinut că ucenicia constituia o formă de calificare profesională realizată în baza unui contract de ucenicie şi că plata contribuţiilor la fostele case de asigurări sociale de stat (în cuantum de 15%, pe atunci) era de datoria fostelor unităţi de stat.

Într-o altă orientare a jurisprudenţei – a patra, perioada de ucenicie constituie vechime în muncă doar dacă în acest răstimp s-au virat contribuţiile pentru asigurările sociale de stat. A existat, în jurisprudenţă, şi un al cincilea punct de vedere, conform căruia ucenicia ar trebui pusă la socoteală, la stabilirea vechimii în muncă, în măsura în care ucenicul poate dovedi isprăvirea cursurilor de ucenic, prin diploma de absolvire sau prin înscrierea menţiunii de absolvire a şcolii în carnetul de muncă, fără alte cerinţe.

În fine, s-a conturat şi orientarea jurisprudenţială în care s-a apreciat că solicitările de includere a perioadei de ucenicie la calculul vechimii în muncă trebuie respinse. Aici s-a considerat că absenţa din carnetul de muncă a menţiunilor privitoare la plata cotizaţiilor de asigurări sociale şi absenţa unui contract de muncă nu îngăduie luarea în considerare a uceniciei la socotirea vechimii în muncă.

A fost evidenţiat faptul că, pentru durata contractului de ucenicie, respectivii ucenici n-au făcut dovada existenţei contractelor de muncă, ele fiind încheiate de-abia după ce a fost absolvită şcoala profesională şi, în consecinţă, n-ar trebui să fie consideraţi, ca vechime în muncă, şi anii de ucenicie.

 

Momentul adevărului…

Avocatul Poporului a formulat, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie un recurs în interesul legii cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale privind luarea în seamă a perioadei de ucenicie în calculul vechimii în muncă.

Recursul în interesul legii e admisibil doar dacă se poate dovedi că problema de drept ce reprezintă obiectul judecăţii a fost soluţionată în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive… Condiţie îndeplinită!

În „Monitorul Oficial” 801/2015 a fost publicată Decizia 18/2015 a ÎCCJ. Înalta Curte a admis recursul în interesul legii, stabilind că perioada anterioară datei de 1.01.1949 în care un cetăţean a fost ucenic cu plată şi a urmat cursurile unei şcoli profesionale va fi socotită stagiu de cotizare, dacă ucenicul a căpătat salariu ori a cotizat la fostele case de asigurări sociale.

Potrivit recentelor ştiri juridice, ÎCCJ a mai stabilit şi că intervalul dintre 1.01.1949 şi 1.01.1954 în care o persoană a fost ucenic cu plată şi a urmat cursurile unei şcoli profesionale va fi considerat vechime în muncă, indiferent dacă, în privinţa ucenicilor, a existat obligaţia virării contribuţiilor la fostele case de asigurări sociale, însă va constitui stagiu de cotizare doar dacă s-a cotizat la fostele case de asigurări sociale.

De asemenea, conform ultimelor noutăţi legislative, după 1.01.1954 şi până la 1.04.2001, perioada practicii în producţie va fi socotită stagiu de cotizare şi vechime în muncă. Veşti bune, pentru mulţi!

 

Cugetând… la pensie

Hemingway spunea că înţelepciunea vârstnicilor este o greşeală. Că, pe măsură ce îmbătrânim, nu devenim mai înţelepţi, ci mai prudenţi. Pentru un vârstnic, majorarea pensiei cu 100 de lei sau socotirea anilor de ucenicie ca vechime în muncă poate însemna mare lucru. Când e pusă tema în discuţie, mulţi tineri aflaţi la apogeul carierei afirmă că “mai avem pân’ la pensie (dacă om mai ajunge)”.

Ei bine, majoritatea ajungem… să ne plângem de cât de mică-i pensia. De-am putea să adăugăm o fărâmă de prudenţă la impetuozitatea tinerească, am fi mai liniştiţi la senectute. Ce înseamnă prudenţa, pentru tineri? Să mai şi economisim, să mai şi investim pe termen lung. Dar şi să ne debarasăm de iluzia că pensia de la stat va asigura, vreodată, un trai decent… pentru cetăţeanul de rând!