Copiii pot munci legal! În ce domenii pot lucra și în ce condiții?


copiiRostul existenței fiecăruia dintre noi a fost descris cel mai bine de Ion Creangă, care, în ale sale “Amintiri din copilărie”, spunea  că “dacă-i copil, să se joace; dacă-i cal să tragă; și dacă-i popă să cetească…” Având în vedere evoluția societății, vorbele lui Creangă par a fi depășite astăzi, pentru că legiuitorul român a recunoscut dreptul legal al copiilor de a munci cu acte în regulă, lucru care era de neconceput odinioară!

Astfel, în Monitorul Oficial 115 din 13 februarie 2015 s-a publicat HG 75/2015 privind reglementarea prestării de către copii de activități remunerate în domeniile cultural, artistic, sportiv, publicitar și de modeling. Prevederile sale au intrat în vigoare chiar de la data la care au văzut lumina tiparului la Monitorul Oficial.

În ce domenii poate lucra copilul?

Legiuitorul a enumerat clar domeniile și condițiile în care pot activa copiii pentru a evita orice confuzii și pentru a-i proteja pe aceștia de anumite forme de muncă care ar putea să le afecteze educația, bunăstarea, sănătatea fizică sau psihică sau dezvoltarea morală sau socială.

Într-o Românie în care industria de media și divertisment s-a dezvoltat în mod accelerat în ultimii ani, a apărut și un număr mare de oportunități pentru copii de a activa pe acest segment de piață. Talentul acestor copii trebuie răsplătit pe măsură.

Tocmai pentru a legaliza munca la negru a acestora și a-i obliga pe cei care apelează la serviciile lor să lucreze cu acte în regulă, legiuitorul a stabilit că minorii pot presta activități în calitate de: actor, figurant sau model la ședințe foto, la prezentări de modă, la filmări sau emisiuni în direct pentru radio și televiziune, muzician, dansator, sportiv de performanță.

În ce condiții poate lucra copilul?

Copiii sub 14 ani care vor lucra în aceste domenii au obligația de a încheia un contract cu organizatorul, contracte care vor fi semnate în numele lor de părinte. Dacă au împlinit 14 ani au dreptul de a încheia singuri contractul, dar numai după ce obțin încuviințarea prealabilă a părinților. De la vârsta de 16 ani care este vârsta minimă de angajare aceștia pot încheia singuri contracte de muncă.

La desfășurarea acestor activități copiii trebuie să fie însoțiți de un adult în mod obligatoriu. De exemplu, un părinte sau o persoană desemnată de părinți față de care copilul a dezvoltat o relație de atașament sau o persoană desemnată de organizator și agreată de părinți și de copil (în funcție de vârsta și gradul de maturitate al acestuia).

Pentru că în aceste activități sunt implicați copiii, regulile de desfășurare sunt stricte și trebuie respectate întocmai pentru a nu se ajunge la exploatarea acestora. Cu titlu de știri juridice, pentru copiii sub 5 ani activitățile se pot desfășura de la 9:00 la 17:00, pentru cei cu vârsta între 5 și 12 ani de la ora 8:00 la ora 20:00, iar pentru cei peste 12 ani, intervalul orar indicat de legiuitor este 7:00 -22:00.

Pentru copiii sub un an durata activității nu trebuie să depășească o oră pe săptămână (de preferat să fie repartizată în zile diferite), pentru cei cu vârsta de la 1 la 5 ani să nu depășească 2 ore/zi. Pentru cei de la 5 la 12 ani, legiuitorul a stabilit că nu se vor depăși 4 ore/zi. Cei care au peste 12 ani pot presta până la 6 ore/zi, dar nu mai mult de 12 ore/săptămână dacă activitatea are loc pe durata anului școlar fiind de preferat ca aceste activități să aibă loc în afara orelor de curs.

Activitatea continuă poate fi prestată maximum 15 minute de către copiii sub 1 an, 30 minute pentru cei de la 1 la 5 ani și maximum 45 minute pentru copiii peste 5 ani. Rețineți că după acest tip de activități pauzele scurte au durata între 10 și 15 minute.

Rețineți că pauza mare are o durată de minimum o jumătate de oră şi se acordă după fiecare oră de activitate pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 1 şi 5 ani, la fiecare 2 ore pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 12 ani şi la fiecare 3 ore pentru copiii cu vârsta peste 12 ani.

Copiii pot presta activități maxim 4 zile consecutive urmate de 48 de ore de pauză. Dacă activitatea se desfășoară pe o durată de peste 2 luni, atunci copilul va beneficia de o pauză de 14 zile după primele 60 de zile de activitate.

Părinții trebuie să informeze serviciul de asistență socială

Înainte de începerea activității, părinții au obligația de a informa serviciul de asistență socială. Ca noi știri juridice, părinții au obligația ca în termen de 10 zile lucrătoare de la încheierea contractului privind activitatea desfășurată de copil, să depună o copie a acestuia la serviciul de asistență socială de la domiciliul copilului.

 Părinții vor răspunde de modul în care administrează banii câștigați de copii

Pentru că mulți părinți văd în copilul lor o sursă de venituri și pentru a se evita exploatarea copiilor de către propriile familii, legiuitorul a stabilit că, dacă există suspiciuni cu privire la utilizarea de către părinți a banilor câștigați de minor în alt scop decât cel care privește interesul minorului, cei de la direcția de asistență socială pot cere părinților să prezinte un raport privind modul de administrare a veniturilor obținute de copil.

Ce amenzi riscă cei care încalcă prevederile legii?

Dacă organizatorul care apelează la serviciile prestate de minori nu respectă condițiile privind pauzele, durata timpului de lucru cu minorii, poate plăti o amendă de la 1.000 la 5.000 lei. Cu aceeași sumă pot fi amendați și părinții care omit să anunțe serviciul de asistență socială despre activitatea pe care o desfășoară copilul.

Organizatorul va scoate din buzunar între 5.000 și 8.000 lei dacă nu va asigura pe timpul desfășurării activității în care sunt implicați copii, accesul la servicii medicale pediatrice, accesul copiilor la cabine, vestiare, spații igienico-sanitare și spații de recreere și odihnă special destinate acestora.

Rețineți că prevederile privind amendarea celor care încalcă această lege se vor aplica începând cu 14 mai 2015!

Ce ne învață copiii?

Dacă până acum vorba că ” un copil poate să învețe un adult trei lucruri: cum să fie mulțumit fără motiv, cum să nu stea locului niciodată și cum să ceară cu insistență ceea ce își dorește. “ (Paulo Coelho) era perfect adevărată, o dată cu apariția acestei legi, copiii ne mai învață ceva: că dreptul la muncă și talentul nu au vârstă!

Până la urmă “fiecare copil este un artist; problema este cum să rămâi artist după ce crești.” (Pablo Picasso).