Ținând cont de faptul că mulți angajatori uită să încheie contractul de muncă cu angajații în scris, legiuitorul a încercat de-a lungul vremii să modifice Codul muncii pentru  a putea limita desfășurarea muncii la negru.

Înainte de modificarea Codului muncii din 2011, legea prevedea că forma scrisă a contractului individual de muncă era cerută pentru probarea actului juridic. Angajatorii profitau de această dispoziție legală și se sustrăgeau de la plata impozitelor și taxelor aferente contractului de muncă. Astfel, angajații nu beneficiau de stagiu de cotizare pentru perioadele lucrate neînregistrate de către angajator la autoritățile competente și nici de asigurare de sănătate.

În 2011 legiuitorul a decis că forma scrisă a contractului de muncă să fie solicitată pentru validitatea sa. Chiar și după această modificare, în practică, au apărut probleme. În cadrul unui litigiu de muncă reclamanta a solicitat să se constate că, deși părțile nu au încheiat contractul individual de muncă în forma scrisă, a derulat un raport juridic de muncă cu angajatorul și solicită să i se recunoască drepturile legale ce derivă din derularea contractului.

ÎCCJ a fost sesizată să stabilească dacă acțiunea reclamantei este admisibilă și ar trebui să i se recunoască drepturile ce decurg din prestarea unei munci.

Caz practic

În iulie 2015 tribunalul a admis acțiunea reclamantei și a constatat că raporturile de muncă desfășurate între părți au avut loc în baza unui contract de muncă și au obligat angajatorul să îi achite drepturile salariale, să vireze la stat contribuțiile obligatorii aferente. Angajatorul a fost obligat să achite daune morale reclamantei ținând cont că erau întrunite elementele răspunderii civile patrimoniale.

Împotriva acestei sentințe angajatorul a declarat apel și în cadrul acestuia a fost sesizată ÎCCJ pentru a clarifica situația.

Care sunt dispozițiile legii în speța de față?

Contractul de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în limba română și în formă scrisă.  Forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului. Angajatorul are obligația de a încheia acest contract în forma scrisă, de a-l înregistra în REVISAL și de a înmâna, anterior începerii activității, un exemplar din contract către salariat.

Contractul este nul dacă nu se respectă condițiile impuse de lege pentru încheierea sa valabilă. Rețineți că constatarea nulității contractului de muncă produce efecte pentru viitor. Un contract de muncă existent va înceta de drept ca urmare a constatării nulității sale absolute de la data la care nulitatea a fost constată prin acordul părților sau prin hotărâre judecătorească definitivă.

Știrile juridice prevăd că persoana care a prestat munca în temeiul unui contract de muncă nul are dreptul la remunerarea acesteia corespunzător modului de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu.

Care au fost opiniile instanțelor de judecată?

Unele instanțe au opinat că se impune obligarea angajatorului la încheierea în formă scrisă a contractului pentru acea perioadă de timp și la plata drepturilor bănești aferente. Alte instanțe au fost de părere că acțiunile de constatare a raportului de muncă trebuie să fie respinse pe motiv că legea impune obligatoriu încheierea în scris a contractului de muncă.

Au fost și instanțe care au precizat că persoana care a prestat activitatea pentru angajator fără să fie încheiat în scris contractul de muncă poate promova o acțiunea în răspundere delictuală în materie civilă, nu în dreptul muncii, prin care să obțină despăgubiri pentru prejudicial suferit din partea angajatorului care nu a îndeplinit obligația de a încheia contractul de muncă.

Unele instanțe au decis ca angajatorul să achite către salariat remunerația corespunzătoare perioadei lucrate, dar perioada în cauză nu constituie vechime în muncă și angajatorul nu poate fi obligat la plata contribuțiilor către stat, deoarece sumele acordate cu titlu de remunerație nu au caracter salarial.

Ce a decis ÎCCJ?

ÎCCJ a pronunțat Decizia 37/2016 care a fost publicată în Monitorul Oficial 114 din 10 februarie 2017. Sancțiunea unui contract de muncă încheiat fără respectarea formei scrise este nulitatea absolută, moment în carea acesta încetează de drept.

Constatarea nulității se poate face amiabil, prin acordul părților sau se poate pronunța instanța de judecată. Partea care se consideră vătămată are dreptul de a cere nulitatea contractului, de obicei, acesta este salariatul care are tot interesul să inițieze un astfel de proces pentru a i se recunoaște vechimea în muncă, a i se achita salariul și contribuțiile.

Dacă procesul pentru recunoașterea raportului juridic de muncă este inițiat pe durata derulării raportului de muncă, instanța, din oficiu, are obligația de a invoca nulitatea absolută a contractului de muncă urmând să aprecieze asupra efectelor pe care acesta le-a produs.

Dacă procesul este promovat după ce au încetat raporturile de muncă, instanța nu mai poate aplica sancțiunea nulității contractului de muncă, însă se poate pronunța asupra efectelor produse de acesta. Pentru egalitate de tratament, ÎCCJ consideră că și cel care a inițiat procesul după încetarea raportului de  muncă poate promova acțiune în constatarea raportului de  muncă și a efectelor acestuia, la fel ca cel care a inițiat litigiul chiar în perioada derulării contractului de muncă.

În concluzie, ÎCCJ admite sesizarea și constată că în cazul în care nu a fost îndeplinită de către părți obligația de a încheia contractul individual de muncă în forma scrisă, salariatul care a prestat muncă pentru un angajator poate promova în justiție acțiune în constatarea raportului de muncă și a efectelor acestuia chiar și atunci când raportul de muncă a încetat anterior sesizării instanței de judecată.