Procedura desfăşurării şedinţei de informare şi avantajele medierii


mediere-mediatori

Consiliul de Mediere a adoptat Hotărârea nr. 9/2014 din motiv că unii mediatori mai fac erori în aplicarea unitară a legii, în deosebi la etapa de informare privind avantajele medierii cât şi în ceea ce priveşte eliberarea certificatului de informare ca document care certifică instanţelor că un conflict a fost analizat de un specialist în domeniul conflictelor, încercând astfel să reglementeze procedura desfăşurării şedinţei de informare şi avantajele medierii.

Conform noutăţii legislative mediatorii sunt obligaţi să elibereze certificatul de informare numai după ce a stat de vorbă cu toate părţile implicate în conflict în şedinţă comună sau separată. Deci actul reglementează practic că magistraţii nu trebuie să accepte alt document care să certifice faptul că acel conflict a fost analizat de mediator, iar părţile au fost informate asupra cazului lor concret.

Hotărârea CSM nr. 9/2014 aprobă Regulamentul organizării şi desfăşurării şedinţei de informare privind avantajele medierii şi cuprinde:

1. Scopul şi rolul informării – principiul informării a fost consacrat ca fiind un drept legal pentru părţi înainte de declanşarea unui proces în instanţă, cât şi o obligaţie la solicitarea instanţei, pe parcursul procesului, până la termenul dat de instanţă în acest scop.  Scopul informării este ca mediatorul să analizeze conflictul, să stabilească un diagnostic al conflictului şi să stabilească o strategie de rezolvare.

2. Conţinutul informării obligatorii – cuprinde elementele relevante referitor la mediere şi principiile acesteia, rolul mediatorului, drepturile şi obligaţiile părţilor, avantajele medierii, efectele juridice ale acordului de mediere.

3. Realizarea informării obligatorii – se realizează anterior încheierii contractului de mediere, se efectuează de către mediator pentru toate părţile implicate în conflict.

4. Eliberarea documentelor de către mediator ca dovadă a informării obligatorii – eliberarea certificatului de informare se face de către mediator doar în situaţia în care toate părţile conflictului au discutat cu acesta în şedinţă comună sau separată, conflictul a fost analizat, stabilindu-se un diagnostic şi părtile au fost informate cu avantajele medierii asupra cazului lor concret cu privire la mediere.