Respingerea unei legi privind o serie de scutiri în cazul parcurilor industriale


1

Preşedintele Traian Băsescu a cerut Parlamentului reexaminarea unei legi care prevede scutiri pentru administratorul şi rezidenţii parcului industrial de la plata impozitului la bugetul de stat, de la 1 ianuarie 2015, pentru anumite construcţii, afirmând că reglementarea nu este oportună.

Mai exact, legea are ca obiect completarea Art. 20 alin. (1) din Legea 186/2013 privind construirea şi funcţionarea parcurilor industriale, în sensul scutirii, începând cu 1 ianuarie 2015, a administratorului şi rezidenţilor parcului industrial de la plata impozitului datorat bugetului de stat, pentru construcţiile prevăzute în Grupa 1 din Catalogul privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 2.139/2004.

Din punct de vedere economic, această reglementare legislativă nu este oportună, precizează şeful statului în cererea de reexaminare transmisă Parlamentului.

Astfel, în virtutea principiului neutralităţii fiscale ce transpune în plan fiscal principiul general al nediscriminării, toate activităţile economice trebuie tratate în aceeaşi manieră.