OUG nr. 87/2018- privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale


GUVERNUL ROMÂNIEI
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ
privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011

Având în vedere imposibilitatea de a asigura predarea limbii române în învăţământul primar, la clasele cu predare în limbile minorităţilor naţionale, de către cadre didactice calificate, cu pregătire profesională şi psihopedagogică necesară predării limbii române, în ciclul primar, aspect ce reprezintă o situaţie extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată, întrucât afectează dreptul copilului la educaţie, iar nerespectarea acestui drept produce consecinţe negative, ce nu pot fi altfel înlăturate,
în vederea eliminării măsurii discriminatorii introduse în învăţământul primar care restrânge dreptul de a preda limba română cadrelor didactice calificate – care au dobândit şi exercitat acest drept, până la sfârşitul anului şcolar 2017 – 2018 – măsură care afectează numeroase cadre didactice din învăţământul primar reprezintă un aspect care generează o situaţie extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată, întrucât afectează demnitatea şi prestigiul profesorilor excluşi din categoria cadrelor didactice calificate, excludere ce are consecinţe negative asupra procesului de învăţământ, ce nu poate fi altfel înlăturată,
întrucât anul şcolar a început şi elevii din învăţământul primar, de la clasele cu predare în limbile minorităţilor naţionale, au nevoie urgent să li asigure predarea limbii române de către cadre didactice calificate în mod adecvat, din punctul de vedere al competenţelor aferente nivelului de învăţământ primar,
ţinând seama de nevoia de a elimina efectele perturbatoare generate de aplicarea normei juridice privind predarea limbii române în învăţământul primar, la clasele cu predare în limbile minorităţilor naţionale, aspecte care au consecinţe grave asupra şcolarizării elevilor, din perspectiva interesului superior al copilului, în calitate de beneficiar direct al educaţiei,
deoarece toate aspectele de mai sus vizează interesul public şi constituie situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

Art. I. Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 263, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (61), cu următorul cuprins:

(61) Profesorii pentru învăţământul primar de la clasele cu predare în limbile minorităţilor naţionale predau disciplinele Comunicare în limba română, precum şi Limba şi literatura română pe tot parcursul ciclului primar.”

2. La articolul 263, alineatul (71) se abrogă.

Art. II. – Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, contractele individuale de muncă, actele adiţionale la acestea, precum şi orice alte efecte juridice generate de aplicarea prevederilor art. 263 alin. (71) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, încetează de drept.

Art. III. – Prin derogare de la prevederile art. 5 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică din anul şcolar 2018 – 2019.

PRIM – MINISTRU
VASILICA – VIORICA DĂNCILĂ

Contrasemnează:
p. Ministrul educaţiei naţionale,
Irina Elisabeta Kovăcs,
secretar de stat

Bucureşti, 27 septembrie 2018.
Nr. 87.