OUG 36/2013 – concedieri colective


GUVERNUL ROMÂNIEI
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ
privind aplicarea în perioada 2013 – 2018 a unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare

Luând în considere expirarea la 31 decembrie 2012 a termenului prevăzut la art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2006 privind protecţia socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate ca urmare a restructurării şi reorganizării unor societăţi naţionale, regii autonome, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi a societăţilor comerciale şi regiilor autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 171/2007, cu modificările şi completările ulterioare, se impune luarea unor măsuri urgente pentru atenuarea impactului social al proceselor de disponibilizare, pentru protecţia socială a salariaţilor operatorilor economici.
Ţinând seama de necesitatea continuării măsurilor de redresare economică în conformitate cu strategiile în domeniu, de necesitatea respectării reglementărilor privind ajutorul de stat, de necesitatea realizării obiectivelor privind eficientizarea activităţii unor societăţi naţionale, companii naţionale sau societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi a societăţilor comerciale şi regiilor autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale, care impun luarea unor măsuri imediate de redresare economico – financiară care să conducă la eliminarea pierderilor şi la eficientizarea pe termen lung a activităţii acestora, se impune luarea unor măsuri urgente pentru atenuarea impactului social al planurilor de disponibilizare, pentru protecţia socială a persoanelor concediate.
Având în vedere angajamentele asumate de România prin acordurile de înţelegere cu Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană din anul 2011 – 2012, acte prin care Guvernul României s-a obligat să rezolve deficienţele constatate la unele întreprinderi de stat prin măsuri care să conducă la restructurarea economico – financiară a acestora şi la eliminarea pierderilor şi eficientizarea pe termen lung a activităţii, întrucât reducerea arieratelor către bugetul general consolidat este unul din obiectivele convenite prin Scrisoarea de intenţie şi Memorandumul tehnic de înţelegere din Aranjamentul stand-by de tip preventiv dintre România şi Fondul Monetar Internaţional, în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

Art. 1. – (1) Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă reglementează măsurile de protecţie socială de care beneficiază persoanele disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza unui plan de disponibilizare, din cadrul unor societăţi naţionale, regii autonome, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, institute naţionale de cercetare – dezvoltare, precum şi al societăţilor comerciale şi regiilor autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale, denumite în continuare operatori economici.
(2) Prin planul de disponibilizare prevăzut la alin. (1) se înţelege documentul ce cuprinde măsurile necesare în vederea redresării activităţii şi programul concedierii colective elaborat de angajator, care se poate desfăşura în una sau mai multe etape.
(3) Planul de disponibilizare prevăzut la alin. (1) cuprinde în mod obligatoriu:

a) numărul total de salariaţi existent la data întocmirii acestora;
b) motivele care determină aplicarea măsurilor din planul de disponibilizare;
c) numărul de salariaţi necesar pentru desfăşurarea activităţii în urma aplicării măsurilor din planul de disponibilizare;
d) numărul de salariaţi care vor fi afectaţi de concedieri colective;
e) data de la care sau perioada în care vor avea loc, potrivit legii, concedierile colective.

(4) Dacă disponibilizarea se desfăşoară în etape, planul prevăzut la alin. (1) va cuprinde şi numărul de salariaţi care vor fi afectaţi de concedieri în fiecare dintre etape, stabilit cu respectarea condiţiilor de concediere colectivă prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare, precum şi perioada în care va avea loc fiecare etapă.

Art. 2. – Prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministerelor de resort, se vor aproba sumele din bugetul asigurărilor pentru şomaj ce se vor aloca pentru plata drepturilor prevăzute la art. 7 lit. b) în beneficiul persoanelor disponibilizate de la operatorii economici prevăzuţi la art. 1 alin. (1) care pot efectua concedieri colective în condiţiile în care există un plan de disponibilizare aprobat, potrivit legii.

Art. 3. – Planurile de disponibilizare prevăzute la art. 1 alin. (3) întocmite de operatorii economici prevăzuţi la art. 1 alin. (1) se aprobă în condiţiile legii.

Art. 4. – (1) Pot beneficia de prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă numai persoanele care au încheiat contracte individuale de muncă pe durată nedeterminată cu operatorii economici prevăzuţi la art. 1 cu cel puţin 36 de luni înainte de data concedierii.
(2) Beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă şi persoanele care:

a) au fost preluate de operatori economici dintre cei prevăzuţi la art. 1, în baza actelor normative în vigoare, dacă au încheiat contracte individuale de muncă pe durată nedeterminată cu operatori economici de la care au fost preluate în perioada prevăzută la alin. (1);
b) au fost preluate de operatorii economici rezultaţi în urma divizării sau a altor forme de reorganizare a operatorilor economici prevăzuţi la art. 1, dacă au încheiat contracte individuale de muncă pe durată nedeterminată cu operatorii economici supuşi divizării sau altor forme de reorganizare, în perioada prevăzută la alin. (1).

Art. 5. – (1) Concedierea colectivă se face în condiţiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dar nu mai târziu de 90 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 2.
(2) Dacă planul de disponibilizare se desfăşoară în etape, termenul prevăzut la alin. (1) se aplică pentru concedierea colectivă efectuată în prima etapă, urmând ca pentru celelalte etape concedierea colectivă să se efectueze în termen de 90 de zile calendaristice de la data la care va fi iniţiată fiecare etapă prevăzută la art. 1 alin. (4).

Art. 6. – Persoanele prevăzute la art. 1 beneficiază, în condiţiile Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, de servicii de preconcediere, precum şi de măsuri pentru stimularea ocupării forţei de muncă, acordate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, prin agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene şi a municipiului Bucureşti, denumite în continuare agenţii pentru ocuparea forţei de muncă.

Art. 7. – Persoanele concediate în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă beneficiază de următoarele drepturi:

a) indemnizaţie de şomaj, stabilită potrivit reglementărilor legale în vigoare;
b) venit lunar de completare;
c) plăţi compensatorii acordate de către operatorii economici din bugetele de venituri şi cheltuieli ale acestora, în conformitate cu prevederile contractelor colective sau individuale de muncă aplicabile, respectiv încheiate la nivelul fiecărui operator economic.

Art. 8. – (1) Venitul lunar de completare prevăzut la art. 7 lit. b) se stabileşte odată cu indemnizaţia de şomaj şi este egal cu diferenţa dintre câştigul salarial individual mediu net pe ultimele 3 luni înainte de concediere, stabilit pe baza clauzelor din contractul individual de muncă, dar nu mai mult decât câştigul salarial mediu net pe economie din luna ianuarie a anului în care s-a efectuat concedierea, comunicat de Institutul Naţional de Statistică, şi nivelul indemnizaţiei de şomaj.
(2) Venitul de completare prevăzut la art. 7 lit. b) se acordă lunar pe perioade stabilite diferenţiat, în funcţie de vechimea în muncă a persoanelor concediate în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, după cum urmează:

a) 12 luni, pentru persoanele care au o vechime în muncă cuprinsă între 3 ani şi până la 10 ani;
b) 20 de luni, pentru persoanele care au o vechime în muncă cuprinsă între 10 ani şi până la 15 ani;
c) 22 de luni, pentru salariaţii care au o vechime în muncă cuprinsă între 15 ani şi până la 25 de ani;
d) 24 de luni, pentru salariaţii care au o vechime în muncă de cel puţin 25 de ani.

(3) După încetarea plăţii indemnizaţiei de şomaj, în condiţiile Legii nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, persoanele concediate în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă beneficiază, până la încheierea perioadei prevăzute la alin. (2), de un venit lunar de completare egal cu diferenţa dintre câştigul salarial individual mediu net pe ultimele 3 luni înainte de concediere, stabilit pe baza clauzelor din contractul individual de muncă, dar nu mai mult decât câştigul salarial mediu net pe economie din luna ianuarie a anului în care s-a efectuat concedierea, comunicat de Institutul Naţional de Statistică, şi nivelul indemnizaţiei de şomaj la data încetării plăţii indemnizaţiei de şomaj.

Art. 9. – Persoanele care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru stabilirea indemnizaţiei de şomaj nu beneficiază de venit lunar de completare.

Art. 10. – Persoanele prevăzute la art. 1 pot beneficia de venit lunar de completare acordat în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, în conformitate cu planul de disponibilizare prevăzut la art. 1 alin. (2), dar nu mai mult decât duratele maxime stabilite potrivit art. 8 alin. (2).

Art. 11. – (1) Venitul lunar de completare prevăzut la art. 8 alin. (1) se modifică odată cu recalcularea indemnizaţiei de şomaj, ca urmare a modificării indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă prin hotărâre a Guvernului.
(2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile şi în cazul în care plata indemnizaţiei de şomaj se suspendă, în condiţiile legii, şi persoana beneficiază de venitul lunar de completare.

Art. 12. – (1) Persoanele care se reîncadrează în muncă beneficiază de 50% din venitul lunar de completare în următoarele situaţii:

a) dacă în perioada acordării venitului de completare prevăzută la art. 8 alin. (2) se încadrează în muncă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, la alţi operatori economici decât cei de la care au fost disponibilizaţi, beneficiază de plăţi, până la expirarea perioadei prevăzute la art. 8 alin. (2), în funcţie de suspendarea sau încetarea plăţii indemnizaţiei de şomaj;
b) dacă în perioada acordării venitului de completare prevăzută la art. 8 alin. (2) se încadrează în muncă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, la operatorii economici de la care au fost disponibilizaţi, până la expirarea perioadei prevăzute la art. 8 alin. (2), dacă la data încadrării operatorii economici respectivi nu mai au capital majoritar de stat.

(2) În situaţiile prevăzute la alin. (1), venitul lunar de completare reglementat de acest alineat se acordă numai pe perioada lucrată, iar ulterior acestei perioade se reia în plată, după caz, în condiţiile prevăzute la art. 8 alin. (1) sau la art. 8 alin. (3), până la expirarea perioadei prevăzute la art. 8 alin. (2).
(3) Dacă în perioada acordării venitului de completare, prevăzută la art. 8 alin. (2), persoanele beneficiare solicită înscrierea la una dintre categoriile de pensii prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, plata venitului lunar de completare încetează la data acordării dreptului de pensie, conform deciziei de pensie. Venitul de completare nu poate fi cumulat cu niciuna din categoriile de pensii prevăzute de Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare.
(4) Persoanele concediate colectiv de la operatorii economici prevăzuţi la art. 1, dacă se reîncadrează în muncă înainte de expirarea perioadei prevăzute la art. 8 alin. (2) la unul dintre operatorii economici cu capital majoritar de stat având ca obiect de activitate conservarea, închiderea, ecologizarea şi monitorizarea postînchidere a minelor sau la unul dintre operatorii economici prevăzuţi la art. 1, pentru activităţi de conservare, închidere, ecologizare şi monitorizare postînchidere a minelor, beneficiază pe perioada lucrată, până la expirarea perioadei prevăzute la art. 8 alin. (2), în funcţie de suspendarea sau încetarea plăţii indemnizaţiei de şomaj, de un venit lunar de completare egal cu jumătate din venitul lunar de completare prevăzut la art. 8 alin. (1) sau, după caz, la art. 8 alin. (3).
(5) În situaţiile prevăzute la alin. (4), venitul lunar de completare reglementat de acest alineat se acordă numai pe perioada lucrată, iar ulterior acestei perioade se reia în plată, după caz, în condiţiile prevăzute la art. 8 alin. (1) sau la art. 8 alin. (3), până la expirarea perioadei prevăzute la art. 8 alin. (2).

Art. 13. – Venitul lunar de completare este un drept cu caracter personal şi încetează la data decesului beneficiarului.

Art. 14. – (1) În perioada prevăzută la art. 8 alin. (2), persoanele beneficiare rămân înregistrate în evidenţa agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă în a căror rază teritorială îşi au domiciliul sau, după caz, reşedinţa, până la încetarea plăţii venitului lunar de completare.
(2) În perioada prevăzută la art. 8 alin. (2), persoanele beneficiare ale venitului lunar de completare au următoarele obligaţii:

a) să se prezinte lunar, pe baza programării, sau ori de câte ori sunt solicitate la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă la care sunt înregistrate, pentru a primi sprijin în vederea încadrării în muncă;
b) să comunice în termen de 3 zile agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă la care sunt înregistrate orice modificare a condiţiilor care au condus la acordarea drepturilor;
c) să caute activ un loc de muncă şi să participe la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională oferite de agenţia pentru ocuparea forţei de muncă la care sunt înregistrate.

(3) Prevederile alin. (2) nu se aplică pe perioada în care persoanele beneficiare ale venitului lunar de completare se încadrează în muncă potrivit legii.
(4) Prevederile alin. (2) lit. a) şi c) nu se aplică pe perioada în care persoanele beneficiare ale venitului lunar de completare beneficiază de indemnizaţie de maternitate sau indemnizaţie pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, respectiv de 3 ani în cazul copilului cu handicap, dovedită cu certificat medical, respectiv adeverinţă eliberată de agenţiile de plăţi şi inspecţie socială judeţene sau a municipiului Bucureşti.
(5) Obligaţia prevăzută la alin. (2) lit. c) nu se aplică în situaţia în care persoanele beneficiare ale venitului lunar de completare participă la programe de formare profesională, organizate în condiţiile legii, a căror finanţare este asigurată din asistenţa financiară nerambursabilă primită de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, prin intermediul Fondului european de dezvoltare regională, Fondului social european şi Fondului de coeziune. Obligaţia nu se aplică pe perioada în care persoanele participă la aceste programe de formare profesională, în condiţiile în care, anterior includerii în cadrul acestor programe, nu au fost cuprinse în serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională oferite de agenţia pentru ocuparea forţei de muncă şi se află în perioada de acordare a acestor servicii.
(6) Persoanele prevăzute la alin. (5) au obligaţia să prezinte lunar, la data programării prevăzute la alin. (2) lit. a), agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă la care sunt înregistrate dovada participării lor la programe de formare profesională a căror finanţare este asigurată din asistenţa financiară nerambursabilă primită de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, prin intermediul Fondului european de dezvoltare regională, Fondului social european şi Fondului de coeziune, sau, după caz, dovada participării la examenul de absolvire a acestora. Prezentarea dovezii nu constituie refuz nejustificat potrivit art. 17.
(7) În situaţia în care obligaţia prevăzută la alin. (6) nu este îndeplinită, prevederile alin. (5) nu se aplică.

Art. 15. – (1) Plata venitului lunar de completare prevăzut la art. 8 alin. (1) şi (3) se suspendă la data neîndeplinirii de către persoanele beneficiare a obligaţiei prevăzute la art. 14 alin. (2) lit. a).
(2) Perioada de suspendare prevăzută la alin. (1) face parte din perioada de acordare a venitului lunar de completare, prevăzută la art. 8 alin. (2).
(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), perioada de suspendare prevăzută la alin. (1) nu face parte din perioada de acordare a venitului lunar de completare, prevăzută la art. 8 alin. (2), în situaţia în care persoanele beneficiare de venit lunar de completare nu îndeplinesc obligaţia prevăzută la art. 14 alin. (2) lit. a) din următoarele cauze:

a) a fost dispusă măsura arestării preventive împotriva persoanei beneficiare;
b) persoana beneficiară de venit lunar de completare sau copilul aflat în întreţinerea acesteia conform legii suferă de o boală dovedită cu certificat medical care o împiedică să îşi îndeplinească obligaţia;
c) au intervenit evenimente familiale deosebite, cum sunt căsătoria, naşterea unui copil, decesul soţului, soţiei sau al rudelor până la gradul al doilea inclusiv, precum şi în cazul existenţei unei situaţii de forţă majoră, confirmată de autoritatea publică competentă.

(4) Repunerea în plată a venitului lunar de completare prevăzut la art. 8 alin. (1) şi (3), după suspendarea în condiţiile alin. (1), se face de la data de întâi a lunii următoare aprobării cererii beneficiarului.

Art. 16. – (1) În situaţia persoanelor care în perioada în care beneficiază de indemnizaţie de şomaj doresc să caute un loc de muncă pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene şi au primit aprobare pentru menţinerea plăţii indemnizaţiei de şomaj din partea agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă la care sunt înregistrate, plata venitului lunar de completare prevăzut la art. 8 alin. (1) se suspendă pe perioada pentru care există aprobare din partea agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă pentru menţinerea plăţii indemnizaţiei de şomaj în condiţiile dispoziţiilor referitoare la prestaţia de şomaj prevăzute de reglementările europene privind coordonarea sistemelor de securitate socială, precum şi măsurile adoptate, potrivit legii, în aplicarea acestor reglementări europene.
(2) Prevederile art. 14 alin. (2) lit. a) şi c) nu se aplică pe perioada prevăzută la alin. (1).
(3) Perioada de suspendare prevăzută la alin. (1) nu face parte din perioada de acordare a venitului lunar de completare, prevăzută la art. 8 alin. (2), în situaţia în care în această perioadă plata indemnizaţiei de şomaj s-a realizat de agenţia pentru ocuparea forţei de muncă în condiţiile dispoziţiilor referitoare la prestaţia de şomaj prevăzute de reglementările europene privind coordonarea sistemelor de securitate socială, precum şi de măsurile adoptate, potrivit legii, în aplicarea acestora.
(4) Repunerea în plată a venitului lunar de completare prevăzut la art. 8 alin. (1) după suspendarea în condiţiile alin. (1) se face de la data depunerii cererii beneficiarului, dar nu mai târziu de data expirării perioadei pentru care există aprobarea din partea agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă pentru menţinerea plăţii indemnizaţiei de şomaj prevăzute la alin. (1).
(5) Plata venitului lunar de completare prevăzut la art. 8 alin. (1) se face odată cu plata drepturilor beneficiarilor reprezentând venituri de completare pentru luna următoare depunerii cererii prevăzute la alin. (4), respectiv expirării perioadei pentru care există aprobarea din partea agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă pentru menţinerea plăţii indemnizaţiei de şomaj prevăzute la alin. (1).

Art. 17. – (1) Plata venitului lunar de completare prevăzut la art. 8 alin. (1) încetează la data refuzului nejustificat de a se încadra într-un loc de muncă conform pregătirii sau nivelului studiilor, a refuzului nejustificat de a participa la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională, la serviciile de consiliere şi mediere oferite de agenţia pentru ocuparea forţei de muncă la care persoanele sunt înregistrate sau la data întreruperii acestora din motive imputabile persoanei, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi la data depistării faptului că prestează activităţi lucrative fără forme legale.
(2) Se consideră refuz nejustificat în sensul alin. (1) refuzul motivat de:

a) primirea unui salariu egal sau mai mic decât venitul lunar de completare;
b) neparticiparea la programe de formare profesională furnizate gratuit de agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă sub formă de servicii de iniţiere, calificare, recalificare, perfecţionare şi specializare, în situaţia în care persoanele nu participă la programe de formare profesională, organizate în condiţiile legii, a căror finanţare este asigurată din asistenţa financiară nerambursabilă primită de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, prin intermediul Fondului european de dezvoltare regională, Fondului social european şi Fondului de coeziune, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

(3) Nu se consideră refuz nejustificat în sensul alin. (1) starea de sănătate necorespunzătoare pentru prestarea unei munci, justificată în baza unui certificat medical, confirmat de comisiile de expertiză medicală şi prezentat de persoanele în cauză, în termen de 30 de zile de la intervenirea acesteia.

Art. 18. – (1) Agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă au obligaţia de a monitoriza:

a) beneficiarii de venit de completare care au refuzat locuri de muncă pe baza documentelor medicale care atestă starea de sănătate necorespunzătoare pentru prestarea unei munci, în vederea integrării cât mai rapide în muncă;
b) ofertele zilnice de locuri de muncă, în vederea încadrării în muncă, potrivit pregătirii profesionale, a beneficiarilor de venit de completare aflaţi în evidenţă.

(2) Inspecţia Muncii are obligaţia de a comunica Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, după efectuarea controalelor, numele şi prenumele, adresa şi codul numeric personal ale persoanelor depistate că prestează activităţi fără forme legale.
(3) Măsura suspendării, a revocării suspendării şi a încetării plăţii venitului lunar de completare se stabileşte prin decizii ale directorilor executivi ai agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă.
(4) Agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă au obligaţia prelucrării datelor cu caracter personal în cadrul activităţilor prevăzute la alin. (1) şi (2), cu respectarea prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 19. – (1) Sumele necesare pentru acordarea drepturilor prevăzute la art. 7 lit. b) se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, de la capitolul “Asigurări şi asistenţă socială”, titlul “Asistenţă socială”, articolul “Asigurări sociale”.
(2) Din resursele financiare prevăzute la alin. (1) operatorii economici prevăzuţi la art. 1 pot beneficia de aplicarea măsurilor de protecţie pentru salariaţii disponibilizaţi colectiv în baza unui singur plan de disponibilizare prezentat în cursul aceluiaşi an, întocmit în baza prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, respectiv în baza planului de disponibilizare prevăzut la art. 3.

Art. 20. – (1) Sumele necesare pentru acordarea drepturilor prevăzute la art. 7 lit. b) sunt exceptate de la plata contribuţiilor potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Perioada prevăzută la art. 8 alin. (2) în care se acordă venit de completare constituie stagiu de cotizare în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi către Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate.
(3) Venitul utilizat la stabilirea drepturilor de pensie prevăzute de Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, este egal cu câştigul salarial individual mediu net pe ultimele 3 luni înainte de concediere, stabilit pe baza clauzelor din contractul individual de muncă, dar nu mai mare decât câştigul salarial mediu net pe economie din luna ianuarie a anului în care s-a efectuat concedierea, comunicat de Institutul Naţional de Statistică.
(4) Prevederile alin. (3) nu se aplică în situaţia în care persoanele care beneficiază de venit lunar de completare realizează şi venituri reprezentând indemnizaţie de şomaj sau venituri de natură salarială ori alte venituri care, conform dispoziţiilor Legii nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, se au în vedere la stabilirea pensiilor.
(5) În vederea certificării de către casele teritoriale de pensii a stagiului de cotizare realizat în condiţiile alin. (2) începând cu data încetării plăţii venitului lunar de completare, agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă vor elibera persoanelor solicitante adeverinţe care să ateste perioadele în care au beneficiat de acest drept, precum şi cuantumul venitului asigurat, prevăzut la alin. (3).

Art. 21. – (1) Prin derogare de la prevederile art. 213 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, pe perioada prevăzută la art. 8 alin. (2) persoanele concediate în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă care beneficiază exclusiv de venitul lunar de completare prevăzut la art. 8 alin. (3) sunt asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate, fără plata contribuţiei.
(2) Venitul asigurat, utilizat pe perioada prevăzută la art. 8 alin. (2) la stabilirea drepturilor prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare, este egal cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare în perioada respectivă.
(3) Prevederile alin. (2) nu se aplică în situaţia în care persoanele care beneficiază de venit lunar de completare realizează şi venituri de natură salarială sau alte venituri care, conform dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se au în vedere la stabilirea bazei de calcul al indemnizaţiilor prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
(4) Agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă vor elibera persoanelor solicitante adeverinţe care să ateste perioadele în care au beneficiat exclusiv de venitul lunar de completare prevăzut la art. 8 alin. (3), precum şi cuantumul venitului asigurat, prevăzut la alin. (2).

Art. 22. – Venitul lunar de completare are acelaşi regim de impozitare ca şi indemnizaţia de şomaj.

Art. 23. – (1) Sumele plătite fără temei legal cu titlu de indemnizaţie de şomaj, precum şi debitele create în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă la bugetul asigurărilor pentru şomaj se recuperează de la persoanele care au beneficiat în mod necuvenit pe baza deciziilor emise de agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, care constituie titluri executorii.
(2) Sumele încasate necuvenit cu titlu de indemnizaţie de şomaj se recuperează de la beneficiari în termenul general de prescripţie legal.
(3) Sumele rămase nerecuperate de la beneficiarii decedaţi nu se mai urmăresc şi se vor scădea din evidenţele contabile.

Art. 24. – (1) Angajatorii care au încadrat în muncă, conform legii, persoane din rândul beneficiarilor venitului lunar de completare au obligaţia de a anunţa în termen de 3 zile lucrătoare agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă în evidenţa cărora s-au aflat aceste persoane.
(2) Angajatorii care refuză încadrarea în muncă, în condiţiile legii, a persoanelor beneficiare de venit lunar de completare au obligaţia de a anunţa în termen de 3 zile lucrătoare agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă în evidenţa cărora s-au aflat aceste persoane motivul refuzului.
(3) Operatorii economici prevăzuţi la art. 1 au obligaţia de a transmite agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă în termen de 3 zile lucrătoare de la aprobarea hotărârii Guvernului prevăzute la art. 2 planurile de disponibilizare stabilite la art. 1 alin. (3), precum şi tabelele nominale cu persoanele concediate colectiv.

Art. 25. – Constituie contravenţii următoarele fapte:

a) necomunicarea datelor şi informaţiilor prevăzute la art. 24 alin. (3);
b) nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 24 alin. (1) şi (2).

Art. 26. – Contravenţiile prevăzute la art. 25 se sancţionează după cum urmează:

a) fapta prevăzută la lit. a), cu amendă de la 1.500 lei la 2.500 lei;
b) fapta prevăzută la lit. b), cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei.

Art. 27. – Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor prevăzute la art. 25 şi 26 se realizează de către organele de control ale agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă.

Art. 28. – (1) Dispoziţiile art. 25 se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu prevederile Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Contravenţiile instituite în conformitate cu prevederile art. 25 intră în vigoare în termen de 30 de zile de la publicarea prezentei ordonanţe de urgenţă în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 29. – Sumele încasate din amenzile contravenţionale aplicate conform prezentei ordonanţe de urgenţă se fac venit la bugetul de stat.

Art. 30. – Litigiile determinate de modul de aplicare a prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă se soluţionează de către instanţele judecătoreşti competente, potrivit legii.

Art. 31. – Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică până la data de 31 decembrie 2018, pentru persoanele disponibilizate prin concedieri colective în condiţiile prevăzute de art. 2.

Art. 32. – În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se vor aproba prin hotărâre a Guvernului norme metodologice de aplicare a prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi a Ministerului Economiei.

PRIM – MINISTRU
VICTOR – VIOREL PONTA

Contrasemnează:
Viceprim – ministru,
ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,
Nicolae – Liviu Dragnea
p. Ministrul economiei,
Adrian Ciocănea,
secretar de stat
Ministrul delegat pentru energie,
Constantin Niţă
Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice,
Mariana Câmpeanu
Ministrul delegat pentru dialog social,
Adriana Doina Pană
Viceprim – ministru,
ministrul finanţelor publice,
Daniel Chiţoiu
Ministrul delegat pentru buget,
Liviu Voinea
Ministrul sănătăţii,
Gheorghe – Eugen Nicolăescu
Ministrul pentru societatea informaţională,
Dan Nica

Bucureşti, 30 aprilie 2013.
Nr. 36.