Ordin nr. 127/2019 – pentru aprobarea modelului, conţinutului şi de gestionare a Declaraţiei 112


ORDIN
pentru aprobarea modelului, conţinutului, modalităţii de depunere şi de gestionare a “Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate”

  • ANEXE

În temeiul art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 17 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 12/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 60 pct. 5 lit. d), art. 1381 alin. (3) şi art. 147 alin. (17) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare,
    ministrul finanţelor publice, ministrul muncii şi justiţiei sociale şi ministrul sănătăţii emit următorul ordin:

Art. 1. (1) Se aprobă modelul şi conţinutul formularului 112 “Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate”, precum şi anexele nr. 1.1 “Anexa angajator” şi nr. 1.2 “Anexa asigurat” la aceasta, prevăzute în anexa nr. 1.
(2) Anexa nr. 1.1 “Anexa angajator” şi anexa nr. 1.2 “Anexa asigurat” fac parte integrantă din formularul prevăzut la alin. (1).
(3) Se aprobă nomenclatoarele prevăzute în anexele nr. 2 – 5.
(4) Declaraţia prevăzută la alin. (1) este o declaraţie de impunere în sensul art. 1 pct. 18 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 2. – Formularul prevăzut la art. 1 se completează şi se depune conform instrucţiunilor prevăzute în anexa nr. 6.

Art. 3. – Persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora, instituţiile şi persoanele fizice prevăzute la art. 681 alin. (2), art. 72 alin. (2), art. 84 alin. (8), art. 125 alin. (8) – (9), art. 147 alin. (1), (12) şi (13), art. 151 alin. (5) şi (6), art. 169 alin. (1), art. 174 alin. (5) şi (6), art. 220 alin. (1) şi (2) şi art. 2207 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, au obligaţia depunerii declaraţiei prevăzute la art. 1 prin mijloace electronice de transmitere la distanţă.

Art. 4. – Caracteristicile de editare, modul de difuzare, de utilizare şi păstrare a formularului prevăzut la art. 1 sunt stabilite în anexa nr. 7 la prezentul ordin.

Art. 5. – Anexele nr. 1 – 7 fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 6.Prevederile prezentului ordin se aplică începând cu obligaţiile declarative din luna publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 7. – Direcţiile de specialitate şi structurile subordonate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Ministerului Sănătăţii, precum şi direcţiile de specialitate şi structurile subordonate sau cele care funcţionează sub autoritatea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 8. – Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul finanţelor publice,
Eugen Orlando Teodorovici

Ministrul muncii şi justiţiei sociale,
Marius – Constantin Budăi

p. Ministrul sănătăţii,
Dan Dumitrescu,
secretar de stat