Ordin MS 1079/2013 – finanţare spitale


MINISTERUL SĂNĂTĂŢII
ORDIN
privind aprobarea modelului Contractului pentru alocarea prin transfer din bugetul Ministerului Sănătăţii către autorităţile administraţiei publice locale a sumelor destinate cheltuielilor de natura investiţiilor pentru spitalele din subordinea acestora

Având în vedere prevederile art. 1905 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 3 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 162/2008 privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sănătăţii către autorităţile administraţiei publice locale, aprobată prin Legea nr. 174/2011, cu modificările ulterioare, precum şi ale art. 34 alin. (2) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare,
văzând Referatul de aprobare al Direcţiei buget, finanţarea investiţiilor şi relaţia cu CNAS şi al Direcţiei contabilitate şi patrimoniu nr. E.N. 9.056 din 2013,
în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul sănătăţii emite prezentul ordin.

Art. 1. – (1) Se aprobă modelul Contractului pentru alocarea prin transfer din bugetul Ministerului Sănătăţii către autorităţile administraţiei publice locale a sumelor destinate cheltuielilor de natura investiţiilor pentru spitalele din subordinea acestora, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
(2) Utilizarea modelului contractului prevăzut la alin. (1) este obligatorie pentru obiectivele/categoriile de investiţii prevăzute la art. 1905 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Părţile contractante pot prevedea pe lângă clauzele obligatorii prevăzute în anexă şi clauze suplimentare, negociate conform şi în limita prevederilor legale în vigoare, inclusiv anexe suplimentare la contract pentru nominalizarea fiecărui/fiecărei obiectiv/categorii de investiţii, când sunt mai multe de acelaşi fel.

Art. 2. – (1) Contractul pentru alocarea prin transfer din bugetul Ministerului Sănătăţii către autorităţile administraţiei publice locale a sumelor destinate cheltuielilor de natura investiţiilor pentru spitalele din subordinea acestora se încheie între direcţia de sănătate publică şi consiliul local/consiliul judeţean, după caz, pe baza următoarelor documente:

a) aprobarea Ministerului Sănătăţii privind fondurile alocate, categoria cheltuielilor de natura investiţiilor, sursa de finanţare, unitatea sanitară;
b) nota de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea realizării obiectivului/categoriei de investiţii;
c) aprobarea, potrivit legii, de către autoritatea administraţiei publice locale a obiectivului/categoriei de investiţii;
d) cofinanţarea autorităţii administraţiei publice locale, după caz.

(2) Toate documentele autorităţilor administraţiei publice locale care stau la baza încheierii contractului sunt certificate pentru conformitate cu originalul prin semnătura reprezentanţilor legali ai acestora, pe fiecare pagină.

Art. 3. – Reprezentanţii legali ai autorităţilor administraţiei publice locale răspund de exactitatea şi realitatea datelor raportate prin certificarea prin semnătură a documentelor justificative care stau la baza asigurării sumelor prevăzute în contractele încheiate cu direcţiile de sănătate publică.

Art. 4. – Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi autorităţile administraţiei publice locale duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 5. – Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul sănătăţii,
Gheorghe – Eugen Nicolăescu

Bucureşti, 16 septembrie 2013.
Nr. 1.079.

 


ANEXĂ

CONTRACT
pentru alocarea prin transfer din bugetul Ministerului Sănătăţii către autorităţile administraţiei publice locale a sumelor destinate cheltuielilor de natura investiţiilor pentru spitalele din subordinea acestora

Nr. . . . . . . . . . . ./. . . . . . . . . . . .

I. Părţile contractante

1. Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului . . . . . . . . . . . ./Municipiului Bucureşti, cu sediul în municipiul/oraşul . . . . . . . . . . . ., str. . . . . . . . . . . . . nr. . . . . . . . . . . . ., judeţul/sectorul . . . . . . . . . . . ., telefon/fax . . . . . . . . . . . ., reprezentată prin director executiv . . . . . . . . . . . .,
şi
2. Autoritatea administraţiei publice locale: Consiliul Local/Consiliul Judeţean . . . . . . . . . . . ., cu sediul în . . . . . . . . . . . ., str. . . . . . . . . . . . nr. . . . . . . . . . . ., telefon . . . . . . . . . . . ., fax . . . . . . . . . . . ., reprezentată prin . . . . . . . . . . . ., codul fiscal . . . . . . . . . . . . şi contul nr. . . . . . . . . . . . ., deschis la Trezoreria Statului.

II. Obiectul contractului

Art. 1. – Obiectul acestui contract îl reprezintă asigurarea fondurilor alocate prin transfer, destinate cheltuielilor publice de natura investiţiilor, pentru finanţarea obiectivului/categoriei de investiţii . . . . . . . . . . .

III. Durata contractului

Art. 2. – Prezentul contract este valabil de la data încheierii acestuia de către ambele părţi până la data de 31 decembrie . . . . . . . . . . . .

IV. Valoarea contractului

Art. 3. – Valoarea prezentului contract este de . . . . . . . . . . . . lei, reprezentând valoarea fondurilor ce se alocă prin transfer, destinate cheltuielilor de natura investiţiilor pentru finanţarea obiectivului/categoriei de investiţii . . . . . . . . . . . ., şi va fi utilizată cu această destinaţie.

V. Asigurarea fondurilor necesare pentru obiectivul/categoria de investiţii

Art. 4. – Asigurarea sumelor este necesară pentru obiectivul/categoria de investiţii . . . . . . . . . . . ., în limita sumelor prevăzute în prezentul contract cu această destinaţie.

Art. 5. – Autoritatea administraţiei publice locale prezintă în primele 15 zile lucrătoare din luna curentă pentru luna următoare cererea de fonduri conform anexei nr. 1, întocmită pe baza documentelor justificative care însoţesc cererea, după cum urmează:

a) copii de pe contractele de achiziţii publice încheiate de beneficiar pentru realizarea obiectivului/categoriei de investiţii prevăzut/prevăzute la art. 1;
b) copii de pe situaţiile de lucrări certificate de dirigintele de şantier şi prin semnătura beneficiarului, după caz;
c) copii ale facturilor reprezentând contravaloarea lucrărilor sau bunurilor pentru care se solicită fonduri;
d) procese – verbale de recepţie pentru lucrări sau bunuri pentru care se solicită fonduri, după caz;
e) decontul pentru luna precedentă, conform anexei nr. 2, însoţit de copia extrasului de cont pentru justificarea fondurilor alocate anterior.

VI. Obligaţiile părţilor

Art. 6. – Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului . . . . . . . . . . . ./Municipiului Bucureşti are următoarele obligaţii:

a) să asigure fondurile necesare obiectivului/categoriei de investiţii din prezentul contract, în limita valorii contractului;
b) să analizeze cererea de fonduri, având în vedere:

b1) existenţa documentelor justificative ce însoţesc cererea de fonduri;
b2) gradul de utilizare a fondurilor puse la dispoziţie anterior;
b3) disponibilul din cont rămas neutilizat;
b4) valoarea contractului;

c) să organizeze evidenţa contabilă a cheltuielilor pe surse de finanţare şi pe subdiviziunile clasificaţiei bugetare, atât în prevederi, cât şi în execuţie;
d) să urmărească încadrarea în sumele contractate;
e) să verifice respectarea destinaţiilor fondurilor.

Art. 7. – Obligaţiile direcţiilor de sănătate publică judeţene/a municipiului Bucureşti prevăzute la art. 6 se realizează prin structurile organizatorice ale acestora, stabilite potrivit legii.

Art. 8. – Autorităţile administraţiei publice locale (consiliul local/consiliul judeţean) au următoarele obligaţii:

a) să utilizeze fondurile numai în scopul realizării obiectivului/categoriei de investiţii care face obiectul prezentului contract;
b) să reflecte corect şi la zi şi să păstreze în evidenţele lor contabile toate operaţiunile economico – financiare;
c) să îşi asume integral răspunderea pentru utilizarea fondurilor şi eventualele prejudicii cauzate terţilor din culpa lor;
d) să solicite fondurile în baza documentelor justificative potrivit prevederilor art. 5;
e) să transmită direcţiei de sănătate publică judeţene/a municipiului Bucureşti orice alte date referitoare la obiectul prezentului contract;
f) să raporteze corect şi la timp datele către direcţia de sănătate publică judeţeană/a municipiului Bucureşti.

VII. Răspunderea contractuală

Art. 9. – Neprezentarea documentelor prevăzute la art. 5 atrage neasigurarea fondurilor necesare.

Art. 10. – (1) În cazul în care direcţia de sănătate publică constată nerespectarea unei/unor obligaţii asumate de către autoritatea administraţiei publice locale, de natură a prejudicia grav derularea prezentului contract, poate solicita încetarea acestuia.
(2) Prevederile alin. (1) nu sunt de natură a înlătura obligaţiile anterioare deja scadente şi neonorate ale părţilor.

VIII. Soluţionarea litigiilor

Art. 11. – Litigiile apărute pe perioada derulării prezentului contract se soluţionează de părţi pe cale amiabilă. În situaţia în care părţile nu ajung la o înţelegere, acestea se pot adresa instanţelor judecătoreşti competente.

IX. Clauze speciale

Art. 12. – Prezentul contract poate fi modificat cu acordul părţilor prin act adiţional.

Art. 13. – În cazul în care fondurile prevăzute la art. 3 nu sunt angajate de către beneficiarul acestora până la 30 septembrie, fondurile vor fi retrase, contractul fiind reziliat de drept.

Art. 14. – În cazul în care fondurile prevăzute la art. 3 nu sunt angajate în totalitate de către beneficiarul acestora până la 30 septembrie, fondurile neangajate vor fi retrase, rezultând diminuarea valorii contractului, prin act adiţional.

Art. 15. – Dacă o clauză a prezentului contract este declarată nulă, celelalte prevederi ale acestuia nu vor fi afectate de această nulitate. Părţile convin ca orice clauză declarată nulă să fie înlocuită printro altă clauză care să corespundă obiectului prezentului contract, în conformitate cu prevederile legale.

X. Forţa majoră

Art. 16. – Orice împrejurare de fapt independentă de voinţa părţilor, intervenită după data semnării prezentului contract şi care împiedică executarea acestuia, este considerată forţă majoră şi exonerează de răspundere partea care o invocă. Sunt considerate forţă majoră, în sensul acestei clauze, împrejurări ca: război, revoluţie, cutremur, mari inundaţii, embargo.

Art. 17. – Partea care invocă forţa majoră trebuie să anunţe cealaltă parte în termen de 5 zile de la data apariţiei respectivului caz de forţă majoră şi, de asemenea, de la încetarea acestui caz.

Art. 18. – Dacă nu se procedează la anunţarea în termenele prevăzute mai sus a începerii şi încetării cazului de forţă majoră, partea care îl invocă suportă toate daunele provocate celeilalte părţi prin neanunţarea la termen.

Art. 19. – În cazul în care împrejurările care obligă la suspendarea executării prezentului contract se prelungesc pe o perioadă mai mare de 6 luni, fiecare parte poate cere rezoluţiunea acestuia.

XI. Dispoziţii finale

Art. 20. – Orice modificare poate fi făcută numai cu acordul scris al ambelor părţi, prin act adiţional.

Art. 21. – În condiţiile apariţiei unor noi acte normative în materie, care intră în vigoare pe durata derulării prezentului contract, clauzele contrare se vor modifica şi se vor completa în mod corespunzător, prin act adiţional semnat de ambele părţi.

Art. 22. – Rezilierea prezentului contract înainte de expirarea valabilităţii acestuia poate fi făcută numai cu acordul părţilor.

Prezentul contract s-a încheiat astăzi, . . . . . . . . . . . ., în două exemplare, câte un exemplar pentru fiecare parte, şi se completează conform normelor legale în vigoare.

    Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului . . . . . . . . . . . ./
Municipiului Bucureşti
Autoritatea administraţiei publice locale:
Consiliul Local/Consiliul Judeţean
. . . . . . . . . .
    Director executiv,
    . . . . . . . . . . .
Reprezentat legal,
. . . . . . . . . .
    Director adjunct executiv economic,
    . . . . . . . . . . .
    Avizat
Biroul/Compartimentul juridic
. . . . . . . . . .

 


SUMAR:

  • ANEXA Nr. 1 Cerere pentru asigurarea fondurilor necesare derulării obiectivului/categoriei de investiţii
  • ANEXA Nr. 2 Decont privind utilizarea sumelor alocate de direcţia de sănătate publică judeţeană/a municipiului Bucureşti în luna . . . . . . . . . . . . 2013 pentru derularea obiectivului/categoriei de investiţii

 


ANEXA Nr. 1
la contract

AUTORITATEA ADMINISTRAŢIEI PUBLICE LOCALE
Consiliul Local/Consiliul Judeţean . . . . . . . . . .
Nr. . . . . . . . . . . din . . . . . . . . . . .

Către
Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului . . . . . . . . . . . ./Municipiului Bucureşti

CERERE
pentru asigurarea fondurilor necesare derulării obiectivului/categoriei de investiţii

luna . . . . . . . . . . . . 2013
– model –

 

Nr. crt.

Obiectivul/Categoria de investiţii

Fonduri necesare pentru luna . . . . . . . . . . . .

1.

Obiective de investiţii, din care:
Obiectiv de investiţii în continuare . . . . . . . . . . . .
Obiectiv de investiţii nou . . . . . . . . . . . .

2.

Aparatură medicală, din care:
1. . . . . . . . . . . . .
2. . . . . . . . . . . . .
3. . . . . . . . . . . . .

3.

Reparaţii capitale, din care:
1. . . . . . . . . . . . .
2. . . . . . . . . . . . .
3. . . . . . . . . . . . .

4.

Obiective de modernizare, transformare şi extindere a construcţiilor existente, precum şi expertizarea, proiectarea şi consolidarea clădirilor
1. . . . . . . . . . . . .
2. . . . . . . . . . . . .
3. . . . . . . . . . . . .

NOTĂ:

    Cererea va fi însoţită de documentele justificative prevăzute la art. 5 din contract, pentru fiecare sumă solicitată aferentă obiectivului/categoriei de investiţii.

Reprezentant legal,
. . . . . . . . . . .

 


ANEXA Nr. 2
la contract

AUTORITATEA ADMINISTRAŢIEI PUBLICE LOCALE
Consiliul Local/Consiliul Judeţean . . . . . . . . . .
Nr. . . . . . . . . . . din . . . . . . . . . . .

Către
Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului . . . . . . . . . . . ./Municipiului Bucureşti

DECONT
privind utilizarea sumelor alocate de direcţia de sănătate publică judeţeană/a municipiului Bucureşti în luna . . . . . . . . . . . . 2013 pentru derularea obiectivului/categoriei de investiţii

– model –

    Obiectivul/Categoria de investiţii . . . . . . . . . . . .

1. Sold iniţial: . . . . . . . . . . . . lei
2. Suma asigurată de direcţia de sănătate publică judeţeană/a municipiului Bucureşti în luna precedentă: . . . . . . . . . . . . lei
3. Sumele plătite în luna . . . . . . . . . . . . 2013: . . . . . . . . . . . . lei

Răspundem de realitatea şi exactitatea datelor.

Reprezentant legal,
. . . . . . . . . .

    NOTĂ:

    Decontul lunar se întocmeşte în două exemplare, pentru fiecare obiectiv/categorie de investiţii, dintre care un exemplar se depune la direcţia de sănătate publică judeţeană/a municipiului Bucureşti în primele 5 zile lucrătoare ale lunii curente pentru luna precedentă.

,