Noi modificări la Legea contabilităţii


calcul-offshore-webLegea nr. 121/2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2014 pentru modificarea şi completarea Legii contabilităţii nr. 82/1991 a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 382/2015.

Astfel, actul normativ prevede că persoanele fizice care desfăşoară activităţi producătoare de venit, definite de Codul fiscal, şi ale căror venituri sunt determinate în sistem real au obligaţia să conducă evidenţa contabilă pe baza regulilor contabilităţii în partidă simplă sau, la opţiunea acestora, pe baza regulilor contabilităţii în partidă dublă, conform reglementărilor contabile emise în acest sens.

Până la moment, Legea contabilităţii stabilea că persoanele fizice care desfăşoară activităţi în scopul realizării de venituri au obligaţia să conducă evidenţa contabilă pe baza regulilor contabilităţii în partidă simplă sau, la opţiunea acestora, pe baza regulilor contabilităţii în partidă dublă.

Totodată, conform actului normativ, contabilitatea se organizează şi se conduce, de regulă, în compartimente distincte, conduse de către directorul economic, contabilul-şef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcţie. Aceste persoane trebuie să aibă studii economice superioare.

Dacă situaţiile financiare anuale ale societăţii-mamă sunt prezentate în vederea aprobării odată cu situaţiile financiare anuale consolidate, societatea-mamă poate prezenta un singur raport de audit asupra situaţiilor financiare anuale depuse, în cazul în care societatea-mamă are obligaţia de auditare.

În acelaşi timp, atunci când societatea-mamă are obligaţia să întocmească şi să depună şi situaţii financiare anuale consolidate, raportul administratorilor poate fi prezentat sub forma unui singur raport.