Legea nr. 121/2014 – privind eficienţa energetică


PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR
SENATUL

LEGE
privind eficienţa energetică

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

CAPITOLUL I Dispoziţii generale
CAPITOLUL II Consumul energetic eficient în clădiri
CAPITOLUL III Achiziţii publice
CAPITOLUL IV Programe de măsuri
CAPITOLUL V Contorizare, facturare, costuri de acces
CAPITOLUL VI Eficienţa în alimentare cu energie
CAPITOLUL VII Disponibilitatea sistemelor de calificare, acreditare şi certificare
CAPITOLUL VIII Servicii energetice
CAPITOLUL IX Sancţiuni
CAPITOLUL X Dispoziţii finale
ANEXE
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale

Domeniu de reglementare şi obiective

Art. 1. – (1) Scopul prezentei legi îl constituie crearea cadrului legal pentru elaborarea şi aplicarea politicii naţionale în domeniul eficienţei energetice în vederea atingerii obiectivului naţional de creştere a eficienţei energetice.
(2) Măsurile de politică în domeniul eficienţei energetice se aplică pe întreg lanţul: resurse primare, producere, distribuţie, furnizare, transport şi consum final.
(3) Până în anul 2020 se stabileşte o ţintă naţională indicativă de reducere a consumului de energie cu 19%.

Politica de eficienţă energetică

Art. 2. – (1) Îmbunătăţirea eficienţei energetice este un obiectiv strategic al politicii energetice naţionale, datorită contribuţiei majore pe care o are la realizarea siguranţei alimentării cu energie, dezvoltării durabile şi competitivităţii, la economisirea resurselor energetice primare şi la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.
(2) Politica naţională de eficienţă energetică este parte integrantă a politicii energetice a statului şi urmăreşte:

a) eliminarea barierelor în calea promovării eficienţei energetice;
b) promovarea mecanismelor de eficienţă energetică şi a instrumentelor financiare pentru economia de energie;
c) educarea şi conştientizarea consumatorilor finali asupra importanţei şi beneficiilor aplicării măsurilor de îmbunătăţire a eficienţei energetice;
d) cooperarea dintre consumatorii finali, producătorii, furnizorii, distribuitorii de energie şi organismele publice în vederea atingerii obiectivelor stabilite de politica naţională de eficienţă energetică;
e) promovarea cercetării fundamentale şi aplicative în domeniul utilizării eficiente a energiei.

(3) Politica naţională de eficienţă energetică defineşte obiectivele privind îmbunătăţirea eficienţei energetice, ţintele indicative de economisire a energiei, măsurile de îmbunătăţire a eficienţei energetice aferente, în toate sectoarele economiei naţionale, cu referiri speciale privind:

a) introducerea tehnologiilor cu eficienţă energetică ridicată, a sistemelor moderne de măsură şi control, precum şi a sistemelor de gestiune a energiei, pentru monitorizarea, evaluarea continuă a eficienţei energetice şi previzionarea consumurilor energetice;
b) promovarea utilizării la consumatorii finali a echipamentelor şi aparaturii eficiente din punct de vedere energetic, precum şi a surselor regenerabile de energie;
c) reducerea impactului asupra mediului al activităţilor industriale şi de producere, transport, distribuţie şi consum al tuturor formelor de energie;
d) aplicarea principiilor moderne de management energetic;
e) acordarea de stimulente financiare şi fiscale, în condiţiile legii;
f) dezvoltarea pieţei pentru serviciile energetice.

Atribuţii şi răspunderi

Art. 3. – (1) În vederea aplicării prevederilor prezentei legi, se înfiinţează în cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, denumită în continuare ANRE, prin ordin al preşedintelui ANRE, Departamentul pentru eficienţă energetică.
(2) Organizarea şi funcţionarea Departamentului pentru eficienţă energetică se aprobă prin ordin al preşedintelui ANRE, avându-se în vedere următoarele atribuţii şi responsabilităţi principale:

a) elaborarea propunerilor de politici şi legislaţie secundară în domeniul eficienţei energetice;
b) monitorizarea stadiului implementării Planului naţional de acţiune în domeniul eficienţei energetice şi a programelor aferente de îmbunătăţire a eficienţei energetice la nivel naţional, precum şi a economiilor de energie rezultate în urma prestării de servicii energetice şi a altor măsuri de îmbunătăţire a eficienţei energetice;
c) asigurarea supravegherii pieţei de echipamente şi aparate pentru care există reglementări specifice privind eficienţa energetică şi proiectarea ecologică;
d) cooperarea cu instituţiile şi organismele interne şi internaţionale în vederea promovării utilizării eficiente a energiei şi reducerii impactului negativ asupra mediului;
e) transmiterea către Guvern, în vederea informării Comisiei Europene, până la data de 30 aprilie a fiecărui an, începând cu anul 2015, a unui raport privind progresul înregistrat în îndeplinirea obiectivelor naţionale de eficienţă energetică, întocmit în conformitate cu anexa nr. 11, partea 1;
f) elaborarea de norme şi reglementări tehnice în scopul creşterii eficienţei energetice în toate domeniile de activitate;
g) autorizarea auditorilor energetici din industrie şi atestarea managerilor energetici;
h) punerea la dispoziţia publicului şi actualizarea periodică a listei cu furnizorii disponibili de servicii energetice care sunt calificaţi şi/sau certificaţi şi a calificărilor şi/sau a certificărilor acestora;
i) participarea la evaluarea tehnică, avizarea şi monitorizarea proiectelor de investiţii în domeniul eficienţei energetice, pentru care se cere finanţare de la bugetul de stat şi din alte surse interne şi externe la dispoziţia Guvernului;
j) elaborarea sintezei stadiului implementării programelor de eficienţă energetică de către operatorii economici;
k) cooperarea cu instituţiile abilitate la realizarea unor evaluări pe termen scurt, mediu şi lung privind evoluţia raportului cerere – ofertă de energie şi a calculului indicatorilor de eficienţă energetică la nivel naţional;
l) promovarea utilizării surselor regenerabile de energie la consumatori, prin acţiuni complementare activităţii de reglementare;
m) elaborarea, inclusiv prin cofinanţarea de la bugetul de stat sau din surse proprii, a unor studii pentru fundamentarea programelor naţionale de eficienţă energetică şi participarea la proiecte declarate eligibile, în cadrul programelor de eficienţă energetică şi energii regenerabile, iniţiate de organisme internaţionale;
n) participarea la fundamentarea ţintelor indicative de economisire a energiei şi a măsurilor de realizare a acestora;
o) monitorizarea acordurilor voluntare iniţiate de autorităţile competente;
p) sprijinirea, în colaborare cu Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, a autorităţilor administraţiilor publice centrale pentru respectarea obligaţiei de a achiziţiona doar produse, servicii şi clădiri cu performanţe înalte de eficienţă energetică, în măsura în care aceasta corespunde cerinţelor de eficacitate a costurilor, fezabilitate economică, viabilitate sporită, conformitate tehnică, precum şi unui nivel suficient de concurenţă;
q) sprijinirea autorităţilor competente la elaborarea programelor de îmbunătăţire a eficienţei energetice, programe finanţate din bugetele acestor autorităţi.

(3) Prin ordin al preşedintelui ANRE, conducerea şi coordonarea Departamentului pentru eficienţă energetică sunt asigurate de către un vicepreşedinte al ANRE.
(4) În exercitarea atribuţiilor sale, conducătorul Departamentului pentru eficienţă energetică emite decizii şi instrucţiuni, în condiţiile legii.
(5) Atribuţiile, sarcinile şi responsabilităţile individuale ale personalului din cadrul Departamentului pentru eficienţă energetică se stabilesc prin fişa postului, întocmită conform legii.
(6) Statul de funcţii, structura posturilor pe direcţii generale, direcţii, servicii şi compartimente, precum şi încadrarea personalului se aprobă prin ordin al preşedintelui ANRE, la propunerea conducătorului Departamentului pentru eficienţă energetică.

Înţelesul unor termeni şi expresii

Art. 4. – În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următorul înţeles:

1. acţiune individuală – acţiune care duce la îmbunătăţiri verificabile şi măsurabile sau care pot fi estimate ale eficienţei energetice şi care este efectuată ca rezultat al unei măsuri de politică;
2. administraţia publică centrală – departament administrativ de specialitate a cărui competenţă acoperă întregul teritoriu; în conformitate cu art. 116 din Constituţia României, republicată, cuprinde: ministere, alte organe de specialitate organizate în subordinea Guvernului ori a ministerelor şi autorităţi administrative autonome;
3. agregator – furnizor de servicii care însumează pe termen scurt curbe de sarcină ale unor consumatori în vederea participării acestora la pieţele centralizate de energie electrică;
4. audit energetic – procedură sistematică al cărei scop este obţinerea unor date/informaţii corespunzătoare despre profilul consumului energetic existent al unei clădiri sau al unui grup de clădiri, al unei operaţiuni sau instalaţii industriale sau comerciale sau al unui serviciu privat sau public, identificarea şi cuantificarea oportunităţilor rentabile de economisire a energiei şi raportarea rezultatelor;
5. auditor energetic – persoana fizică sau juridică atestată/autorizată în condiţiile legii care are dreptul să realizeze audit energetic la consumatori; auditorii energetici persoane fizice îşi desfăşoară activitatea ca persoane fizice autorizate sau angajaţi ai unor persoane juridice, conform legislaţiei în vigoare;
6. autoritate competentă – autoritate cu atribuţii în domeniu conform legislaţiei în vigoare;
7. autoritate publică de punere în aplicare – organism de drept public, responsabil cu realizarea sau monitorizarea impozitării/taxării energiei sau a carbonului, a sistemelor şi instrumentelor financiare, a stimulentelor fiscale, a standardelor şi normelor, a schemelor de etichetare energetică, a formării şi educaţiei în acest scop;
8. client final/consumator – persoană fizică sau juridică care utilizează energie pentru propriul consum final;
9. cogenerare de înaltă eficienţă – cogenerarea care îndeplineşte criteriile stabilite prin hotărâre a Guvernului;
10. consum de energie primară – consumul intern brut, cu excepţia utilizărilor neenergetice;
11. consum final de energie – toată energia furnizată industriei, transporturilor, gospodăriilor, sectoarelor prestatoare de servicii şi agriculturii, exclusiv energia destinată sectorului de producere a energiei electrice şi termice şi acoperirii consumurilor proprii tehnologice din instalaţiile şi echipamentele aferente sectorului energetic;
12. contract de performanţă energetică – acord contractual între beneficiarul şi furnizorul unei măsuri de îmbunătăţire a eficienţei energetice, verificată şi monitorizată pe toată perioada contractului, prin care cheltuielile cu investiţiile referitoare la măsura respectivă sunt plătite proporţional cu un nivel al îmbunătăţirii eficienţei energetice convenit prin contract sau cu alte criterii convenite privind performanţa energetică, cum ar fi economiile financiare;
13. distribuitor de energie – persoană fizică sau juridică, inclusiv un operator de distribuţie, responsabilă de transportul energiei, în vederea livrării acesteia la consumatorii finali sau la staţiile de distribuţie care vând energie consumatorilor finali în condiţii de eficienţă;
14. energie – toate formele de produse energetice, combustibili, energie termică, energie din surse regenerabile, energie electrică sau orice altă formă de energie, astfel cum sunt definite în art. 2 lit. (d) din Regulamentul (CE) nr. 1.099/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 octombrie 2008 privind statisticile în domeniul energiei;
15. eficienţă energetică – raportul dintre valoarea rezultatului performant obţinut, constând în servicii, bunuri sau energia rezultată sau energia rezultată şi valoarea energiei utilizate în acest scop;
16. economie de energie – cantitatea de energie economisită determinată prin măsurarea şi/sau estimarea consumului înainte şi după punerea în aplicare a oricărui tip de măsuri, inclusiv a unei măsuri de îmbunătăţire a eficienţei energetice, asigurând în acelaşi timp normalizarea condiţiilor externe care afectează consumul de energie;
17. furnizor de energie – persoană fizică şi/sau juridică ce desfăşoară activitatea de furnizare de energie;
18. furnizor de servicii energetice – persoană fizică sau juridică care furnizează servicii energetice sau alte măsuri de îmbunătăţire a eficienţei energetice în instalaţia sau la sediul consumatorului final;
19. instrumente financiare pentru economii de energie – orice instrument financiar, precum fonduri, subvenţii, reduceri de taxe, împrumuturi, finanţare de către terţi, contracte de performanţă energetică, contracte de garantare a economiilor de energie, contracte de externalizare şi alte contracte de aceeaşi natură care sunt disponibile pe piaţă, de către instituţiile publice sau organismele private pentru a acoperi, parţial sau integral, costul iniţial al măsurilor de îmbunătăţire a eficienţei energetice;
20. îmbunătăţire a eficienţei energetice – creşterea eficienţei energetice ca rezultat al schimbărilor tehnologice, comportamentale şi/sau economice;
21. încălzire şi răcire eficientă – opţiune de încălzire şi răcire care, comparativ cu un scenariu de bază care reflectă situaţia normală, reduce măsurabil consumul de energie primară necesar pentru a furniza o unitate de energie livrată, în cadrul unei limite de sistem relevante, într-un mod eficient din punct de vedere al costurilor, după cum a fost evaluat în analiza costuri – beneficii, ţinând seama de energia necesară pentru extracţie, conversie, transport şi distribuţie;
22. încălzire şi răcire individuală eficientă – opţiune privind furnizarea de încălzire şi răcire individuală care, comparativ cu termoficarea şi răcirea centralizată eficientă, reduce măsurabil consumul de energie primară din surse neregenerabile necesar pentru a furniza o unitate de energie livrată în cadrul unei limite de sistem relevante sau necesită acelaşi consum de energie primară din surse neregenerabile, dar la un cost inferior, ţinând seama de energia necesară pentru extracţie, conversie, transport şi distribuţie;
23. întreprinderi mici şi mijlocii, denumite în continuare IMM-uri – întreprinderi în sensul celor definite în titlul I din anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii; categoria microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici şi mijlocii este formată din întreprinderi care au sub 250 de angajaţi şi a căror cifră de afaceri anuală nu depăşeşte 50 milioane euro şi/sau al căror bilanţ anual nu depăşeşte 43 milioane euro;
24. manager energetic – persoană fizică sau juridică prestatoare de servicii energetice atestată în condiţiile legii, al cărei obiect de activitate este organizarea, conducerea şi gestionarea proceselor energetice ale unui consumator;
25. măsură de politică – instrument de reglementare, financiar, fiscal, voluntar sau de furnizare a informaţiilor pentru a crea un cadru favorabil, o cerinţă sau un stimulent pentru ca actorii de pe piaţă să furnizeze şi să achiziţioneze servicii energetice şi să întreprindă alte măsuri de îmbunătăţire a eficienţei energetice;
26. operator de distribuţie – orice persoană fizică sau juridică ce deţine, sub orice titlu, o reţea de distribuţie şi care răspunde de exploatarea, de întreţinerea şi, dacă este necesar, de dezvoltarea reţelei de distribuţie într-o anumită zonă şi, după caz, a interconexiunilor acesteia cu alte sisteme, precum şi de asigurarea capacităţii pe termen lung a reţelei de a satisface un nivel rezonabil al cererii de distribuţie de energie în condiţii de eficienţă;
27. operator de transport şi de sistem – orice persoană juridică ce realizează activitatea de transport şi care răspunde de operarea, asigurarea întreţinerii şi, dacă este necesar, de dezvoltarea reţelei de transport într-o anumită zonă şi, acolo unde este aplicabilă, interconectarea acesteia cu alte sisteme, precum şi de asigurarea capacităţii pe termen lung a reţelei de transport de a acoperi cererile rezonabile pentru transportul energiei;
28. organism public – autoritate contractantă astfel cum este definită în Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii publice de lucrări, de bunuri şi de servicii;
29. parte mandatată – entitate juridică căreia i-au fost delegate competenţe de către administraţia publică sau de un alt organism public pentru a dezvolta, gestiona sau exploata un sistem de finanţare în numele administraţiei publice sau al altui organism public;
30. parte obligată – distribuitor de energie sau furnizor de energie pentru care sunt obligatorii schemele naţionale de obligaţii în ceea ce priveşte eficienţa energetică;
31. parte participantă – întreprindere sau organism public care s-a angajat să atingă anumite obiective în cadrul unui acord voluntar sau căruia i se aplică un instrument naţional de politică de reglementare;
32. raport al suprafeţelor – raportul dintre suprafaţa totală a clădirilor şi suprafaţa terenului într-un anumit teritoriu;
33. reabilitare substanţială – reabilitarea ale cărei costuri depăşesc 50% din costurile de investiţii pentru o nouă unitate comparabilă;
34. renovare complexă – lucrări efectuate la anvelopa clădirii şi/sau la sistemele tehnice ale acesteia, ale căror costuri depăşesc 50% din valoarea de impozitare/inventar a clădirii, după caz, exclusiv valoarea terenului pe care este situată clădirea;
35. serviciu energetic – activitatea care conduce la un beneficiu fizic, o utilitate sau un bun obţinut prin utilizarea eficientă a energiei cu o tehnologie şi/sau o acţiune eficientă din punct de vedere energetic care poate include activităţile de exploatare, întreţinere şi control necesare pentru prestarea serviciului, care este furnizat pe bază contractuală şi care, în condiţii normale, conduce la o îmbunătăţire a eficienţei energetice şi/sau a economiilor de energie primară verificabilă şi care poate fi măsurată sau estimată;
36. sistem eficient de termoficare centralizat şi de răcire – sistem de termoficare sau răcire care utilizează cel puţin: 50% energie din surse regenerabile, 50% căldură reziduală, 75% energie termică produsă în cogenerare sau 50% dintr-o combinaţie de tipul celor sus – menţionate;
37. sistem de management al energiei – un set de elemente interconectate sau care interacţionează între ele aparţinând unui plan care stabileşte obiectivul de eficienţă energetică şi strategia de atingere a acestui obiectiv;
38. sistem de contorizare inteligentă – sistem electronic care poate măsura consumul de energie oferind mai multe informaţii decât un contor tradiţional şi care poate transmite şi primi date utilizând o anumită formă de comunicaţii electronice;
39. societate de servicii energetice de tip ESCO – persoană juridică sau fizică autorizată care prestează servicii energetice şi/sau alte măsuri de îmbunătăţire a eficienţei energetice în cadrul instalaţiei sau incintei consumatorului şi care, ca urmare a prestării acestor servicii şi/sau măsuri, acceptă un grad de risc financiar; plata pentru serviciile prestate este bazată, integral sau parţial, pe îmbunătăţirea eficienţei energetice şi pe îndeplinirea altor criterii de performanţă convenite de părţi;
40. standard european – standard adoptat de Comitetul European de Standardizare, de Comitetul European de Standardizare Electrotehnică sau de Institutul European de Standardizare în Telecomunicaţii şi pus la dispoziţia publicului;
41. standard internaţional – standard adoptat de Organizaţia Internaţională de Standardizare şi pus la dispoziţia publicului;
42. suprafaţă utilă totală – suprafaţa utilă a unei clădiri sau a unei părţi de clădire unde se utilizează energie pentru a regla climatul interior prin: încălzire/răcire, ventilare/climatizare, preparare apă caldă menajeră, iluminare, după caz;
43. unitate de cogenerare – grup de producere care poate funcţiona în regim de cogenerare;
44. unitate de cogenerare de mică putere – unitate de cogenerare cu capacitate instalată mai mică de 1 MWe;
45. unitate de microcogenerare – unitate de cogenerare cu o capacitate electrică instalată mai mică de 50 kWe.

CAPITOLUL II
Consumul energetic eficient în clădiri

Renovarea clădirilor

Art. 5. – (1) Pentru mobilizarea investiţiilor în renovarea clădirilor rezidenţiale şi comerciale, atât publice cât şi private, existente la nivel naţional, se elaborează o strategie pe termen lung, denumită în continuare strategie. Strategia vizează, în principal, creşterea performanţei energetice a clădirilor şi cuprinde:

a) prezentarea de ansamblu a fondului imobiliar existent la nivel naţional, bazată, după caz, pe eşantioane statistice;
b) identificarea soluţiilor de renovare eficiente din punct de vedere al costurilor şi relevante pentru tipul de clădiri şi zona climatică;
c) politici şi măsuri eficiente din punct de vedere al costurilor pentru stimularea renovării complexe a clădirilor, inclusiv a renovărilor complexe efectuate în etape;
d) o perspectivă previzională, în vederea orientării deciziilor de investiţii ale diferitelor persoane, ale operatorilor economici din construcţii şi ale instituţiilor financiare;
e) o estimare bazată pe date concrete a economiilor de energie preconizate şi a altor beneficii.

(2) O primă versiune a strategiei se publică pe pagina de internet a autorităţii competente, este actualizată ulterior o dată la 3 ani şi este transmisă Comisiei Europene ca parte a planurilor naţionale de acţiune în domeniul eficienţei energetice.
(3) Strategia prevăzută la alin. (1) se elaborează de autoritatea competentă pe baza datelor şi informaţiilor cuprinse, după caz, în studii, cercetări, documentări, proiecte etc., elaborate de instituţii de învăţământ superior, institute de cercetare, asociaţii profesionale şi/sau organizaţii independente nonprofit cu atribuţii/activităţi relevante în domeniul eficienţei energetice/performanţei energetice a clădirilor. În acest scop se pot contracta, în condiţiile legii, studii, cercetări, documentări, finanţate din alocaţii de la bugetul de stat, în limita fondurilor aprobate anual cu această destinaţie în bugetele autorităţilor publice competente şi/sau din alte surse legal constituite.

Rolul clădirilor aparţinând organismelor publice

Art. 6. – (1) În limita bugetelor anuale, 3% din suprafaţa totală a clădirilor încălzite şi/sau răcite pentru asigurarea climatului interior, deţinute şi ocupate de administraţia publică centrală se renovează anual pentru a îndeplini cel puţin cerinţele minime de performanţă energetică prevăzute în cap. IV “Cerinţele de performanţă energetică a clădirilor” din Legea nr. 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor, republicată.
(2) Procentul prevăzut la alin. (1) se calculează la suprafaţa totală a clădirilor cu suprafeţe utile totale de peste 500 mp deţinute şi ocupate de administraţia publică centrală, care, la data de 1 ianuarie a fiecărui an, nu îndeplinesc cerinţele minime de performanţă energetică stabilite în temeiul art. 4 din Directiva 2010/31/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 mai 2010 privind performanţa energetică a clădirilor. După 9 iulie 2015, pragul de 500 mp suprafaţă utilă totală a clădirii este redus la 250 mp.
(3) În cazul în care autoritatea competentă extinde obligaţiile prevăzute la alin. (1) şi la structuri ale administraţiei publice locale, procentul de 3% se calculează la suprafaţa totală a clădirilor cu o suprafaţă utilă totală de peste 500 mp şi, începând cu 9 iulie 2015, de peste 250 mp, deţinute şi ocupate de administraţia publică centrală şi de aceste structuri ale administraţiei publice locale, care, la data de 1 ianuarie a fiecărui an, nu îndeplinesc cerinţele minime de performanţă energetică stabilite în temeiul art. 4 din Directiva 2010/31/UE.
(4) În situaţia în care, în aplicarea prevederilor alin. (1), se optează pentru măsuri de renovare complexă a clădirilor deţinute şi ocupate de administraţia publică centrală, se ia în considerare renovarea clădirii în ansamblu, inclusiv anvelopa, sistemele tehnice, funcţionarea şi întreţinerea acestora.
(5) Constituie priorităţi în aplicarea măsurilor de eficienţă energetică, clădirile administraţiei publice centrale cu performanţă energetică scăzută determinată prin certificarea energetică a acestora, în măsura în care este posibil din punct de vedere tehnic şi eficient din punct de vedere al costurilor.
(6) Cerinţele prevăzute la alin. (1) nu se aplică pentru următoarele categorii de clădiri:

a) clădiri protejate oficial ca făcând parte dintr-un sit protejat sau datorită valorii lor arhitecturale ori istorice deosebite, în măsura în care respectarea anumitor cerinţe minime de performanţă energetică ar modifica în mod inacceptabil caracterul sau aspectul acestora;
b) clădiri deţinute de forţele armate sau de administraţia centrală şi care servesc unor obiective de apărare naţională, cu excepţia spaţiilor de locuit individuale sau a clădirilor de birouri ale forţelor armate şi ale altor categorii de personal angajat de autorităţile de apărare naţională;
c) clădiri utilizate ca lăcaşuri de cult sau pentru alte activităţi cu caracter religios.

(7) În cazul în care se renovează mai mult de 3% din suprafaţa totală a clădirilor administraţiei publice centrale într-un anumit an, excedentul se poate contabiliza în cadrul ratei de renovare anuală a oricăruia dintre cei 3 ani anteriori sau următori.
(8) În cadrul ratei anuale de renovare a clădirilor administraţiei publice centrale se pot include clădirile noi ocupate şi deţinute de aceasta care înlocuiesc clădiri specifice demolate ale administraţiei publice centrale în oricare din cei 2 ani precedenţi, precum şi clădiri vândute, demolate sau înstrăinate, sub orice formă şi necuprinse în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, în oricare din cei 2 ani precedenţi ca urmare a utilizării mai intensive a altor clădiri.
(9) Pentru aplicarea prevederilor alin. (1), toate departamentele administrative ale administraţiei publice centrale identifică din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului clădirile încălzite şi/sau răcite pentru asigurarea climatului interior, care, la 31 decembrie 2013, au suprafeţe utile totale de peste 500 mp şi, până la 9 iulie 2015, de peste 250 mp, întocmesc inventarul acestora, îl actualizează anual, răspunzând pentru completitudinea, realitatea şi exactitatea datelor, şi, cu excepţiile prevăzute la alin. (6), îl pun la dispoziţia publicului prin publicarea pe pagina proprie de internet. Inventarul cuprinde următoarele informaţii:

a) suprafaţa totală, în metri pătraţi;
b) datele energetice relevante.

(10) Autoritatea competentă centralizează datele şi informaţiile din inventarele realizate şi puse la dispoziţie de departamentele administrative ale administraţiei publice centrale şi publică pe pagina proprie de internet centralizatorul inventarului clădirilor încălzite şi/sau răcite pentru asigurarea climatului interior, deţinute şi ocupate de acestea care respectă prevederile alin. (9).
(11) Pentru o abordare alternativă la măsurile prevăzute la alin. (1) – (9) şi fără a aduce atingere art. 7 din Directiva 2010/31/UE, se pot adopta măsuri eficiente din punctul de vedere al costurilor, inclusiv renovări aprofundate şi măsuri care vizează schimbări în comportamentul ocupanţilor, pentru a obţine, până în 2020, o cantitate de economii de energie în clădirile eligibile deţinute şi ocupate de administraţia publică centrală cel puţin echivalentă cu cea prevăzută la alin. (1), raportată în fiecare an.
(12) În sensul abordării alternative, economiile de energie care ar putea fi realizate prin aplicarea prevederilor alin. (1) – (8) se estimează prin utilizarea unor valori standard adecvate pentru consumul de energie al tipurilor clădirilor de referinţă ale administraţiei publice centrale, înainte şi după renovare şi în conformitate cu estimările suprafeţei totale a clădirilor inventariate. Categoriile de clădiri de referinţă ale administraţiei publice centrale sunt reprezentative pentru fondul imobiliar al acesteia.
(13) Anual, până la 31 decembrie, autoritatea competentă identifică măsurile alternative ce urmează a fi adoptate conform prevederilor alin. (11), precum şi modul în care se realizează o îmbunătăţire echivalentă a performanţei energetice a clădirilor deţinute şi ocupate de administraţia publică centrală şi le notifică Comisiei Europene.
(14) Organismele publice, inclusiv cele organizate la nivel regional şi local, precum şi organismele care se ocupă de locuinţele sociale reglementate de dreptul public sunt încurajate, potrivit competenţelor şi structurilor administrative ale acestora:

a) să adopte un plan de eficienţă energetică, de sine stătător sau ca parte a unui plan general privind clima sau mediul, care să conţină obiective şi acţiuni specifice privind economia de energie şi eficienţa energetică, în vederea respectării rolului de exemplu al clădirilor administraţiei publice centrale prevăzut la alin. (1), (9) şi (11);
b) să pună în aplicare un sistem de gestionare a energiei, inclusiv audituri energetice, ca parte din punerea în aplicare a planului prevăzut la lit. a);
c) să utilizeze, după caz, societăţi de servicii energetice şi contracte de performanţă energetică pentru a finanţa renovările şi a implementa planurile de menţinere sau de îmbunătăţire a eficienţei energetice pe termen lung.

(15) În vederea realizării unui consum energetic eficient în clădiri, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în calitatea acestuia de autoritate competentă în domeniul construcţiilor, efectuează analize şi elaborează strategii, promovează politici publice şi legislaţie specifică, iniţiază şi monitorizează programe privind creşterea eficienţei energetice în clădiri.
(16) Pentru realizarea acţiunilor prevăzute la alin. (15):

a) Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice colaborează cu Departamentul pentru eficienţă energetică, Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, Departamentul pentru Energie, universităţi tehnice şi arhitectură şi institute de cercetare şi de proiectare, în vederea furnizării de către acestea a datelor şi informaţiilor pe care le deţin în domeniul eficienţei energetice;
b) autorităţile administraţiei publice implementează programe anuale de creştere a eficienţei energetice în clădiri.

(17) În vederea îndeplinirii obligaţiilor prevăzute la alin. (1) şi alin. (16) lit. b), finanţarea activităţilor/lucrărilor se asigură de la bugetul de stat prin bugetele autorităţilor administraţiei publice, în condiţiile legii şi/sau din fondurile structurale şi de coeziune ale Uniunii Europene, în conformitate cu regulamentele şi procedurile de accesare a acestor fonduri şi în condiţiile stabilite prin documentele procedurale specifice implementării programelor operaţionale.

CAPITOLUL III
Achiziţii publice

Achiziţii efectuate de organismele publice

Art. 7. – (1) Administraţiile publice centrale achiziţionează doar produse, servicii, lucrări sau clădiri cu performanţe înalte de eficienţă energetică, în măsura în care această achiziţie corespunde cerinţelor de eficacitate a costurilor, fezabilitate economică, viabilitate sporită, conformitate tehnică, precum şi unui nivel suficient de concurenţă, astfel cum este prevăzut în anexa nr. 1.
(2) Obligaţia prevăzută la alin. (1) se aplică contractelor de achiziţii de produse, servicii, lucrări sau clădiri de către administraţiile publice centrale.
(3) Obligaţia menţionată la alin. (1) se aplică în cazul contractelor forţelor armate numai în măsura în care aplicarea sa nu generează un conflict cu natura şi obiectivul principal ale activităţilor forţelor armate.
(4) Obligaţia prevăzută la alin. (1) nu se aplică contractelor de furnizare a echipamentului militar definite în Directiva 2009/81/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 iulie 2009 privind coordonarea procedurilor privind atribuirea anumitor contracte de lucrări, de furnizare de bunuri şi de prestare de servicii de către autorităţile sau entităţile contractante în domeniile apărării şi securităţii şi de modificare a Directivelor 2004/17/CE şi 2004/18/CE.
(5) Prin excepţie de la aplicarea prevederilor alin. (1) şi (2), atunci când un organism public achiziţionează un pachet de produse reglementat în ansamblu de un act delegat adoptat în temeiul Directivei 2010/30/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 mai 2010 privind indicarea, prin etichetare şi informaţii standard despre produs, a consumului de energie şi de alte resurse al produselor cu impact energetic, acesta poate solicita ca eficienţa energetică totală să aibă prioritate asupra eficienţei energetice a produselor individuale din pachetul respectiv prin achiziţionarea pachetului de produse care respectă criteriul apartenenţei la cea mai înaltă clasă de eficienţă energetică.

CAPITOLUL IV
Programe de măsuri

Măsuri de politică energetică

Art. 8. – (1) În vederea realizării de economii de energie în rândul consumatorilor, în perioada 1 ianuarie 2014 – 31 decembrie 2020 se adoptă măsuri de politică de eficienţă energetică care au ca obiectiv obţinerea unor economii, în fiecare an, de 1,5% din volumul vânzărilor anuale de energie către consumatorii tuturor distribuitorilor sau tuturor furnizorilor de energie ca volum, calculate ca medie pe perioada de 3 ani imediat anterioară datei de 1 ianuarie 2013.
(2) Vânzările de energie, ca volum, utilizate în transport, pot fi excluse parţial sau integral din calculul prevăzut la alin. (1).
(3) Măsurile de politică energetică se referă, în principal, la:

a) realizare de audituri energetice independente;
b) formare de auditori energetici;
c) formare şi educare, inclusiv programe de consiliere a consumatorilor, care duc la aplicarea tehnologiei sau a tehnicilor eficiente din punct de vedere energetic şi care au ca efect reducerea consumului de energie la utilizatorii finali;
d) standarde şi norme care urmăresc îmbunătăţirea eficienţei energetice a produselor şi a serviciilor, inclusiv a clădirilor şi a vehiculelor;
e) sisteme de etichetare energetică;
f) reglementări sau acorduri voluntare care conduc la aplicarea tehnologiei sau a tehnicilor eficiente din punct de vedere energetic şi care au ca efect reducerea consumului de energie la utilizatorii finali;
g) susţinerea dezvoltării societăţilor de servicii energetice de tip ESCO;
h) constituirea unui fond specializat pentru investiţii în eficienţă energetică;
i) sisteme şi instrumente de finanţare sau stimulente fiscale care duc la aplicarea tehnologiei sau a tehnicilor eficiente din punct de vedere energetic şi care au ca efect reducerea consumului de energie la utilizatorii finali; ariile potenţiale de finanţare includ măsurile de eficienţă energetică în clădiri publice, comerciale şi rezidenţiale, cum ar fi: cogenerarea de înaltă eficienţă pentru procese de încălzire şi pentru procese de răcire pentru utilizatorii finali, sisteme de automatizare a clădirilor pentru eficienţă energetică, sisteme informatice de auditare energetică, precum şi dezvoltarea de competenţe în domeniul eficienţei energetice.

(4) Măsurile prevăzute la alin. (3) se implementează prin programe naţionale de eficienţă energetică şi trebuie să îndeplinească următoarele criterii:

a) economiile de energie sunt determinate într-un mod transparent;
b) economiile de energie se exprimă în funcţie de consumul de energie primară, conform anexei nr. 2.

(5) Cantitatea de economii de energie necesară sau care urmează a fi obţinută prin măsura de politică energetică este exprimată în consum de energie primară sau finală, utilizând factorii de conversie prevăzuţi în anexa nr. 2, iar economiile de energie sunt calculate utilizând metodele şi principiile cuprinse în anexa nr. 3.
(6) Sub rezerva limitării reducerii economiilor de energie prevăzute la alin. (1) la maximum 25%, ţintele economiilor de energie rezultate în urma aplicării măsurilor de politică energetică, ca sumă a planului naţional de eficienţă energetică, sunt:

a) 1% în 2014 şi 2015;
b) 1,25% în 2016 şi 2017;
c) 1,5% în 2018, 2019 şi 2020, având ca bază de referinţă consumul mediu anual de energie primară în cei 3 ani anteriori datei de 1 ianuarie 2013.

(7) La efectuarea calculului economiilor prevăzute la alin. (6) se are în vedere:

a) excluderea din calcul a unei părţi sau a întregii cantităţi de energie vândută şi utilizată în activităţile industriale enumerate în anexa I la Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunităţii şi de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului;
b) scăderea economiilor de energie realizate în sectoarele producerii, transportului şi distribuţiei de energie, incluzând infrastructura de termoficare centralizată şi răcire eficientă, ca urmare a punerii în aplicare a cerinţelor prevăzute la art. 14 şi 15;
c) scăderea economiilor de energie rezultate din acţiunile noi individuale puse în aplicare după 31 decembrie 2008, care continuă să aibă impact în 2020 şi care pot fi măsurate şi verificate.

(8) Departamentul pentru eficienţă energetică monitorizează realizarea economiilor de energie şi întocmeşte un raport anual pentru anul anterior până la 30 aprilie, pe baza rapoartelor primite de la instituţiile implicate în implementarea prezentei legi până la 30 martie. Raportul este publicat anual pe site-ul Departamentului pentru eficienţă energetică.
(9) Fondul prevăzut la alin. (3) lit. h) este accesibil furnizorilor de măsuri pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice, cum ar fi companiile de servicii energetice, consilierii energetici independenţi, distribuitorii de energie, operatorii sistemului de distribuţie, societăţile de vânzare cu amănuntul a energiei şi instalatorii, precum şi consumatorilor finali. Acest fond nu este în concurenţă cu măsurile de îmbunătăţire a eficienţei energetice finanţate în condiţii comerciale.
(10) Modul de organizare şi funcţionare a fondului prevăzut la alin. (3) lit. h) se stabileşte, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, prin hotărâre a Guvernului.

Obligaţiile operatorilor economici

Art. 9. – (1) Operatorii economici care consumă anual o cantitate de energie de peste 1.000 tone echivalent petrol au obligaţia:

a) să efectueze o dată la 4 ani un audit energetic pe întregul contur de consum energetic; auditul este elaborat de o persoană fizică sau juridică autorizată în condiţiile legii şi stă la baza stabilirii şi aplicării măsurilor de îmbunătăţire a eficienţei energetice;
b) să întocmească programe de îmbunătăţire a eficienţei energetice care includ măsuri pe termen scurt, mediu şi lung;
c) să numească un manager energetic, atestat de Departamentul pentru eficienţă energetică, conform legislaţiei în vigoare sau să încheie un contract de management energetic cu o persoană fizică atestată de Departamentul pentru eficienţă energetică care are statut de persoană fizică autorizată sau o persoană juridică prestatoare de servicii energetice agreată în condiţiile legii.

(2) În cazul operatorilor economici care deţin subunităţi consumatoare a mai mult de 1.000 tone echivalent petrol (sucursale, puncte de lucru, precum şi alte sedii secundare) amplasate în mai multe puncte geografice, care nu sunt legate direct prin funcţionalitate sau reţele energetice, fiecare subunitate situată într-un punct geografic diferit de al celorlalte subunităţi este considerată din punctul de vedere al obligaţiilor ce îi revin ca unitate independentă. Acestor unităţi independente le sunt aplicabile prevederile alin. (1).
(3) Programele de îmbunătăţire a eficienţei energetice prevăzute la alin. (1) lit. (b):

a) se elaborează în conformitate cu modelul aprobat de Departamentul pentru eficienţă energetică;
b) se transmit Departamentului pentru eficienţă energetică până la 30 septembrie a anului în care au fost elaborate.

(4) Operatorii economici care folosesc o cantitate de energie mai mare de 1.000 tone echivalent petrol pe an completează şi transmit la Departamentul pentru eficienţă energetică, până la 30 aprilie a fiecărui an, declaraţia de consum total anual de energie şi chestionarul de analiză energetică a consumatorului de energie.
(5) Operatorii economici care consumă anual o cantitate de energie sub 1.000 tone echivalent petrol pe an, cu excepţia IMM-urilor, sunt obligaţi să întocmească la fiecare 4 ani un audit energetic realizat de o persoană fizică sau juridică autorizată în condiţiile legii şi care stă la baza stabilirii şi aplicării măsurilor de îmbunătăţire a eficienţei energetice.
(6) Operatorii economici prevăzuţi la alin. (5) completează şi transmit Departamentului pentru eficienţă energetică, până la 30 aprilie a fiecărui an, declaraţia de consum total anual de energie.
(7) Operatorii economici prevăzuţi la alin. (1), (2) şi (5) care nu au realizat audituri energetice până la data intrării în vigoare a prezentei legi sunt obligaţi să le realizeze până la 5 decembrie 2015.
(8) În vederea asigurării calităţii auditurilor energetice, pentru orice client final, Departamentul pentru eficienţă energetică emite criteriile minime pentru auditurile energetice în baza cerinţelor prevăzute în anexa nr. 4, precum şi un regulament privind atestarea managerilor şi autorizarea auditorilor energetici, cu excepţia auditorilor energetici pentru clădiri.
(9) Ministerul Economiei, prin Departamentul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism, dezvoltă programe pentru a încuraja IMM-urile să se supună auditurilor energetice, precum şi pentru punerea ulterioară în aplicare a recomandărilor acestor audituri.
(10) Ministerul Economiei, prin Departamentul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism poate să instituie scheme de sprijin pentru IMM-uri, inclusiv în cazul în care au încheiat acorduri voluntare, pentru a acoperi costurile unui audit energetic şi ale punerii în aplicare a recomandărilor rentabile formulate în urma auditurilor energetice, în cazul în care măsurile propuse sunt puse în aplicare, cu respectarea legislaţiei în domeniul ajutorului de stat.
(11) Operatorii economici care consumă anual o cantitate de energie de peste 1.000 tone echivalent petrol şi care pun în aplicare un sistem de management al energiei sau al mediului, certificat de către un organism independent în conformitate cu standardele europene sau internaţionale relevante, sunt exceptaţi de la elaborarea unui audit energetic odată la 4 ani.
(12) Autorităţile administraţiei publice locale din localităţile cu o populaţie mai mare de 5.000 de locuitori au obligaţia să întocmească programe de îmbunătăţire a eficienţei energetice în care includ măsuri pe termen scurt şi măsuri pe termen de 3 – 6 ani.
(13) Autorităţile administraţiei publice locale din localităţile cu o populaţie mai mare de 20.000 de locuitori au obligaţia:

a) să întocmească programe de îmbunătăţire a eficienţei energetice în care includ măsuri pe termen scurt şi măsuri pe termen de 3 – 6 ani;
b) să numească un manager energetic, atestat conform legislaţiei în vigoare, sau să încheie un contract de management energetic cu o persoană fizică atestată în condiţiile legii sau cu o persoană juridică prestatoare de servicii energetice agreată în condiţiile legii.

(14) Programele de îmbunătăţire a eficienţei energetice prevăzute la alin. (12) şi alin. (13) lit. a) se elaborează în conformitate cu modelul aprobat de Departamentul pentru Eficienţă Energetică şi se transmit Departamentului pentru Eficienţă Energetică până la 30 septembrie a anului în care au fost elaborate.

CAPITOLUL V
Contorizare, facturare, costuri de acces

Contorizarea

Art. 10. – (1) În măsura în care este posibil din punct de vedere tehnic, rezonabil din punct de vedere financiar şi proporţional în raport cu economiile de energie potenţiale, consumatorii finali de energie electrică, gaze naturale, încălzire centralizată, răcire centralizată şi apă caldă menajeră sunt dotaţi cu contoare individuale la preţuri competitive, care reflectă exact consumul real de energie al consumatorilor finali şi care furnizează informaţii despre timpul efectiv de utilizare.
(2) Astfel de contoare individuale la preţuri competitive se pun totdeauna la dispoziţie în cazul în care:

a) se înlocuieşte un contor existent, cu excepţia situaţiei în care acest lucru nu este posibil din punct de vedere tehnic sau nu este rentabil în raport cu economiile potenţiale estimate pe termen lung;
b) se face o nouă conexiune într-o clădire nouă sau atunci când o clădire este supusă unor renovări majore, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 372/2005, republicată.

(3) În măsura în care este posibil din punct de vedere tehnic, rezonabil din punct de vedere financiar şi proporţional în raport cu economiile de energie potenţiale se implementează sisteme de contorizare inteligentă şi se montează contoare inteligente de gaze naturale şi/sau de energie electrică, în conformitate cu Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul în care:

a) sistemele de contorizare inteligentă furnizează consumatorilor finali informaţii privind perioada de utilizare reală, iar obiectivele privind eficienţa energetică şi beneficiile pentru consumatorii finali sunt luate în considerare pe deplin în momentul stabilirii funcţionalităţilor minime ale contoarelor şi a obligaţiilor impuse participanţilor la piaţă;
b) sistemele de contorizare inteligentă asigură securitatea contoarelor inteligente şi comunicarea datelor, precum şi dreptul la viaţă privată al consumatorilor finali, în conformitate cu legislaţia privind protecţia datelor şi a vieţii private;
c) la cererea consumatorului final, sistemele de contorizare inteligentă pot măsura energia electrică exportată către reţea de la sediul consumatorului final;
d) la cererea consumatorilor finali, datele înregistrate de contoare privind producţia sau consumul de energie electrică al acestora sunt puse la dispoziţia lor sau a unei părţi terţe care acţionează în numele consumatorilor finali, într-un format uşor de înţeles pe care îl pot utiliza pentru a compara diferite oferte în condiţii identice;
e) operatorii de distribuţie au obligaţia de informare şi asistenţă corespunzătoare a consumatorilor la momentul instalării acestora, în special cu privire la întregul potenţial al contoarelor inteligente în ceea ce priveşte gestionarea contorizării şi monitorizarea consumului de energie.

(4) În cazul în care încălzirea/răcirea sau apa caldă pentru o clădire sunt furnizate din sistemul de alimentare centralizată cu energie termică, este obligatorie montarea contoarelor de energie termică în punctele de delimitare/separare a instalaţiilor din punctul de vedere al proprietăţii sau al dreptului de administrare.
(5) În imobilele de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică este obligatorie montarea contoarelor până la 31 decembrie 2016 pentru individualizarea consumurilor de energie pentru încălzire/răcire şi apă caldă la nivelul fiecărui apartament sau spaţiu cu altă destinaţie. În cazul în care utilizarea de contoare individuale nu este fezabilă din punct de vedere tehnic sau nu este eficientă din punctul de vedere al costurilor este obligatorie montarea repartitoarelor individuale de costuri pe toate corpurile de încălzire din fiecare unitate imobiliară în parte.
(6) În imobilele de tip condominiu racordate la sistemul centralizat sau dotate cu o sursă proprie locală de producere a energiei termice la nivel de scară/bloc, repartizarea consumului de energie termică pentru încălzire/răcire şi/sau apă caldă se face în baza normelor tehnice elaborate de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice. Normele includ modalităţi de repartizare a consumului de energie termică aferent:

a) apei calde de consum;
b) încălzirii spaţiilor comune;
c) încălzirii apartamentelor şi spaţiilor cu altă destinaţie din condominiu.

Informaţii privind facturarea

Art. 11. – (1) În măsura în care este posibil din punct de vedere tehnic şi justificat din punct de vedere economic, atât în ceea ce priveşte facturarea consumului de energie electrică, cât şi facturarea serviciului de distribuţie/transport prestat, chiar şi în cazul în care clientul final nu dispune de contoare inteligente, datele privind facturarea energiei electrice sunt exacte şi au la bază consumul real, în conformitate cu anexa nr. 5, pct. 1.1. În acest scop:

a) intervalul de citire a contoarelor în vederea emiterii facturii pentru consumatorii finali nu poate depăşi 6 luni;
b) intervalul de emitere a facturilor este de regulă lunar sau convenit prin contract, dar fără a putea depăşi 3 luni.

(2) În cazul în care, conform prevederilor contractuale, citirea contoarelor se realizează la intervale mai mari decât intervalul de facturare, cantitatea de energie electrică facturată între citiri se determină pe baza indexului transmis de către clientul final furnizorului prin autocitire, cu periodicitatea prevăzută în contract. Dacă clientul final nu transmite indexul în termenul convenit, cantitatea de energie electrică facturată se stabileşte pe baza unui consum estimat de energie electrică, de preferinţă stabilit de comun acord între furnizor şi clientul final.
(3) Clienţilor finali care dispun de contoare inteligente, care permit stocarea şi furnizarea de informaţii exacte privind datele de consum real utilizate la facturare, li se asigură posibilitatea de a verifica corectitudinea facturilor prin accesarea cu uşurinţă a următoarelor tipuri de informaţii suplimentare privind consumurile anterioare de energie electrică:

a) date cumulative utilizate la emiterea facturilor pentru cel puţin ultimii 3 ani sau pentru perioada scursă de la începutul contractului de furnizare/transport/distribuţie sau de la data montării contoarelor inteligente, dacă acestea din urmă sunt mai mici de 3 ani; şi
b) date detaliate în funcţie de perioada de utilizare pentru fiecare zi, săptămână, lună şi an. Aceste date se pun la dispoziţia consumatorului final conform prevederilor contractuale prin intermediul internetului sau al interfeţei destinate contoarelor, pentru perioada de cel puţin 24 de luni anterioare sau pentru perioada scursă de la începutul contractului de furnizare sau de la data montării contoarelor inteligente, dacă acestea din urmă sunt mai mici de 24 de luni.

(4) Indiferent dacă au sau nu instalate contoare inteligente, clienţilor finali li se asigură:

a) informaţii privind conţinutul facturilor de energie electrică, la solicitarea acestora;
b) informaţii privind consumurile de energie electrică realizate anterior care să fie puse la dispoziţia unui furnizor de servicii energetice desemnat de către clientul final, în măsura în care aceste informaţii sunt disponibile, pe baza şi în acord cu solicitarea scrisă primită de la consumatorul final.

(5) Indiferent dacă au fost instalate sau nu contoare inteligente, furnizorii de energie au obligaţia:

a) în baza acordului scris al clientului final, să pună la dispoziţia unui furnizor de servicii energetice desemnat de către clientul final informaţii privind consumurile anterioare facturate, în măsura în care aceste informaţii sunt disponibile;
b) să pună la dispoziţia clientului final mai multe opţiuni privind modul de transmitere a facturilor şi a informaţiilor privind facturarea, printre care şi transmiterea pe cale electronică; de asemenea, la cererea clienţilor finali, acestora li se asigură o explicaţie clară şi uşor de înţeles a modului de stabilire a sumelor de plată cuprinse în factură, în special în cazul în care facturile nu sunt bazate pe consumul real determinat prin citirea contorului; în factura emisă clientului final se va specifica modul de determinare a consumului facturat prin citire periodică contor, autocitire sau estimare consum;
c) să pună la dispoziţie datele privind consumul de energie electrică şi preţurile aferente perioadei de consum la care se referă datele incluse în facturi, în conformitate cu anexa nr. 5;
d) să pună la dispoziţie, cel puţin o dată pe an, într-o factură sau într-o anexă a acesteia a următoarelor date:

(i) comparaţii între consumul actual de energie al consumatorului final şi consumul din anul anterior, preferabil sub formă grafică;
(ii) datele de contact (adresele de site-uri de internet) ale unor instituţii cu atribuţii în domeniul energiei, de unde consumatorii pot obţine informaţii privind măsurile disponibile de îmbunătăţire a eficienţei energetice, profiluri comparative ale utilizatorilor finali şi specificaţii tehnice obiective privind echipamentele energetice;
(iii) adresa de site în care se găsesc, într-o formă clară şi uşor de înţeles, consumurile de energie electrică ale clienţilor finali etalon, pe categorii de consum, în cazul în care astfel de site-uri există;

e) să nu perceapă plăţi suplimentare pentru informaţiile solicitate de clienţii finali legate de facturile de energie;
f) să transmită, la cererea clienţilor finali, informaţiile privind costul actual şi cel estimat al energiei electrice, în timp util şi într-un format uşor de înţeles, care să le permită acestora să compare diferite oferte pentru condiţii identice/similare.

Costurile de acces la informaţiile privind contorizarea şi facturarea

Art. 12. – (1) Clienţii finali primesc în mod gratuit toate facturile şi toate informaţiile privind facturarea consumului de energie, precum şi datele privind propriul consum.
(2) Prin excepţie de la alin. (1), repartizarea costurilor în vederea stabilirii obligaţiilor de plată ce revin clienţilor finali pentru consumul individual de energie pentru încălzire şi răcire se face de către administratorii imobilelor de tip condominiu fără a genera profit. În cazul în care aceste servicii sunt atribuite unei terţe persoane, precum un prestator de servicii sau furnizorul de energie termică, costurile aferente citirii, exploatării şi repartizării consumurilor sunt suportate de către clienţii finali.

Programul de informare şi de conştientizare a clienţilor finali

Art. 13. – (1) Departamentul pentru eficienţă energetică coordonează elaborarea programelor de informare şi de motivare a consumatorilor mici de energie, inclusiv casnici, pentru a utiliza eficient energia.
(2) Programele prevăzute la alin. (1) cuprind, în principal, următoarele măsuri:

a) o serie de instrumente şi politici de promovare a schimbării comportamentale, care pot include:

(i) stimulente financiare;
(ii) acces la finanţare, împrumuturi nerambursabile sau subvenţii;
(iii) furnizarea de informaţii;
(iv) proiecte exemplare;
(v) activităţi la locul de muncă;

b) căi şi mijloace de implicare a consumatorilor şi a organizaţiilor de consumatori în timpul posibilei instalări a contoarelor inteligente prin comunicarea următoarelor elemente:

(i) schimbările eficiente din punct de vedere energetic şi uşor de realizat cu privire la utilizarea energiei;
(ii) informaţii cu privire la măsurile de eficienţă energetică.

CAPITOLUL VI
Eficienţa în alimentare cu energie

Promovarea eficienţei energetice în ceea ce priveşte serviciile de încălzire şi răcire

Art. 14. – (1) Până la 31 decembrie 2015, autoritatea administraţiei publice centrale, pe baza evaluărilor întocmite la nivel local de autorităţile administraţiei publice locale, întocmeşte şi transmite Comisiei Europene o evaluare cuprinzătoare a potenţialului de punere în aplicare a cogenerării de înaltă eficienţă şi a termoficării şi răcirii centralizate eficiente pe întreg teritoriul naţional, care să conţină informaţiile prevăzute în anexa nr. 6.
(2) Autorităţile administraţiei publice locale şi centrale adoptă politici care promovează, la nivel local şi regional, dezvoltarea şi utilizarea integrată a sistemelor eficiente de încălzire şi răcire, în special a celor care folosesc cogenerarea de înaltă eficienţă, atât pentru procese de încălzire, cât şi pentru procese de răcire pentru utilizatorii finali, având în vedere potenţialul de dezvoltare al unor pieţe locale şi regionale ale energiei termice.
(3) Pentru realizarea evaluării prevăzute la alin. (1), autorităţile administraţiei publice locale efectuează, sub coordonarea autorităţii administraţiei publice centrale, o analiză costuri – beneficii la nivelul întregului teritoriu naţional, pe baza condiţiilor climatice, a fezabilităţii economice şi a nivelului de dotare tehnică, în conformitate cu anexa nr. 7. Analiza costuri – beneficii trebuie să faciliteze identificarea soluţiilor celor mai eficiente din punct de vedere al costurilor şi al resurselor, în vederea satisfacerii cerinţelor de încălzire şi răcire şi poate face parte dintr-o evaluare de mediu, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe, cu modificările ulterioare.
(4) În cazul în care evaluarea prevăzută la alin. (1) şi analiza prevăzută la alin. (3) identifică un potenţial pentru aplicarea cogenerării de înaltă eficienţă atât pentru procese de încălzire, cât şi pentru procese de răcire pentru utilizatorii finali, ale cărui beneficii depăşesc costurile, autorităţile competente iau măsurile adecvate în vederea dezvoltării unei infrastructuri de termoficare şi răcire centralizată eficientă şi/sau în vederea favorizării dezvoltării cogenerării de înaltă eficienţă pentru procese de încălzire şi pentru procese de răcire pentru utilizatorii finali şi surse regenerabile de energie, în conformitate cu alin. (1), (6) şi (10).
(5) În cazul în care evaluarea prevăzută la alin. (1) şi analiza prevăzută la alin. (3) nu identifică un potenţial ale cărui beneficii să depăşească costurile, inclusiv costurile administrative de realizare a analizei costuri – beneficii menţionate la alin. (6), se scutesc instalaţiile de la aplicarea cerinţelor prevăzute la alin. (6).
(6) Operatorii economici realizează o analiză costuri – beneficii în conformitate cu anexa nr. 7 partea a 2 – a atunci când:

a) se planifică o nouă instalaţie termoelectrică cu o putere termică totală mai mare de 20 MWt, în vederea evaluării costurilor şi beneficiilor legate de exploatarea instalaţiei ca instalaţie de cogenerare de înaltă eficienţă;
b) se reabilitează substanţial o instalaţie termoelectrică existentă cu o putere termică totală mai mare de 20 MWt, în vederea evaluării costurilor şi beneficiilor conversiei acesteia într-o instalaţie de cogenerare de înaltă eficienţă;
c) se planifică sau se reabilitează substanţial o instalaţie industrială cu o putere termică totală mai mare de 20 MWt care produce căldură reziduală la un nivel de temperatură utilă, în vederea evaluării costului şi beneficiilor de utilizare a căldurii reziduale pentru a acoperi o cerere justificată din punct de vedere economic, inclusiv prin cogenerare, şi de conectare a respectivei instalaţii la o reţea de termoficare şi răcire centralizată;
d) se planifică fie o nouă reţea de termoficare şi răcire centralizată, fie o nouă instalaţie de producere a energiei cu o putere termică totală mai mare de 20 MWt în cadrul unei reţele existente de termoficare sau răcire centralizată, fie reabilitarea substanţială a unei astfel de instalaţii existente, în vederea evaluării costurilor şi beneficiilor utilizării căldurii reziduale din instalaţiile industriale din apropiere.

(7) Montarea echipamentelor de captare a dioxidului de carbon produs de o instalaţie de ardere în vederea stocării sale geologice, astfel cum este prevăzut în Directiva 2009/31/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind stocarea geologică a dioxidului de carbon şi de modificare a Directivei 85/337/CEE a Consiliului, precum şi a Directivelor 2000/60/CE, 2001/80/CE, 2004/35/CE, 2006/12/CE, 2008/1/CE şi a Regulamentului (CE) nr. 1.013/2006 ale Parlamentului European şi ale Consiliului, nu este considerată reabilitare în sensul alin. (6) lit. b) – d).
(8) Autorităţile competente pot solicita efectuarea analizei costuri – beneficii menţionate la alin. (6) lit. c) şi d) în colaborare cu societăţile responsabile de operarea reţelelor de termoficare şi răcire centralizată.
(9) Prevederile alin. (6) nu se aplică în cazul:

a) centralelor nucleare;
b) instalaţiilor care trebuie amplasate în apropierea unui sit de stocare geologică autorizat în temeiul Directivei 2009/31/CE.

(10) ANRE adoptă criterii de autorizare, conform prevederilor art. 8 din Legea nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, sau criterii echivalente pentru acordarea autorizaţiei, după 31 decembrie 2015, pentru:

a) a lua în considerare rezultatele evaluării cuprinzătoare prevăzute la alin. (1);
b) a asigura îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (6), (7) şi (9);
c) a lua în considerare rezultatele analizei costuri – beneficii prevăzute la alin. (6).

(11) Pot fi scutite anumite instalaţii individuale, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (10), de la aplicarea cerinţei de implementare a opţiunilor ale căror beneficii depăşesc costurile, dacă există motive imperative juridice, de proprietate sau financiare pentru acest lucru. În aceste situaţii, se înaintează Comisiei Europene o notificare motivată a deciziei sale, în termen de 3 luni de la data luării respectivei decizii.

Producerea, transportul şi distribuţia energiei

Art. 15. – (1) ANRE elaborează reglementări prin care operatorii de transport şi de sistem şi operatorii de distribuţie de energie electrică şi gaze naturale sunt obligaţi să pună la dispoziţia utilizatorilor de reţea servicii de sistem, pe măsura dezvoltării reţelelor inteligente, care să le permită acestora creşterea eficienţei energetice, în funcţie de costurile şi beneficiile acestora.
(2) Serviciile de sistem prevăzute la alin. (1) sunt furnizate de operatorii de transport şi de sistem şi operatorii de distribuţie de energie electrică şi gaze naturale astfel încât să nu aibă un impact negativ asupra siguranţei sistemului.
(3) Reglementările privind reţelele electrice de transport şi distribuţie a energiei electrice, precum şi metodologiile de stabilire a tarifelor de reţea aprobate de ANRE îndeplinesc criteriile din anexa nr. 8, luându-se în considerare orientările şi codurile de reţea elaborate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 714/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 13 iulie 2009 privind condiţiile de acces la reţea pentru schimburile transfrontaliere de energie electrică şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.228/2003.
(4) Operatorii de transport şi de sistem şi operatorii de distribuţie de energie electrică şi gaze naturale transmit la ANRE, până la 30 iunie 2015:

a) un raport de evaluare a potenţialului de creştere a eficienţei energetice a reţelelor de energie electrică şi gaze naturale, în ceea ce priveşte transportul, distribuţia, gestiunea sarcinii şi interoperabilitatea, precum şi racordarea capacităţilor de producere, inclusiv a microgeneratoarelor;
b) un program de măsuri pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice a reţelelor, pe o perioadă de cel puţin 5 ani, corelat cu programele de investiţii anuale, care să fie eficiente din punctul de vedere al costurilor, precum şi calendarul de implementare a acestora.

(5) ANRE poate stabili sisteme şi structuri tarifare cu scop social pentru transportul şi distribuţia energiei electrice şi a gazelor naturale furnizate în reţea, astfel încât orice efecte perturbatoare pentru sistemul de transport şi distribuţie să fie minime şi proporţionale în raport cu obiectivul social.
(6) ANRE analizează metodologiile de stabilire a tarifelor de transport şi distribuţie şi, dacă este cazul, ia măsuri de eliminare a acelor prevederi stimulative care ar putea împiedica îmbunătăţirea eficienţei globale, inclusiv a eficienţei energetice la nivelul producerii, transportului, distribuţiei şi furnizării de energie electrică şi gaze naturale sau a acelor stimulente care ar putea împiedica participarea clienţilor finali, direct sau prin agregatori, la piaţa de echilibrare sau la piaţa serviciilor de sistem.
(7) ANRE include în metodologiile de stabilire a tarifelor de transport şi distribuţie reguli prin care operatorii de transport şi de sistem şi operatorii de distribuţie de energie electrică şi gaze naturale sunt stimulaţi să îmbunătăţească eficienţa energetică a reţelelor, atât din punctul de vedere al planificării dezvoltării acestora, cât şi ca operare, şi că tarifele permit furnizorilor de energie electrică şi gaze naturale să îmbunătăţească participarea clienţilor finali la eficienţa sistemului, inclusiv prin răspunsul la cerere, conform Legii nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare.
(8) Fără a aduce atingere art. 16 alin. (2) din Directiva 2009/28/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, de modificare şi ulterior de abrogare a directivelor 2001/77/CE şi 2003/30/CE şi ţinând seama de art. 15 din Directiva 2009/72/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piaţa internă a energiei electrice şi de abrogare a Directivei 2003/54/CE şi de necesitatea de a asigura continuitatea furnizării de energie termică, operatorul de transport şi de sistem şi operatorii de distribuţie, atunci când asigură dispecerizarea producătorilor de energie electrică din reţeaua proprie, au următoarele obligaţii, sub rezerva cerinţelor stabilite de ANRE referitoare la menţinerea fiabilităţii şi siguranţei reţelei:

a) garantează transportul şi distribuţia energiei electrice produse în cogenerare de înaltă eficienţă;
b) asigură acces prioritar sau garantat energiei electrice produse în cogenerare de înaltă eficienţă, conform reglementărilor în vigoare;
c) dispecerizează cu prioritate energia electrică produsă în cogenerare de înaltă eficienţă, în condiţii de siguranţă în funcţionare a sistemului electroenergetic naţional.

(9) ANRE aprobă prin ordin reguli privind stabilirea ordinii de merit a producătorilor de energie electrică ce beneficiază de acces prioritar. La acordarea accesului prioritar pentru energia electrică produsă în cogenerare de înaltă eficienţă sau la dispecerizarea acesteia, ANRE poate stabili ierarhii între diferitele tehnologii de producere a energiei electrice din surse regenerabile şi cogenerare de înaltă eficienţă, precum şi între producătorii care utilizează aceeaşi tehnologie din aceste surse, fără a fi împiedicat accesul prioritar al energiei produse din diferite surse regenerabile.
(10) Operatorul de transport şi de sistem şi operatorii de distribuţie respectă cerinţele prevăzute în anexa nr. 9.
(11) Producătorii care deţin unităţi de cogenerare de înaltă eficienţă de mică putere sau unităţi de microcogenerare au dreptul la aplicarea unor proceduri simplificate de racordare la reţeaua de energie electrică.
(12) Operatorul de transport şi de sistem şi operatorii de distribuţie sunt obligaţi să elaboreze şi să aplice proceduri simplificate în conformitate cu reglementările ANRE de tip “instalează şi informează”, prin care să faciliteze racordarea la reţea de unităţi de microcogenerare, conform legislaţiei în vigoare.
(13) În cazul în care este fezabil din punct de vedere tehnic şi economic pentru unităţile de cogenerare de înaltă eficienţă şi sub rezerva asigurării fiabilităţii şi siguranţei reţelei, ANRE stabileşte reguli care să permită producătorilor de energie electrică în cogenerare de înaltă eficienţă să ofere servicii de echilibrare şi alte servicii operaţionale operatorului de transport şi de sistem şi operatorilor de distribuţie. Operatorul de transport şi de sistem şi operatorii de distribuţie achiziţionează aceste servicii în regim concurenţial, transparent, nediscriminatoriu şi uşor de verificat.
(14) Lucrările de racordare la reţea a unităţilor de producere în cogenerare de înaltă eficienţă se realizează de executanţi selectaţi de deţinătorii acestora, conform legislaţiei în vigoare.
(15) ANRE aprobă reguli de participare a clienţilor finali la piaţa angro şi cu amănuntul de energie electrică, similare cu cele aferente furnizorilor de energie electrică.
(16) ANRE stabileşte, în reglementările tehnice şi comerciale, reguli prin care operatorul de transport şi de sistem şi operatorii de distribuţie achiziţionează în mod nediscriminatoriu servicii de sistem şi servicii de echilibrare de la clienţii finali, inclusiv prin agregatorii energetici, în funcţie de capacitatea tehnică a clienţilor respectivi, cu menţinerea siguranţei în funcţionare a reţelelor electrice.
(17) Pentru a promova participarea clienţilor finali la pieţele de servicii de sistem, operatorul de transport şi de sistem şi operatorii de distribuţie au obligaţia de a stabili modalităţile tehnice privind participarea acestora la respectivele pieţe, pe baza capacităţilor de răspuns la cerere, pe care le supun avizării ANRE. La elaborarea regulilor tehnice menţionate, operatorul de transport şi de sistem şi operatorii de distribuţie colaborează cu clienţii finali şi cu agregatorii energetici.

CAPITOLUL VII
Disponibilitatea sistemelor de calificare, acreditare şi certificare

Informare şi formare profesională

Art. 16. – (1) Departamentul pentru eficienţă energetică monitorizează modul în care informaţiile privind mecanismele de eficienţă energetică, financiare şi juridice sunt transparente şi diseminate pe scară largă şi în mod activ tuturor actorilor relevanţi de pe piaţă, cum ar fi consumatorii, constructorii, arhitecţii, inginerii, auditorii de mediu şi instalatorii de elemente de construcţie.
(2) Departamentul pentru eficienţă energetică şi autorităţile publice centrale asigură informarea instituţiilor financiar – bancare pentru stimularea finanţării programelor de eficienţă energetică.
(3) Operatorii pieţei furnizează informaţii adecvate, specifice şi de consiliere privind eficienţa energetică consumatorilor finali.
(4) Autorităţile competente, cu participarea părţilor interesate, inclusiv a autorităţilor locale şi regionale, promovează iniţiative de informare, de sensibilizare şi de formare adecvate pentru a informa cetăţenii cu privire la avantajele şi la aspectele practice ale adoptării măsurilor de îmbunătăţire a eficienţei energetice.

CAPITOLUL VIII
Servicii energetice

Servicii energetice

Art. 17. – (1) Departamentul pentru eficienţă energetică promovează dezvoltarea pieţei serviciilor energetice şi reglementează accesul la aceasta, în special pentru IMM-uri, prin:

a) diseminarea de informaţii clare şi uşor accesibile privind:

(i) contractele disponibile de servicii energetice şi clauzele care trebuie incluse în aceste contracte pentru a se garanta economiile de energie şi drepturile consumatorilor finali;
(ii) instrumentele financiare, stimulentele, granturile, facilitarea împrumuturilor de la instituţiile financiar – bancare, după caz, menite să susţină proiectele de eficienţă energetică şi activitatea societăţilor de servicii energetice de tip ESCO;

b) încurajarea utilizării sistemului de etichetare de calitate, inclusiv de către asociaţii profesionale;
c) punerea la dispoziţia publicului prin publicarea pe pagina proprie de internet şi actualizarea permanentă a listei cu furnizorii disponibili de servicii energetice care sunt calificaţi şi/sau certificaţi şi a calificărilor şi/sau a certificărilor acestora sau utilizarea unei interfeţe cu ajutorul căreia furnizorii de servicii energetice să poată furniza informaţii;
d) sprijinirea sectorului public în ceea ce priveşte solicitarea de oferte de servicii energetice, în special pentru renovarea substanţială a clădirilor, prin furnizarea de informaţii privind cele mai bune practici pentru contractele de performanţă energetică, inclusiv, dacă este disponibilă, o analiză costuri – beneficii care utilizează o abordare pe baza ciclului de viaţă;
e) realizarea analizei calitative împreună cu autorităţile competente privind evoluţiile actuale şi viitoare ale pieţei serviciilor energetice, care este inclusă în cadrul planului naţional de acţiune pentru eficienţă energetică.

(2) Departamentul pentru eficienţă energetică şi autorităţile competente sprijină funcţionarea adecvată a pieţei de servicii energetice, după caz, prin:

a) identificarea şi publicarea punctului/punctelor de contact de unde consumatorii finali pot obţine informaţiile menţionate la alin. (1);
b) eliminarea barierelor de reglementare, precum şi a celor de altă natură, care împiedică încheierea de contracte de performanţă energetică şi adoptarea altor modele de servicii de eficienţă energetică în vederea identificării şi/sau punerii în aplicare a măsurilor destinate economisirii de energie;
c) tratarea cu eficienţă a reclamaţiilor şi soluţionarea extrajudiciară a litigiilor care decurg dintr-un contract de servicii energetic prin apelarea serviciilor unui mediator, în condiţiile Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, cu modificările şi completările ulterioare;
d) acordarea posibilităţii ca intermediarii independenţi de pe piaţă să joace un rol în stimularea dezvoltării pieţei în materie de cerere şi ofertă.

(3) Este interzisă orice activitate a distribuitorilor şi furnizorilor de energie care ar putea împiedica cererea şi furnizarea de servicii energetice ori alte măsuri de îmbunătăţire a eficienţei energetice sau care ar putea împiedica dezvoltarea pieţelor pentru astfel de servicii ori măsuri, inclusiv blocarea pieţelor pentru concurenţi sau abuzul de poziţie dominantă.

CAPITOLUL IX
Sancţiuni

Sancţiuni

Art. 18. – (1) Constituie contravenţii următoarele fapte:

a) nerespectarea de către operatorii economici a prevederilor art. 9 alin. (1) lit. a);
b) nerespectarea de către operatorii economici a prevederilor art. 9 alin. (1) lit. b);
c) nerespectarea de către operatorii economici a prevederilor art. 9 alin. (1) lit. c);
d) nerespectarea de către operatorii economici a prevederilor art. 9 alin. (4);
e) nerespectarea de către operatorii economici a prevederilor art. 9 alin. (6);
f) nerespectarea de către operatorii economici a prevederilor art. 9 alin. (7).

(2) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) se sancţionează, după cum urmează:

a) contravenţiile prevăzute la alin. (1) lit. a), cu amendă de la 10.000 lei la 200.000 lei, calculată proporţional cu mărimea consumului, astfel:

P = 0,9 x C + 10.000 lei, unde:

P = valoarea penalităţii în lei;
C = consumul anual de combustibil în tone echivalent petrol/an;

b) contravenţiile prevăzute la alin. (1) lit. b), cu amendă de la 15.000 lei la 30.000 lei;
c) contravenţiile prevăzute la alin. (1) lit. c), cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei;
d) contravenţiile prevăzute la alin. (1) lit. d), cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei;
e) contravenţiile prevăzute la alin. (1) lit. e), cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei;
f) contravenţiile prevăzute la alin. (1) lit. f), cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei.

(3) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către personalul împuternicit din cadrul ANRE.
(4) Prevederile prezentului articol se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

CAPITOLUL X
Dispoziţii finale

Art. 19. – (1) Planul naţional de acţiune în domeniul eficienţei energetice se actualizează în termen de 120 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi şi la fiecare 3 ani, fiind aprobat prin hotărâre a Guvernului.
(2) Pentru aplicarea unitară a prevederilor prezentei legi, Departamentul pentru Energie şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice pot emite instrucţiuni, pentru domeniile specifice, care se aprobă prin ordine ale miniştrilor şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(3) Prevederile prezentei legi se completează cu prevederile Legii nr. 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor, republicată, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 219/2007 privind promovarea cogenerării bazate pe cererea de energie termică utilă.
(4) În termen de 90 de zile de la data publicării prezentei legi, ANRE dispune măsurile necesare pentru aplicarea prevederilor art. 3.
(5) În primul Plan naţional de acţiune în domeniul eficienţei energetice se notifică Comisiei Europene evaluarea măsurilor luate sau care se vor lua, dacă este cazul, pentru eliminarea barierelor de reglementare ori de altă natură apărute în calea eficienţei energetice. Măsurile de eliminare pot include: furnizarea de stimulente, abrogarea sau modificarea dispoziţiilor juridice ori de reglementare, simplificarea procedurilor administrative, asigurarea educării şi/sau formării profesionale sau asistenţa tehnică în materie de eficienţă energetică.

Art. 20. – (1) Anexele nr. 1 – 11 fac parte integrantă din prezenta lege.
(2) La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Ordonanţa Guvernului nr. 22/2008 privind eficienţa energetică şi promovarea utilizării la consumatorii finali a surselor regenerabile de energie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 29 august 2008, cu modificările ulterioare.

*

Prezenta lege transpune Directiva 2012/27/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 octombrie 2012 privind eficienţa energetică, de modificare a Directivelor 2009/125/CE şi 2010/30/UE şi de abrogare a Directivelor 2004/8/CE şi 2006/32/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 315 din 14 noiembrie 2012.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALERIU – ŞTEFAN ZGONEA

PREŞEDINTELE SENATULUI
CĂLIN – CONSTANTIN – ANTON POPESCU – TĂRICEANU

Bucureşti, 18 iulie 2014.
Nr. 121.

SUMAR:
ANEXA Nr. 1 Cerinţele de eficienţă energetică pentru achiziţionarea de produse, servicii şi clădiri de către administraţia centrală
ANEXA Nr. 2 Conţinutul energetic al combustibililor selectaţi pentru utilizare finală
ANEXA Nr. 3 Metode şi principii comune de calcul al impactului schemelor de obligaţii în materie de eficienţă energetică şi al altor măsuri de politică în temeiul art. 9 şi 14 din lege
ANEXA Nr. 4 Criterii minime pentru auditurile energetice, inclusiv cele desfăşurate ca parte a sistemelor de gestionare a energiei
ANEXA Nr. 5 Cerinţe minime pentru facturare şi informaţiile privind facturarea pe baza consumului real
ANEXA Nr. 6 Potenţialul eficienţei energetice în ceea ce priveşte serviciile de încălzire şi răcire
ANEXA Nr. 7 Analiza consturi – beneficii
ANEXA Nr. 8 Criterii de eficienţă energetică pentru reglementarea reţelelor energetice şi pentru tarifele de reţea electrică
ANEXA Nr. 9 Cerinţe de eficienţă energetică pentru operatorii sistemelor de transport şi operatorii sistemelor de distribuţie
ANEXA Nr. 10 Lista minimă de elemente care trebuie incluse în contractele sau în caietele de sarcini asociate privind performanţa energetică încheiate cu sectorul public
ANEXA Nr. 11 Cadrul general pentru raportare

ANEXA Nr. 1
CERINŢELE DE EFICIENŢĂ ENERGETICĂ
pentru achiziţionarea de produse, servicii şi clădiri de către administraţia centrală

În măsura în care acest lucru respectă raportul costuri – eficacitate, fezabilitatea economică, o mai mare durabilitate, adecvarea tehnică, precum şi concurenţa suficientă, administraţiile centrale care achiziţionează produse, servicii sau clădiri:

a) în cazul în care un produs este reglementat de un act delegat adoptat în temeiul Directivei 2010/30/UE sau de o directivă corespunzătoare de punere în aplicare a Comisiei Europene, achiziţionează numai produsele care respectă criteriul de apartenenţă la cea mai înaltă clasă de eficienţă energetică posibilă din perspectiva necesităţii de a asigura o concurenţă suficientă;
b) în cazul în care un produs nereglementat în conformitate cu lit. a) este reglementat de o măsură de punere în aplicare în temeiul Directivei 2009/125/CE adoptate după intrarea în vigoare a Directivei 2012/27/CE, achiziţionează numai produse care respectă valorile de referinţă privind eficienţa energetică specificate în respectiva măsură de punere în aplicare;
c) achiziţionează numai produsele reprezentând echipamente de birou reglementate de Decizia 2006/1005/CE a Consiliului din 18 decembrie 2006 privind încheierea Acordului între Guvernul Statelor Unite ale Americii şi Comunitatea Europeană privind coordonarea programelor de etichetare referitoare la eficienţa energetică a echipamentelor de birou care respectă cerinţele privind eficienţa energetică şi care să fie la fel de stricte precum cele enumerate în anexa C la acordul ataşat la decizia în cauză;
d) achiziţionează numai pneurile care îndeplinesc criteriul de apartenenţă la clasa cea mai ridicată de eficienţă a consumului de combustibil, în conformitate cu definiţia din Regulamentul (CE) nr. 1.222/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind etichetarea pneurilor în ceea ce priveşte eficienţa consumului de combustibil şi alţi parametrii esenţiali. Această cerinţă nu împiedică organismele publice să achiziţioneze pneuri cu cea mai ridicată clasă de aderenţă sau clasă de zgomot exterior de rulare justificată prin motive de siguranţă şi de sănătate publică;
e) solicită, în cadrul licitaţiilor pentru contracte de servicii, ca furnizorii de servicii să utilizeze, în cadrul furnizării serviciilor în cauză, doar produse care îndeplinesc cerinţele menţionate la lit. a) – d) în momentul furnizării serviciilor respective. Această cerinţă se aplică doar produselor noi, achiziţionate de furnizorii de servicii parţial sau integral în scopul furnizării serviciului în cauză;
f) achiziţionează sau încheie noi acorduri de închiriere doar a clădirilor care îndeplinesc cel puţin cerinţele minime privind performanţa energetică, menţionate la art. 6 alin. (1) din lege, cu excepţia cazului în care scopul achiziţionării este:

(i) renovarea aprofundată sau demolarea;
(ii) în cazul organismelor publice, să revândă clădirea fără a o utiliza în scopurile proprii ale organismului public; sau
(iii) conservarea acesteia ca o clădire protejată oficial ca făcând parte dintr-un complex desemnat ca atare sau datorită valorilor arhitecturale ori istorice.

Gradul de respectare a acestor cerinţe se verifică pe baza certificatelor de performanţă energetică menţionate la art. 11 din Directiva 2010/31/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 mai 2010 privind performanţa energetică a clădirilor.

,