Iniţiativă de abrogare a Legii Big Brother din 2012 din partea PNL


images

Iniţiativă de abrogare a Legii 82/2012 – act oferit de orice program legislativ, cunoscută ca Legea Big Brother, a fost depusă de deputaţii PNL. Această iniţiativă a apărut după ce Curtea de Justiţie a UE a invalidat la 8 aprilie Directiva 2006/24/EC privind păstrarea datelor de trafic informaţional, pe care România a transpus-o prin Legea Big Brother, dar şi faptul că stocarea de către furnizorii de servicii de comunicaţii electronice a datelor despre apeluri telefonice, SMS-uri şi mesaje electronice de la populaţie reprezintă un abuz şi încalcă dreptul la viaţă privată.

 

Europarlamentarul PNL Renate Weber, care coordonează domeniul libertăţilor civile din partea ALDE, a declarat că directiva în cauză pleacă de la prezumţia cetăţenilor ca potenţiali infractori.

Pe de altă parte Legea 51/1991 privind securitatea naţională a României, care a fost modificată anul trecut, precizează că instituţiile cu atribuţii în apărarea securităţii naţionale pot obţine inclusiv date reţinute de operatorii de comunicaţii electronice.