Hotărârea nr. 11/2018-pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii privind regimul armelor


GUVERNUL ROMÂNIEI
HOTĂRÂRE
pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 135 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, republicată, cu modificările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. – Se aprobă Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 10 iunie 2014, cu modificările şi completările ulterioare, denumite în continuare norme metodologice, prevăzute în anexa*) care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. – Constituie contravenţii încălcarea prevederilor normelor metodologice, după cum urmează:

1. nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 11 alin. (2), art. 14, art. 45 alin. (1), art. 64 alin. (1), art. 65 alin. (3) şi (4), art. 80 alin. (1) şi (2), art. 88, art. 93, art. 99 alin. (1) şi (2), art. 100 alin. (3), art. 104 alin. (1) şi (2), art. 105, art. 108 alin. (2) şi art. 119 alin. (2);
2. nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 15, art. 22, art. 87 alin. (2), art. 100 alin. (1), art. 138 alin. (1), art. 139, art. 178 alin. (2), art. 183 alin. (3) şi art. 184 alin. (1) lit. a) şi b);
3. acceptarea la curs de către persoanele juridice autorizate să organizeze cursurile de instruire teoretică şi practică în domeniul armelor şi muniţiilor a unei persoane care nu îndeplineşte condiţiile impuse de art. 25 alin. (2);
4. acceptarea la curs de către persoanele juridice autorizate să organizeze cursurile de calificare profesională a instructorilor în poligoanele de tragere a unei persoane care nu îndeplineşte condiţiile impuse de art. 31 alin. (2);
5. nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 121 alin. (1), art. 138 alin. (4), art. 146 alin. (3), art. 148 alin. (1) şi art. 176 alin. (2);
6. nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 92, art. 121 alin. (2) şi (3), art. 171 alin. (2), art. 175 alin. (1) şi art. 177 alin. (3).

Art. 3.(1) Contravenţiile prevăzute la art. 2 se constată şi se sancţionează de către ofiţeri şi agenţi de poliţie din cadrul Poliţiei Române, după cum urmează:

a) cu amendă de la 501 lei la 1.000 lei, cele prevăzute la pct. 1, 3 şi 4;
b) cu amendă de la 1.001 lei la 2.000 lei, cele prevăzute la pct. 2;
c) cu amendă de la 2.001 lei la 5.000 lei, cele prevăzute la pct. 5;
d) cu amendă de la 5.001 lei la 10.000 lei, cele prevăzute la pct. 6.

(2) Personalul prevăzut la alin. (1) aplică şi sancţiuni contravenţionale complementare în cazul constatării unor contravenţii prevăzute la art. 2, după cum urmează:

a) suspendarea autorizaţiei de funcţionare pentru o perioadă de 3 luni, în cazul încălcării prevederilor art. 121 alin. (1), art. 175 alin. (1) şi art. 178 alin. (2) din normele metodologice;
b) anularea autorizaţiilor de funcţionare, în cazul încălcării prevederilor art. 121 alin. (2), art. 139, art. 146 alin. (3) , art. 148 alin. (1), art. 171 alin. (2), art. 176 alin. (2) şi art. 177 alin. (3) din normele metodologice;
c) confiscarea armelor sau, după caz, a muniţiilor, în cazul încălcării prevederilor art. 87 alin. (2) şi art. 92 alin. (1) din normele metodologice;
d) retragerea definitivă a certificatului de deţinător, în cazul încălcărilor prevederilor art. 80 alin. (1) şi (2) şi art. 92 alin. (1) din normele metodologice.

Art. 4.(1) Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesuluiverbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesulverbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei.
(2) Contravenţiilor prevăzute la art. 2 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 5.(1) Deciziile organelor de poliţie competente privind anularea, suspendarea ori retragerea avizelor sau autorizaţiilor, precum şi respingerea cererilor formulate de persoanele fizice sau juridice, conform prevederilor normelor metodologice, altele decât cele prevăzute la art. 3 alin. (2), se supun controlului judecătoresc, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Inspectorul general al Inspectoratului General al Poliţiei Române, directorul general al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, inspectorulşef al inspectoratului judeţean de poliţie poate delega competenţele prevăzute de normele metodologice către şefii structurilor specializate aflate în subordine.

Art. 6. – Ordinele ministrului afacerilor interne, precum şi ordinele ministrului muncii şi justiţiei sociale, prevăzute de normele metodologice, se emit în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentului articol şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 7.(1) Condiţiile de autorizare a unităţilor sanitare, publice sau private, pentru examinarea ambulatorie a persoanelor fizice în vederea procurării, deţinerii, portului şi folosirii armelor şi muniţiilor se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii.
(2) Afecţiunile medicale incompatibile cu calitatea persoanelor de a procura, deţine sau, după caz, de a purta ori folosi arme letale sau neletale supuse autorizării se stabilesc de către Ministerul Sănătăţii şi se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii.
(3) Ordinele ministrului sănătăţii prevăzute la alin. (1) şi (2) se emit în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentului alineat şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(4) Până la data intrării în vigoare a ordinelor ministrului sănătăţii prevăzute la alin. (1) şi (2), examinarea persoanelor fizice în vederea procurării, deţinerii, portului şi folosirii armelor şi muniţiilor se efectuează de unităţi sanitare, publice sau private, înfiinţate conform legislaţiei în vigoare.

Art. 8. – În termen de 2 ani de la data intrării în vigoare a normelor tehnice prevăzute la art. 86 alin. (5) din Legea nr. 295/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, persoanele care deţin poligoane de tragere sunt obligate să îşi adapteze amenajările conform prevederilor acestor norme tehnice.

Art. 9.(1) Prezenta hotărâre intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepţia prevederilor art. 6 şi art. 7 alin. (3), care intră în vigoare la data publicării.
(2) La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Hotărârea Guvernului nr. 130/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 241 din 23 martie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi Hotărârea Guvernului nr. 1.914/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor cap. VI din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.050 din 29 decembrie 2006, se abrogă.

PRIMMINISTRU, INTERIMAR,
MIHAI – VIOREL FIFOR

Contrasemnează:
Ministrul afacerilor interne,
Carmen Daniela Dan
p. Viceprimministru, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene,
Sirma Caraman,
secretar de stat
p. Ministrul afacerilor externe,
George Ciamba,
secretar de stat
p. Ministrul apărării naţionale,
Nicolae Nasta,
secretar de stat
Ministrul educaţiei naţionale,
Liviu – Marian Pop
Ministrul muncii şi justiţiei sociale,
Lia – Olguţa Vasilescu
Ministrul economiei,
Gheorghe Şimon
Ministrul finanţelor publice,
Ionuţ Mişa
Ministrul sănătăţii,
Florian – Dorel Bodog
Ministrul culturii şi identităţii naţionale,
Lucian Romaşcanu
Ministrul tineretului şi sportului,
Marius – Alexandru Dunca
Ministrul delegat pentru afaceri europene,
Victor Negrescu

Bucureşti, 17 ianuarie 2018.
Nr. 11.