Revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive cu privire la latura penală, neconstituţională


justititie3Plenul Curţii Constituţionale, în data de 3 martie 2016, a luat în dezbatere excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut: «Revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când: […] f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituţională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate», iar ulterior lit. f) din art. 453 alin. (1) a fost declarată neconstituţional.

Curtea a reţinut că în ceea ce priveşte cauzele soluţionate până la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea unei dispoziţii dintr-o lege sau o ordonanţă a Guvernului şi în care nu a fost dispusă sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate având acelaşi obiect, acestea reprezintă facta praeterita, de vreme ce cauzele au fost definitiv şi irevocabil soluţionate. Curtea a reţinut că din momentul introducerii cererii în instanţă şi până la soluţionarea definitivă a cauzei, norma incidentă a beneficiat de prezumţia de constituţionalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunţării hotărârii prin care s-a tranşat în mod definitiv litigiul şi care a dobândit autoritate de lucru judecat. Prin urmare, Curtea a constatat că incidenţa deciziei de admitere pronunţată de instanţa de contencios constituţional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea unor efecte ex tunc actului jurisdicţional al Curţii, cu încălcarea dispoziţiilor art.147 alin.(4) din Legea fundamentală, şi ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este ataşată hotărârilor judecătoreşti definitive.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanţei care a sesizat Curtea Constituţională, respectiv Curtea de Apel Suceava – Secţia penală şi pentru cauze cu minori.