În România există calificări în învățământul superior cărora nu le corespunde nicio ocupație


universitate-studenti-600x400În cadrul conferinței “Educația RE-sursă economică”, președintele Autorității Naționale pentru Calificări, Tiberiu Dobrescu, a precizat că în România există calificări în învățământul superior cărora nu le corespunde nicio ocupație.

“La ora actuală, în învățământul superior pe nivel de calificare 6, adică nivelul licență, există în registrul național al calificărilor din învățământul superior 567 de calificări. Dacă am pune pentru fiecare cel puțin trei ocupații, asta ar însemna cam 1.500 de ocupații numai pe zona de licență. Dacă adăugăm și specializările de la programele de masterat, care în registru sunt trecute undeva la 1.500 de specializări, care, la rândul lor, dacă am trece cel puțin o ocupație pentru fiecare calificare ar reieși un număr de vreo 4.000 și ceva de ocupații aferente numai învățământului superior. La nivel european, pe zona de calificări de nivel 6, există între 80 și 100 de calificări și noi avem 567 înregistrate. Avem calificări în învățământul superior cărora nu le corespunde nicio ocupație”, a declarat Dobrescu.

Acesta a informat că ţara noastră s-a angajat ca până în anul 2020 să aibă cel puțin 27% din populația în vârstă de 30 — 34 de ani cu educație superioară.

În acelaşi timp, Constantin Postoiu, consilier în cadrul Cabinetului premierului, a declarat că România are o rată a abandonului școlar de 19,1%.

Făcând o referire la învățământul profesional, Postoiu a menţionat că în 2015 peste 55.000 de elevi urmau învățământul profesional cu durată de 3 ani și circa 10.000 — învățământul cu durată de 2 ani.