Universităţile trebuie să modifice metodologiile proprii pentru a acorda burse pe perioada vacanţei


Ministrul Educaţiei a atras atenţia că bursele studenţeşti, indiferent de categorie, se acordă pe toată durata anului universitar, respectiv pe 12 luni, implicit şi pe perioada vacanţei de vară.

Acesta a declarat: “Urmare a intrării în vigoare, în luna iunie, a Legii 137/2017 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 2/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, bursele studenţeşti, indiferent de categorie, se acordă „pe toată durata anului universitar (12 luni)”. În acest sens, după apariţia legii, Ministerul Educaţiei Naţionale a modificat metodologia-cadru de acordare a burselor prin ordinul de ministru nr. 4104/2017 (publicat în Monitorul Oficial al României nr. 523/05.07.2017, Partea I) şi a solicitat universităţilor, în data de 6 iulie 2017, să opereze modificările care se impun în metodologiile proprii”.