Mai sunt câteva zile până la începerea unui nou an şcolar! Cum va fi structurat noul an şcolar?


Mai sunt câteva zile până la începerea unui nou an şcolar.  Structura anului şcolar a fost aprobată  prin Ordinul nr. 3220/2018 publicat în Monitorul Oficial nr. 189/2018.

Vacanţele elevilor din toate ciclurile de învățământ sunt programate astfel: vacanţa de iarnă (22 decembrie 2018 – 13 ianuarie 2019), vacanţă intersemestrială (2 – 10 februarie 2019), vacanţa de primăvară (20 aprilie – 5 mai 2019) şi vacanţa de vară (15 iunie – 15 septembrie 2019).

Potrivit ştirilor juridice, suplimentar, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar beneficiază de vacanţă în săptămâna 27 octombrie – 4 noiembrie 2018. Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în data de 31 mai 2019, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 7 iunie 2019.

Iată cum arată calendarul şcolar:

Semestrul I are 18 săptămâni dispuse în perioada 10 septembrie 2018 – 1 februarie 2019.
Cursuri – luni, 10 septembrie 2018 – vineri, 21 decembrie 2018
În perioada 27 octombrie – 4 noiembrie 2018, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar sunt în vacanţă.
Vacanţa de iarnă – sâmbătă, 22 decembrie 2018 – duminică, 13 ianuarie 2019
Cursuri – luni, 14 ianuarie 2019 – vineri, 1 februarie 2019
Vacanţa intersemestrială – sâmbătă, 2 februarie 2019 – duminică, 10 februarie 2019.
Semestrul al II – lea are 16 săptămâni dispuse în perioada 11 februarie 2019 – 14 iunie 2019.
Cursuri – luni, 11 februarie 2019 – vineri, 19 aprilie 2019
Vacanţa de primăvară – sâmbătă, 20 aprilie 2019 – duminică, 5 mai 2019
Cursuri – luni, 6 mai 2019 – vineri, 14 iunie 2019
Vacanţa de vară – sâmbătă, 15 iunie 2019 – duminică, 15 septembrie 2019

Programul naţional „Şcoala altfel” are o durată de 5 zile consecutive lucrătoare în timpul anului şcolar şi poate fi derulat în perioada 1 octombrie 2018 – 31 mai 2019, pe baza unei planificări ce rămâne la decizia şcolilor. Desfășurarea programului „Şcoala altfel” nu coincide cu perioada alocată susţinerii tezelor semestriale. Acestea vor avea loc, de regulă, la finalul semestrelor, după parcurgerea programei şcolare, cu cel puţin trei săptămâni înainte de finalul semestrului. Etapele naţionale ale olimpiadelor şcolare se organizează, în general, în perioada vacanţei de primăvară, potrivit unui calendar specific.

Unitățile de învățământ și inspectoratele școlare vor marca prin manifestări specifice ziua de 5 octombrie – Ziua internațională a educației și ziua de 5 iunie – Ziua învățătorului, în măsura în care, prin contractul colectiv de muncă aplicabil, nu sunt instituite ca zile nelucrătoare.

În situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climatice şi de specificul zonei și al şcolii, inspectoratele şcolare judeţene pot aproba, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar. Acestea se pot aproba numai în măsura în care se asigură parcurgerea integrală a programelor școlare. Recuperarea cursurilor suspendate ca urmare a unor situații obiective de urgență (intemperii, epidemii, calamități naturale) nu se poate realiza în perioada vacanțelor școlare.