Fondurile pentru bursele studenţilor vor fi acordate pentru întregul an universitar!


Universităţile vor primi de acum înainte fonduri pentru burse pentru întreg anul universitar. Asta, după ce Camera Deputaţilor a adoptat amendamentul propus de reprezentanţii studenţilor.

Legea va merge la promulgare, iar ordinul ministerului Educaţiei privind criteriile generale de acordare a burselor va fi modificat şi el.

Din acel moment, studenţii care iau bursă de merit sau bursă socială, vor putea primi bani şi în perioada vacanţelor.

Universităţile primesc pentru fiecare student pe care îl au înscris la buget 201 lei pe lună.

Banii care se strâng sunt împărţiţi apoi celor cu rezultate excepţionale sau celor care fac dovada că nu au posibilităţie materiale.