Finanţare pentru municipiile Bucureşti şi Ploieşti


LC-Olesea

Guvernul României a decis să aloce finanţe în măsură de 15 milioane de euro, pentru dezvoltarea a două municipii importante din România: Bucureşti şi Ploieşti.

În acest sens în 18 aprilie a fost publicată Ordonanţa de urgenţă 17/2014 care prevede că, din suma obţinută în urma vânzării la licitaţie a certificatelor de emisii de gaze cu efecte de seră, 10 milioane de euro vor fi acordate pentru implemenentarea unui sistem de transport cu bicicleta în centrul Bucureştiului, iar cinci milioane de euro pentru trecerea autobuzelor din Ploieşti de la funcţionare Diesel la gaz petrolier lichefiat.

Pe marginea adoptării documentului legislativ au apărut discuţii referitoare la faptul că ambele regiuni ce vor fi finanţate sunt conduse de membri ai PSD, spre exemplu primarul Ploieştiului, Iulian Bădescu, este membru al PSD şi prietenul premierului Ponta, iar în cazul Bucureştiul-ui edil-şeful este Sorin Oprescu, un apropiat al PSD.

Actul legislativ adoptat mai prevede şi acordarea a 90 de milioane de lei pentru achiziţionarea de microbuze şi autobuze pentru transportul elevilor din comunităţile rurale şi a sportivilor din unităţile din învăţământul preuniversitar la competiţiile interne şi internaţionale. Sumă respectivă va fi cheltuită prin ministerul Dezvoltării Regionale, condus de Liviu Dragnea.

Pe lângă aceasta au fost alocate către MTS şi MEN sumele de 20.600.000 lei, respectiv 20.100.000 lei, pentru achiziţionarea unor microbuze şi autocare, banii urmând să provină tot din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efecte de seră.