După lapte și corn, mere gratuite pentru elevi!


mere gratis scoli

Când eram mică, bunica îmi spunea că un măr pe zi ține doctorul departe.” Și uite așa, fiindu-mi frică să nu ajung pe mâna doctorului, mâncam câte un măr pe zi. Sigur că tânjeam după exoticele fructe pe care le vedeam doar în manuale. Astfel, nu de puține ori în pauzele de la școală vorbeam cu colegii cum ar fi să avem în curte banani sau portocali, să putem mânca la discreție și oricând doream mult râvnitele fructe.

Țin minte că învățătoarea ne-a auzit discuția și ne-a spus: „voi vă doriți banane și portocale, dar gândiți-vă că ei nu au mere, pentru că solul și clima lor nu le permit să le cultive! Și copiii de acolo poate că își doresc să mănânce rumenele noastre mere pe care le văd doar în cărți.” Și uite așa ne-am dat seama ce importanți suntem noi că avem mere și ei nu!

Probabil că pentru mulți ideea de a nu găsi exoticele fructe înainte de 1989 decât foarte rar, pare o poveste ireală. Este normal să gândească așa când astăzi ele ne zâmbesc din galantarele magazinelor și ne îndeamnă să le cumpărăm .

Într-o societate care promovează mâncarea nesănătoasă, cred că ideea legiuitorului de a impune un consum de fructe românești în școlile din România este salutară. Scopul actului normativ îl constituie încurajarea consumului de fructe în școli, crearea unor obiceiuri alimentare sănătoase pentru copii (poate așa renunță la chips-uri și alte E-uri atrăgătoare!) și nu în ultimul rând stimularea producției interne de fructe.

Astfel, a luat naștere Hotărârea de Guvern nr. 800 din 16 octombrie 2013 privind stabilirea fructelor distribuite, a perioadei și frecvenței distribuției, a  limitei valorii zilnice/elev și a  fondurilor necesare pentru distribuția fructelor și a măsurilor adiacente distribuției de fructe, a bugetului aferent acestora, precum și a modalității de implementare efectivă și de gestionare la nivelul administrației publice, în cadrul programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în anul școlar 2013-2014. Aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 652 din 23 octombrie 2013 și a intrat în vigoare chiar la data publicării sale.

Acest act normativ nu face parte din categoria noutăți legislative,  în sensul că un demers similar a avut loc încă din 2010 când s-a adoptat HG 905/2010 și de atunci acest program a funcționat pentru elevii din anii școlari 2010-2011 și 2011-2012. Inițiativa de a distribui fructe proaspete în școli s-a născut în momentul în care statisticile au demonstrat că obezitatea infantilă a crescut îngrijorător de mult.

Distribuția fructelor în școli vine ca o fericită completare a „Programului Lapte – Corn” demarat cu ceva timp în urmă și care s-a dovedit a fi un succes.

Ce noutăți legislative aduce programul de încurajare a consumului de fructe în școli?

Legiuitorul a decis că, pentru anul școlar 2013-2014, se vor acorda gratuit mere pe o perioadă de 85 de zile de școlarizare. Unui elev i s-a alocat o valoare zilnică de 0,37 lei.

Având în vedere că este foarte important ca toți copii să știe că fructele nu cresc la aprozar, să vadă pe viu cum crește un măr, să ia contact cu natura și minunile pe care le oferă, legiuitorul s-a gândit că ar fi util să implementeze anumite măsuri adiacente: elevii să meargă în vizite la ferme pomicole sau legumicole, să participe la zilele recoltei, expoziții sau târguri.

Și pentru că este important să implici un copil într-o activitate ca să îl responsabilizezi, să îl faci să o înțeleagă și să îl și recompensezi dacă face treabă bună, legiuitorul a considerat că ar fi utilă organizarea de concursuri tematice cu premii pentru a le dezvolta abilitățile, competențele și de a-i implica și în activități de grădinărit.

Rețineți că este interzisă acordarea de premii în bani. Deși trăim într-o lume în care banul apare mai peste tot, este important ca ai noștri copii să fie recompensați cu premii adecvate vârstei lor și tematicii concursurilor: cărți, diplome, coșuri cu fructe și legume, răsaduri de legume sau flori. Se poate decide ca premiul să se acorde unei școli și se va respecta și aici regula de a nu se da bani. Premiul poate fi dotarea unui laborator, furnizarea de material didactic etc.

De unde vin banii pentru măsurile adiacente?

Banii sunt suportați de bugetele județelor și al sectoarelor municipiului București din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și nu vor putea depăși 10% din fondurile alocate unităților mai sus menționate pentru acordarea merelor.

Regula este că cel puțin una dintre măsurile adiacente trebuie aplicată pe lângă distribuția gratuită a merelor. Sigur că dacă un elev uită să treacă pe la ore, nu primește niciun măr. Aleşii noştri au decis că merele le primesc doar elevii care sunt prezenți la cursuri. Presupun că merele neconsumate nu se reportează precum câștigul la loto!

După ce implementează una sau mai multe dintre măsurile adiacente consiliile județene și sectoarele municipiului București au obligația  de a informa despre acest lucru Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. Scopul acestei informări este generat de faptul că sumele plătite pentru măsurile adiacente se vor recupera de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

Rețineți că pentru a recupera sumele plătite pentru implementarea măsurilor adiacente trebuie probată distribuția gratuită a merelor la numărul de elevi.

Ce noutăți legislative apar în procedura de obținere a banilor pentru implementarea măsurilor adiacente?

Consiliile județene și sectoarele municipiului București depun cereri de plată la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. Condiția pentru a primi aceste fonduri este ca cererea de plată să fie depusă la sfârșitul fiecărui semestru al anului școlar până în ultima zi a celei de-a treia luni care urmează perioadei ce face obiectul acelei cereri.

Ce va cuprinde cererea de plată?

În mod obligatoriu trebuiesc menționate școlile și măsurile adiacente implementate în acestea, numărul elevilor care au beneficiat sau au participat la implementarea lor și, cel mai important, suma solicitată.

Pot fi cazuri în care sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată să nu acopere sumele cerute. În acest caz, ele vor fi suportate din bugetele proprii ale județelor și sectoarelor municipiului București.

Noutatea legislativă o constituie bugetul alocat pentru implementarea programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în școli: pentru anul școlar 2013-2014 este de 61.282,66 lei. Dorința legiuitorului de a-i învăța pe copii să mănânce sănătos există, dar dacă în 2013 nu vor exista banii necesari pentru a da drumul programului așa cum se vrea, în mod cert din ianuarie 2014 se vor găsi sumele necesare!

Cât de benefică este inițiativa?

Dacă până acum fiecare copil învăța să scrie grijuliu „Ana are mere”, acum chiar fiecare copil va primi un măr pe zi! Sper ca acest program să îi facă pe copii să adopte un stil de viață sănătos, să înțeleagă că un fruct pe zi este sănătate curată. Până la urmă prin acest program se investește în viitorul acestei țări, pentru că se vrea să avem copii sănătoși și normoponderali care să fie feriți de boli.

Sper că acest program va continua și în următorii ani și vom putea vorbi în timp despre el ca fiind un succes!

Cei grași prin natura lor sunt mai predispuși să moară subit decât cei slabi.” (Hipocrate)