Cum se recunosc și se echivalează în România diplomele obținute în străinătate la absolvirea studiilor universitare?


acte studii

Mulți dintre tinerii care aleg calea străinătății pentru a-și desăvârși studiile, ajung să spună după câțiva ani petrecuți în învățământul străin cât de bine pregătiți sunt și ce decizie bună au luat că au plecat din școala românească. Dacă ar fi obiectivi și-ar da seama că rezultatele pe care le obțin în universitățile din străinătate au la bază ceea ce au învățat în anii petrecuți în școala românească.

Unii dintre românii care au diplome obținute în străinătate au recunoscut într-un final că ceea ce i-a ajutat să fie cei mai buni în multe domenii, a fost modul în care i-a format școala românească. Păcat că o dată ajunși pe meleaguri străine, mulți uită atunci când își desăvârșesc studiile, că cel mai bun antrenor al actualei lor performanțe a fost școala românească.

Mulți dintre cei care au studiat în afara granițelor doresc să vină și să profeseze în România, însă, primul pas, este recunoașterea și echivalarea studiilor din străinătate. Astfel, a apărut Ordinul MECS nr. 5269/2015 privind aprobarea Metodologiei de recunoaştere şi echivalare a diplomelor şi certificatelor obţinute la absolvirea studiilor universitare de nivel licenţă, master sau postuniversitare la instituţii acreditate de învăţământ superior din străinătate care a fost publicată în Monitorul Oficial 739 din 2 octombrie 2015.

Cine sunt beneficiarii acestor noutăți legislative?

Prevederile se vor aplica actelor de studii care atestă finalizarea la o instituție acreditată de învățământ superior din străinătate a ciclului I de studii universitare de licență și/sau a ciclului II de studii universitare de master sau a unui program postuniversitar de formare și dezvoltare profesională continuă.

Beneficiarii sunt cetățenii români sau ai unuia dintre statele membre UE, ale Spațiului Economic European și Confederației Elvețiene, precum și membri de familie ai cetățenilor europeni care provin din state terțe. De noutățile legislative vor beneficia și cetățenii statelor terțe beneficiari ai statutului de rezident permanent în România și celui de rezident pe termen lung acordat de unul dintre statele UE, ale Spațiului Economic European și Confederației Elvețiene, cetățenii statelor terțe care beneficiază de o formă de protecție internațională în România sau cetățenii statelor terțe.

 Ce acte de studii nu se echivalează/recunosc?

Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor (CNRED) este autoritatea care efectuează aceste proceduri. Știrile juridice arată că nu se vor echivala/recunoaște actele de studii dacă instituția de învățământ superior care a eliberat acel act nu este recunoscută în statul de origine, dacă înscrierea la programul de studii pentru care se solicită echivalarea s-a realizat pe baza unei diplome obținute la o unitate neacreditată în statul de origine, dacă există suspiciuni cu privire la existența unor documente de studii false în dosar sau actul de studii nu face parte din categoria actelor de studii eliberate în sistemul de învățământ superior din statul emitent.

Rețineți că în cazul unor programe de studii organizate în comun de două sau mai multe instituții de învățământ superior acreditate din România și din străinătate, finalizate cu eliberarea unei diplome de către fiecare instituție, actele de studii eliberate în străinătate nu sunt supuse procesului de recunoaștere sau echivalare, diploma eliberată de instituția din România, conferind titularului toate drepturile.

Ce criterii sunt evaluate pentru recunoaștere/echivalarea actelor de studii?

Procedura de recunoaștere/echivalare verifică condițiile de acces, statutul instituției de învățământ superior emitente, nivelul diplomei, durata studiilor, numărul de credite/puncte transferabile acumulate, domeniul de studiu/programul/profilul/specializarea/forma de învățământ/curriculumul și volumul de muncă/rezulatele obținute.

Ce acte trebuie să cuprindă dosarul pentru recunoașterea/echivalarea actelor de studii?

Cu excepția cetățenilor din statele terțe, ceilalți solicitanți vor  pune în dosar: o cerere tip, copie după actul de identitate și dovada schimbării numelui (dacă este cazul), actul de studii ce face obiectul cererii și foaia matricolă/suplimentul la diplomă în copie și traducerea legalizată sau în copie legalizată dacă este redactat în română, diploma care a dat acces la programul de studii pentru care se solicită echivalarea/recunoașterea în copie și traducerea legalizată sau în copie legalizată sau copie după atestatul de echivalare/recunoaștere obținut anterior.

De la caz la caz, se pot depune și alte documente relevante privind efectuarea de cursuri postuniversitare, descrierea materiilor/cursurilor urmate. Solicitantul va achita o taxă de 50 lei pentru evaluarea dosarului și va completa formularul Autorizarea pentru verificare.

Cetățenii din statele terțe care solicită să se încadreze în muncă vor forma un dosar cu următoarele acte: o cerere tip, o adresă în original din partea angajatorului în care să se menționeze scopul recunoașterii și postul ocupat de solicitant în cadrul firmei, certificatul de înregistrare al angajatorului în copie, delegație din partea angajatorului pentru ridicarea atestatului de recunoaștere. În plus, se va anexa actul de studii care va fi supus recunoașterii, în copie și traducere legalizată, copie după actul de identitate al cetățeanului din statul terț și dovada achitării unei taxe de 50 de lei.

Cât durează această procedură?

După înregistrarea dosarului, C.N.R.E.D. are la dispoziție 20 de zile lucrătoare pentru a verifica actele din dosar și, dacă constată că acesta este incomplet, va înștiința în scris solicitantul. Dosarul trebuie completat în termen de un an de la primirea înștiințării, în caz contrar, dosarul va fi clasat și procedura se va relua prin depunerea unui nou dosar.

Dosarul complet se înregistrează la Registratura MECS și va fi soluționat în 30 de zile lucrătoare. Atestatul de recunoaștere/echivalare a studiilor se va elibera titularului sau unei persoane împuternicite. Știrile juridice precizează că, la cererea scrisă a solicitantului, acesta se va putea transmite prin scrisoare recomandată la adresa indicată de acesta, excepție fac atestatele emise anterior intrării în vigoare a prezentelor noutăți legislative. Rețineți că atestatul de recunoaștere completat și neridicat se va păstra în arhiva MECS permanent.

Reevaluarea dosarului                                                                                   

Dacă solicitarea a fost respinsă, cei interesați au 30 de zile lucrătoare de la luarea la cunoștință a motivelor de nerecunoaștere/neechivalare pentru a solicita reevaluarea dosarului. Vor depune o cerere în acest sens la sediul MECS care va fi soluționată în 60 de zile lucrătoare de la acest moment. Eliberarea noului atestat de recunoaștere/echivalare emis în urma reevaluării se face doar la sediul C.N.R.E.D după predarea celui emis anterior.

Învățământul românesc sau cel internațional?

Dincolo de pachetul frumos ambalat pe care îl prezintă universitățile străine pentru a atrage studenți în scopul de a li se achita taxe de studii deloc de neglijat, rămân la părerea că “omul sfințește locul.” O diplomă obținută după studii în străinătate este o condiție necesară, dar nu și suficientă pentru a obține un post bine plătit și care să ofere posibilitatea de a avansa profesional.

Eu rămân la părerea că baza reușitei celor care studiază în străinătate a fost pusă în primii ani de învățământul românesc considerat de unii spartan, dar, fără experiența acelor ani pe băncile școlii din România, probabil, că succesul lor în cadrul universităților străine, nu ar fi fost așa de mare.