Asociaţia Consultanţilor din România pentru Accesarea Fondurilor Europene (ACRAFE) va propune autorităţilor de management şi Ministerului Fondurilor Europene măsuri concrete pentru simplificarea procesului de gestiune a programelor, prin simplificarea procedurilor în implementarea proiectelor, pe zona de achiziţii, de decontări sau prin reducere a unor termene, a declarat preşedintele ACRAFE.

„De regulă, în multe programe există un termen foarte scurt pe care beneficiarul îl are la dispoziţie ca să răspundă la o solicitare, la transmiterea unor documente, care poate varia de la o zi la cinci zile, dar în contrapartidă autoritatea nu are niciun termen. Şi poate să răspundă şi în trei luni de zile. Sunt situaţii în care un proiect, odată aprobat, toate documentele pentru contractare depuse, pot trece cinci-şase luni până când documentele parcurg circuitele în vederea avizării şi se semnează contractul de finanţare. Toţi aceşti timpi care nu sunt reglementaţi şi nu pot fi respectaţi conduc la o prelungire a termenelor şi la reducerea gradului de absorbţie”, spune preşedintele ACRAFE.

Acesta a vorbit de două tipuri de provocări cu care se confruntă firmele care doresc să acceseze fonduri europene: probleme specifice fiecărui program şi probleme de sistem.

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Responses are currently closed, but you can trackback from your own site.

Comments are closed.